De câteva zile circulă intens pe Facebook şi probabil şi pe alte reţele de socializare, o fotografie care în partea stângă îl arată pe Patriarhul Daniel îmbrăcat în straie bisericeşti aurite şi cu toate accesoriile de rigoare, iar dedesubt scrie: „Biserica Ortodoxă Română a avut un profit de 85 de milioane de euro în 2011”. Iar în partea dreaptă este înfăţişată o bătrână adusă de spate, îmbrăcată sărăcios şi într-o atitudine umilă, iar pe fundal se poate observa o biserică, imaginea fiind însoţită de explicaţia: „În România 32,2% din bătrâni trăiesc sub limita sărăciei cu pensii sub 200 RON.” Mai jos cu litere mari este scris: „Ţi se pare corect? MIE NU!”
Nu ştiu cine este autorul acestui mesaj, dacă este un profesionist sau nu, dar în mod sigur este un mesaj de propagandă şi manipulare.
În primul rând se mizează pe contrast şi pe impactul emoţional: straiele scumpe ale Patriarhului şi atitudinea mândră, în contrast cu sărăcia, umilinţa şi neputinţa bătrânei. Apoi se oferă cifre foarte exacte, pentru a da şi mai multă autoritate şi credibilitate mesajului.
Nu spun acum că preoţii ar fi toţi nişte sfinţi şi nişte preacucernici, pentru că nu este asta realitatea. Mulţi au intrat în rândul slujbaşilor bisericii pentru bani şi o serie de avantaje, alţii sunt ofiţeri sub acoperire ai serviciilor secrete, sau masoni infiltraţi pentru a submina din interior instituţia. Dar totuşi avem parte aici de o manipulare grosolană, care ţine de proporţii şi context.
Poate nu aţi observat, dar de câte ori se aproprie o mare sărbătoare ortodoxă, cu rezonanţe profunde în tradiţia poporului român, începe o campanie de discreditare, ponegrire şi decredibilizare a Bisericii. În presă au apărut din nou ştiri care arată fie luxul şi opulenţa în care trăiesc înalţii oficiali ai BOR, complicitatea acestora la diverse infracţiuni sau afaceri nu tocmai cinstite, informaţii despre fonduri şi finanţări pe care statul le acordă Bisericii, ori scandaluri sexuale cu preoţi sau călugări homosexuali, violuri etc.
Acest mesaj manipulează pentru că, prin contrastul prezentat, face ca bogăţia şi opulenţa Bisericii să pară exagerat de mare. Dacă stăm să ne gândim, anual ies din ţară cam două treimi din PIB-ul României (aprox. 80 de miliarde de euro) în contul firmelor şi băncilor străine care fac afaceri la noi în ţară, iar din ce rămâne, mai fură şi ai noştri câteva miliarde.
Cele 85 de milioane de euro, cât se presupune că ar fi profitul BOR pe 2011, sunt în consecinţă un mizilic pe lângă marile tunuri date de străini şi politicienii noştri în combinaţie cu clientela lor. Cu vreo 2 – 3 săli de sport Elena Udrea ar toca rapid aceşti bani în câteva luni. Dar în comparaţie cu bieţii pensionari, care trăiesc cu 200 RON pe lună, 85 de milioane de euor este o sumă exagerat de mare, mai ales că slujitorii Domnului propovăduiesc cumpătarea, modestia şi smerenia.
Să mai ţinem cont şi de faptul că aceşti bani nu sunt deţinuţi de persoane fizice ca în cazul afaceriştilor sau politicienilor care iau şpagă, ci aparţin Bisericii ca entitate juridică, asemeni unei companii sau instituţii.
Propaganda pe care o realizează fotografia analizată, urmăreşte două scopuri: 1. să atace şi să şubrezească imaginea Bisericii, îndepărtând astfel oamenii de credinţă şi 2. să abată atenţia de la adevaratele cauze, care au împins şi împing în continuare România spre sărăcie, haos social şi dezastru.
Pentru că pensionarii sunt săraci şi nu au ce mânca ar fi de vină Biserica, pentru că face profit şi nu plăteşte impozite la stat, dar primeşte finanţare de la acesta, nu guvernul şi preşedintele care au distrus economia, au îndatorat ţara şi au vândut-o la străini şi nu legile impuse din afară, adoptate tacit chiar în aceste zile, care contribuie la ruina naţiunii, a statului de drept şi a independemţei şi suveranităţii naţionale!
Aş avea în colcluzie două întrebări, menite să clarifice problema:
1. Dacă Biserica nu ar face profit şi preoţii ar umbla în zdrenţe, fiind smeriţi şi umili, pensionarii şi săracii României ar trăi mai bine?
2. Dacă unii preoţi sunt corupţi, afacerişti şi încalcă cuvântul lui Hristos, asta înseamnă că trebuie să ne îndepărtăm de credinţă, să o dispreţuim şi să nesocotim învăţătura creştină?
Ai observat foarte bine cadrul general, insa comparatia totusi sta in picioare, IPS-ul asta fiind un mason ordinar. Vezi? N-au gasit in masonerie nici macar un actoras cu chip luminat, ci o fiara cu privire crunta si intunecata, adica unul din rinocerii lui Ionescu. Daca in poza din stanga ar fi fost un preot spiritualizat si cu aceleasi straie, deja ar fi aparut conflicte interne la nivel inconstient in toti cei care ar fi comparat cele doua poze.
Poza e corecta inca o data: ai femeia batrana si o biserica in spate-deci institutia, iar in stanga, un jupan care o patroneaza.
David Icke ar comenta: asa cum exista 2 partide peste tot in lume, care-si predau stafeta succesiv pentru a continua agenda, partidele fiind periodic in „opozitie” (speranta populatiei), tot asa exista si supapa religioasa confiscata de masoni, alde Daniel, un politruc bine cultivat si culturalizat din timp, pregatit pentru rolul ce avea sa-l primeasca.
Păi tocmai pentru că comparaţia stă în picioare este un mesaj de propagandă, care vrea să inducă idei false pornind de la elemente de adevăr! 🙂
cei care i-au postat sigur nu erau ortodoxi,sediile bisericulor baptiste si alle altor secte sunt mult mai impunatoare ca bisericile noastre de la tara si totusi cine le finanteaza…….
Da, dar pe alea cică le finanţează străinii nu statul, astea e durerea lor!
1. BOR NU TREBUIE sa faca profit. Este o institutie subventionata de stat si care este scutita de plata impozitelor pt ca se presupune ca banii lor se duc pe actiuni de caritate. Adevarul este ca BOR nu mai este de mult in principal un furnizor de servicii sociale/ de caritate ci o companie. Astfel exista investiti in turism, activitati de productie (obiecte de cult cat si bunuri), institutie de creditare (camata).
2. Argumentele folosite sunt foarte bine alese dar nu exprima coresctitudine din partea ta ci doar o incercare f inteligenta de a inclina balanta in favoarea argumentului pro BOR
3. la intrebarile concluzii am urmatoarele raspunsuri
la intrebarea 1:
DA, in doua moduri:
– ori BOR nu mai pretinde bani pentru TOATE servicile care ar trebui sa fie gratuite (nu de alta dar credinta parca era gratuita) => oameni o duc un pic mai bine cu bani in buzunar decat fara
– BOR chiar face ce pretinde ca face cu bani astfel incat profiturile sunt cheltuite cu actiuni sociale si de intrajutoarare a amaratilor (nu a preotilor) => oameni o duc mai bine
la intrebarea 2:
– nu, coruptia nu ar trebui sa determine indepartarea de credinta ci numai de corupt. Dar oamenii se indeparteaza de TOATA biserica => oamenii percep BOR mult mai corupta decat ar dorii oficialii BOR sa admita ca este, poate BOR ar trebui sa faca un pic de „curatenie acasa” si dupa aia sa tina prelegeri de moralitate.
Daca nu 80 milioane ,cat a facut profit ?! Bine ,ideea in sine e jignitoare:biserica face profit !!:))))))
A făcut profit 85 de milioane de euro. Era mai bine să primească banii ăştia din taxe de la stat?!
Fotografia de mai sus poate si considerata propaganda dar acelasi lucru il pot spune si despe articolul care o insoteste. Nu e nici o minciuna acolo, bogatia pe care o etaleaza capetele (putrede) ale Bisericii e cunoscuta de toti. La fel si saracia majoritatii credinciosilor. Alaturarea e ceva normal in conditiile in care biserica are tupeul de a cere bani de la bugetul unei tari in care se inchid spitale si scoli din lipsa de bani.
Cum era aia cu bogatii care nu vor ajunge niciodata in Rai? Sa le-o spuna cineva si multpreafericitilor.
Dacă tu spui că acest articol este unul de propagandă înseamnă că nu ştii ce înseamnă termenul „propagandă”! 🙂 Nu a spus nimeni că biserica nu are slujbaşi corupţi, dar ideea mincinoasă pe care am demontat-o aici (şi pe care nu ai înţeles-o) este aceea că pensionarii sunt săraci şi flămânzi din cauza faptului că biserica face profit! Ceea ce este fals; pensionarii sunt săraci din cauza hoţiei celor care guvernează ţara!
După ce am citit articolul, am constatat că eşti cam idiot.
Aici nu e voba de a ascunde mizeria sub preş, căci orice creştin ştie că iubirea de arginţi (filarghiria) este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă (Timotei 9, 10). Aceste păcate ale clerului, ca de altfel ale oricărui creştin (căci poruncile sunt date pentru toţi, nu doar pentru preoţi sau călugări), au fost condamnate în toate scrierile patristice. Am citit recent Epistolele Sfântului Isidor Pelusiotul, în care acesta înfierează nişte fraude şi nelegiuiri în Biserica din Alexandria Egiptului în care episcopul ajunsese să practice şi vrăjitoria! Din cele mai vechi timpuri au fost sminteli [Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. (Matei 18, 7)].
Iuda nu l-a vândut pe Hristos pentru bani? Preoţii, arhiereii, cărturarii (vezi intelectualii de azi), nu au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-l elimine pe Hristos? Totuşi, Mântuitorul a biruit prin Cruce, de aceea a zis: „Îndrăzniţi, Eu am învins lumea!”
În concluzie, noi îi urmăm lui Hristos, El este modelul suprem şi nu cei pe care ni-i dau ca exemple negative presa, televiziunile. Hristos este Adevărul, Calea şi Viaţa – ultimul adevăr, alt adevăr nu mai este, oricât ar încerca relativiştii să nege. Este aceasta fundamentalism? Categoric, deoarece cel care crede puţin, nu crede deloc (este căldicel): „Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs (scuip) din gura Mea.” (Apocaipsa 3, 15-16)