Ieri toate televiziunile de ştiri difuzau aproape non-stop fragmente din apariţiile lui Traian Băsescu la RRA, TVR şi B1 TV. Analiştii de profesie comentau de zor, ca să-şi justifice cumva pâinica dulce pe care o papă la posturile unde şi-au făcut cuib.
Cu ocazia asta am putut să-l aud pe Băsescu vorbind, cuprins de o criză de sentimentalism, despre soarta poporului român şi despre relaţia sa specială cu acesta. Preşedintele spunea că îi iubeşte pe români exact ca atunci când era pe culmile popularităţii şi că îi pare rău pentru că populaţia a suferit şi suferă, dar că nu regretă deciziile luate, pentru că acestea sunt absolut necesare, pentru ca românii să trăiască mai bine pe viitor.
Dacă aş fi auzit pentru prima oară această poveste, poate i-aş fi dat cât de cât crezare, dar placa asta uzată a fost pusă, iar şi iar, timp de 21 de ani, iar noi am fost duşi cu zăhărelul exact ca în parabola cu măgarul şi morcovul atârnat înaintea lui.
Cei care încă nu au creierii făcuţi praf de alcool şi etnobotanice, cred că îşi mai amintesc de propaganda din anii ’90 cu „perioada de tranziţie”, când eram păcăliţi să credem că trăim prost din cauza comunismului şi că, odată trecuţi la capitalismul sălbatic, vom trăi toţi ca în basme. Ţineţi minte cum fiecare guvern, perindat pe la cârma ţării, ne îndemna să „strângem cureaua”, să scrâşnim din dinţi şi să răbdăm pentru vremuri mai bune? Îl mai ţineţi minte pe Victor Ciorbea, când vorbea despre „luminiţa de la capătul tunelului”, care ne va aduce mântuirea? Iar Luminiţa s-a dovedit a fi doar o curvă de pe centură care ne-a dat ţeapă!
După 15 ani de „tranziţie la economia de piaţă” şi doi ani de prosperitate iluzorie am picat direct în criză. Acum criza mondială este de vină pentru că noi nu trăim bine şi trebuie din nou să strângem cureaua, să înghiţim în sec şi să îl aplaudăm pe Traian Băsescu, care ne declară aproape cu lacrimi în ochi că ne iubeşte ca în prima zi. Dar până când să mai credem astfel de tromboane răsuflate… până când???