Singura diferenţă semnificativă dintre Traian Băsescu şi Alan Greenspan este că primul este preşedintele României, iar cel de-al doilea este fostul preşedinte al Rezervei Federale Americane. În rest au aceeaşi mentalitate şi fac cam aceleaşi aprecieri referitor la cetăţenii propriei ţări.
Iată de spune Alan Greenspan despre tinerii americani:
Fostul şef al Rezervei Federale, Alan Greenspan, a spus că motivul pentru care tinerii americani sunt şomeri acum şi suferă din cauza unui standard scăzut de trai este acela că sunt „leneşi, proşti şi neproductivi”. Companiile americane ar face bine să angajeze imgranţi, a mai spus fostul guvernator al Fed.
Generaţia „baby boomers” a fost înlocuită de grupuri de tineri muncitori care mai degrabă sunt săraci în ceea ce priveşte standardele internaţionale de educaţie, a spus Greenspan.
Venitul mediu al unei gospodării americane conduse de un tânăr de 25 de ani s-a redus faţă de cel al unei gospodării în care se află oameni mai în vârstă. Asta reflectă faptul că productivitatea celor tineri este din ce în ce mai mică în raport cu generaţiile anterioare, ceea ce pune un mare semn de întrebare asupra capacităţii americane de producţie în viitor, a mai declarat Alan Greenspan.
Sursa: Capital