Cutremurul din SUA şi uraganul Irene, provocate cu HAARP?

În urmă cu câteva zile, un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade pe scara Richter a a zguduit coasta de est a Americii. Chiar în aceste momente cam aceeaşi zonă este ameninţată de uraganul Irene, care a făcut deja pagube şi victime omeneşti în insulele Bahamas şi în Haiti. Se estimează că acest uragan va fi cel mai distrugător din ultimii trei ani.

De la început am avut o bănuială că aceste două evenimente, cutremurul şi uraganul au o legătură între ele, fiind generate sau influenţate artificial prin sistemul HAARP. Am mai observat în acest sens şi faptul că la scurt timp după aceasta, asupra Europei s-a abătut un nou val de căldură, care, de asemenea, mi se pare nenatural.

În sprijinul ipotezei mele au apărut şi o serie de articole în presa alternativă care afirmă, de asemenea, că aceste evenimente ar fi provocate prin arma climaterică numită HAARP, un fel de cuptor cu microunde uriaş, care provoacă încălziri ale ionosferei prin bombardarea cu radiaţii electromagentice de înaltă frecvenţă.

Voi încerca să susţin aceată ipoteză cu informaţii publicate într-un articol apărut pe Infowars.com şi preluat şi pe alte site-uri de gen.

În 1997, secretarul american al Apărării William Cohen a făcut următoarea declaraţie la o conferinţă la nivel înalt privind armele de distrugere în masă, „Alţii (teroriştii) se angajează chiar şi într-un tip de eco-terorism prin care se poate modifica clima, se pot programa cutremure, vulcani de la distanţă, prin utilizarea undelor electromagnetice… Deci, există o mulţime de minţi ingenioase acolo care lucrează pentru găsirea unor modalităţi prin care ei pot revărsa teroarea asupra altor naţiuni… este real, şi acesta este motivul pentru care ne vom intensifica propriile noastre eforturi (de combatere a terorismului).”

Oare cum se pot intensifica eforturile de combatere a acestor arme de distrugere în masă, dacă nu prin crearea de tehnologii similare? De la aceste declaraţii au trecut mai bine de 14 ani. Gândiţi-vă cât au putut evolua lucrurile de atunci!

Există un anume domn, pe nume Richard C. Hoagland, care ştie ceva mai multe despre toate acestea. Hoagland este un cercetător ştiinţific cu o oarecare notorietate. El a fost consilier tehnico-ştiinţific pentru Walter Cronkite în timpul misiunilor Apollo, a lucrat cu Carl Sagan la realizarea discurilor cu mesaje, plasate la bordul navetei spaţiale Pioneer şi a avut o relaţie strânsă de lucru cu laboratorul „NASA Jet Propulsion” timp de mai mulţi ani. Hoagland are propriul său grup independent de cercetare numit „Enterprise Mission”.

Hoagland susţine, printre altele, că, după parcurgerea a sute de ore de imagini via satelit din diverse surse, a documentat un fenomen despre care el crede că este o dovadă că cineva sau ceva afectează drumul şi intensitatea furtunilor tropicale şi uraganelor din Oceanul Atlantic. Oricât de SF ar suna, dovada este destul de convingătoare.

Vezi articolul aici.

Imaginile animate ale evoluţiei furtunii, luate prin satelit, indică unele comportamente anormale şi neregulate ale drumului şi intensităţii uraganului Ophelia. Ele prezintă iniţial Ophelia ca o furtună bine conturată, puternică, de categoria 1 în largul coastei de sud-est a Statelor Unite. Desupra întinderii de apă foarte caldă, de sfârşit de anotimp, serviciul meteorologic american a prezis o furtună de categoria 4 într-un interval de 24 până la 48 de ore şi evoluţia vestică a furtunii deasupra uscatului urmând să se desfăşoare de-a lungul coastei de mijloc a Atlanticului.

În realitate, în mai puţin de 12 ore, furtuna şi-a schimbat cursul şi s-a risipit complet. Imaginea radar prezintă ceva foarte ciudat întâmplându-se cu furtuna. În timp ce ea se îndreptă spre vest, de-a lungul coastei, imaginea prin satelit a precipitatiilor relevă două benzi extrem de dense, aproape paralele cu precipitaţiile, care provin, în valuri dinspre est, direct spre ochiul furtunii. Pe măsură ce aceste benzi dense de precipitaţii se intensifică peste uraganul Ophelia, furtuna începe să-şi schimbe cursul, se disipă şi se stinge repede.

Efectul este destul de dramatic şi nu arată deloc natural. De fapt, aceste benzi dense de precipitaţii reci, care cad peste ochiul unui uragan bine format, prin care apa caldă a oceanului, de jos, se ridică pentru a furniza energie şi mobilitate uraganului, ar avea ca efect interferenţa cu acest flux de energie şi practic secătuirea furtunii de forţa care o alimentează.

Cam acelaşi lucru se pare că se întâmplă şi cu uraganul Irene, care, după cutremurul din 23 august, din zona de nord-est a Statelor Unite, a scăzut în intensitate şi-a schimbat brusc cursul, abătându-se de la direcţia sa iniţială spre Florida, Carolina de Nord/Sud şi probabil Washington DC.

Hoagland crede că acele misterioase benzi apărute pe imaginile de pe satelit ar fi efectul utilizării unei tehnologii care foloseşte radiaţii electromagnetice (HAARP). Probabil că, în încercarea de a devia uraganul, a fost provocat accidental un cutremur, neobişnuit în acea regiune. Sau probabil a fost provocat de prospecţiunile în straturile de rocă ale firmelor de petrol şi gaz, în eforturile lor de a găsi noi resurse, folosind aceeaşi tehnologie? Să nu uităm că în 2010 Hugo Chavez acuza Statele Unite că ar fi provocat artificial cutremurul din Haiti, în încercarea de a găsi noi zăcăminte de petrol.

Mai există şi ipoteza că, prin producerea acestor dezastre s-ar încerca o diversiune pentru a distrage atenţia opiniei publice americane de la gravele probleme economice cu care se confruntă ţara… dar asta este doar presupunerea mea. 🙂