Mâncătoria şi plăcerea de a înjura

O caracteristică specifică, pe care o observ la mulţi dintre conaţionalii noştri este o plăcere diabolică de a lua în derâdere, de a batjocori, de a jigni şi a arunca cu noroi în cei care realizează ceva, sau măcar se străduie să facă ceva prin propriile forţe şi fără să fure munca altuia.

Acesta este cred şi secretul succesului unei emisiuni cum este “Cronica Cârcotaşilor”, unde activitatea de bază este luarea în băşcălie a colegilor de breaslă. De aceea românilor le plac atât de mult revistele şi ziarele de scandal, emisiunile mondene şi articolele de ziar gen pamflet.

Aş spune chiar că suntem un popor de vanitoşi şi practicăm pe scară largă “mâncătoria”. Aşa se poate explica şi faptul că, după 21 de ani în România nu există clasă de mijloc. Asta se întâmplă deoarece, cei care ne conduc de la Revoluţie încoace şi camarila lor, nu doresc doar să fie bogaţi, ci mai bogaţi decât alţii. Aşa că, ţin restul populaţiei în sărăcie şi fără şanse de ascensiune pe scara prosperităţii, deoarece le place să se simtă cât mai mult, deasupra celor săraci.

Din acest motiv pleacă în străinătate şi persoanele talentate sau supradotate de la noi. Pentru că în ţara lor sunt ori “mâncaţi de vii”, ori ignoraţi. Dacă nu înţelegeţi la ce mă refer, luaţi de exemplu cazul solistei Inna. Fata are mare succes afară, arată bine şi se pricepe la ceea ce face. Deci ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru toţi românii, dar din păcate, are parte mai mult de înjurături, bârfe şi invidie din partea lor.

De fapt, legat de acest subiect vreau să vă povestesc ceva care mi s-a întâmplat recent şi de aceea, am avut nevoie de un context general pentru a fi înţeles mai bine. Am scris acum ceva vreme un articol despre aparatul foto Smena 8M, primul meu aparat, pe care îl îndrăgesc şi acum. Deşi am un certificat care atestă că sunt fotograf, nu mă consider un profesionist, pentru că nu câştig bani din asta şi nu îmi ocup tot timpul cu fotografia. Nu am băgat nici mii de euro în scule şi accesorii sofisticate.

Am aflat de curând, că articolul meu fost citat pe blogul unui individ pe care nu-l cunosc, nu am auzit de el şi cred că nici el de mine. Respectivul dă citate din articol pentru a demonstra cât de idiot şi nepriceput sunt eu în ale fotografiei. Sunt înjurat, făcut nebun, “cititor de closete” etc. Amicul are o obsesie legată de faptul că mă ocup şi cu astrologia, ghicitul sau radiestezia, de parcă ar fi o crimă să mai ai şi alte pasiuni în afară de fotografie. Acest nefericit nici măcar nu realizează (sau nu vrea să realizeze) că eu am un blog personal, nu un blog de fotografie!

Acest personaj trist se autointitulează “criticul foto”. Văzând virulenţa cu care mă atacă, fără absolut niciun motiv, m-am uitat puţin pe blogul său aşteptându-mă să descopăr un mare expert în fotografie. Nu am reuşit să aflu cine este, pentru că nu are nici măcar pagina “About” sau “Despre autor”. Am căutat să văd acolo o singură fotografie realizată de el, un singur articol despre activitatea şi realizările sale, un sfat, un tutorial… Nu am găsit nimic. Doar o serie nesfârşită de înjurături, jigniri şi critici la adresa unor persoane, fotografi sau “profesori de fotografie”, după cum îi numea el.

Cred că acest gen de indivizi se comportă în acest mod din lene, invidie şi frustrare. Sunt prea puturoşi, sau nu au talent ca să realizeze ceva, dar sunt şi foarte vanitoşi. Prin urmare, decât să facă un efort, sau să-şi vadă de viaţa lor, critică, jignesc şi aruncă cu noroi în dreapta şi în stânga, pentru a părea pricepuţi, inteligenţi şi grozavi, iar în sinea lor să se poată simţi mai importanţi decât ceilalţi. Se adevereşte din nou vorba de duh mioritică cu “să moară capra vecinului, ca să fie a mea cea mai frumoasă”. Dar unii, din păcate, nici măcar nu au capră! 😆