Zilele acestea se dezbate din nou intens problema Greciei şi iminentul său faliment. Comentatorii la articole pe această temă repetă la nesfârşit propaganda oficială, aceea cu socialismul şi statul social care duc la faliment, fie din prostie, fie din rea-voinţă.
Din când în când mai apare şi câte un român lucid, cu capul pe umeri, onest şi care ştie să spună lucrurilor pe nume:
Staţi liniştiţi, falimentul e provocat chiar de cei care vor 60% pe an dobândă pentru asigurarea datoriilor Greciei. Ia vezi în ce an a cumpărat Lafarge (adică famiglia Rothschild) industria de ciment din Grecia şi de câte ori a crescut preţul cimentului taman în prag de mari construcţii de mega infrastructuri? Şi ghici cine a împrumutat Grecia ca să le construiască? Vorbim aici de zeci de miliarde de euro, sume de sute de ori mai mari decât pensiile „socialiste” la 50 de ani şi evaziunea fiscală – permise tocmai pentru a grăbi falimentul statului.
Exact acelaşi scenariu e în plină desfăsurare în România, toţi politicienii (uslaşi, pedelei) s-au întrecut în a cumpăra betoane la preţuri de 20 de ori mai mari decât costurile reale de producţie. Pe toţi i-a pălit dorul de săli de sport, de stadioane, săli polivalente, patinoare, pavele, borduri… până şi Bechtel nu s-a lăsat până n-a turnat betoanele, după aia i-a durut pe toţi în bască de autostrăzi.
În altă ordine de idei, cu caprele şi măgarii, cu măslinii şi portocalii, grecii trăiau foarte liniştiţi – toată aşa-zisa civilizaţie este de fapt o mare ţeapă prin care devii dependent de rahaturi de care nu ai nevoie.
Sursa: Gândul
Am observat şi eu că în ultimul timp s-a declanşat la nivel naţional o campanie isterică de betonare a României: stadioane, parcuri, poduri, şosele, borduri, patinoare, săli de sport etc. Toate acestea sunt numite “investiţii”, dar în realitate înseamnă doar cheltuieli nejustificate, datorii şi pagube aduse banului public. Oare de ce se întâmplă toate astea în condiţiile în care românii au nevoie de cu totul altceva?