Criza din 2008 din America a fost declanşată de cei care au făcut speculaţii cu ipoteci şi credite imobiliare. Acestea erau vândute şi cumpărate asemeni unor mărfuri. Acum se încearcă declanşarea unei crize alimentare globale prin specularea preţurilor la produsele alimentare.
Ca de obicei, întâi se face propagandă cu câteva luni înainte (vezi şi campania cu foametea din Africa), apoi apare şi criza propriu-zisă. Ceea ce demonstrează că aceste “crize” nu sunt un fenomen întâmplător, ci sunt provocate intenţionat.
Marii jucători financiari internaţionali pariază pe creşterea preţurilor mărfurilor alimentare, împingând astfel preţurile în sus. Pentru speculatori, asta înseamnă profituri! Dar preţurile mari la mărfurile alimentare sărăcesc şi înfometează milioane de oameni de-a lungul şi de-a latul globului.
Cum se speculează mărfurile alimentare? Contractele futures pe produsele agricole au fost create iniţial pentru a ajuta fermierii să-şi poată vinde în avans producţia, la un preţ prestabilit, şi posibilitatea procesatorilor să-şi asigure materia primă. Contractele futures pot însă fi cumpărate şi vândute de către bănci şi traderi care nu au în realitate nimic de-a face cu agricultura sau industria procesatoare, dar care, găsesc pe piaţa contractelor la termen, oportunităţi de a face bani.
Cum influenţează speculaţiile preţurile? Sunt numeroase cauze care conduc la creşterea preţurilor la produsele agricole, şi unul dintre acestea este utilizarea acestora pentru producţia de bio-combustibili. Dar nici una dintre potenţialele cauze ale creşterii preţurilor nu ar avea capacitatea de a împinge în sus preţurile cu viteza cu care au făcut-o şi o fac investitorii financiari, care fac legea pe pieţele de mărfuri.
Pariind pe creşterea preţurilor, prin achiziţia de contracte futures, fără a nici o legătură cu ceea ce se întâmplă în economia reală, ei împing preţurile în sus. Şi dacă preţurile futures cresc, preţurile din piaţa spot (unde se fac tranzacţii pe loc) înregistrează deasemeni creşteri, pentru că atât vânzătorii cât şi cumpărătorii se uită la preţurile futures ca la un indicator care arată tendinţa preţurilor în viitor.
Cu 15 ani în urmă, piaţa futures pentru mărfurile alimentare era folosită în special de producătorii agricoli. Acum jucătorii financiari domină piaţa.
Sursa: Adevărul
Sunt multe lucruri de spus despre acest subiect, de care mă voi ocupa mai pe larg într-un alt articol. Deocamdată e bine de ştiut şi informaţiile prezentate aici, ca să vă daţi seama ce ni se pregăteşte.
mi se pare mie sau aparut si ziare care chiar incearca sa informeze… adevarul si evz chiar prezinta informatii reale
Chavalito´s last blog post ..Înaintea Trezirii Umanități!
Cred că ori le este ruşine să mai ascundă informaţiile atsea şi au prins curaj văzând atâtea bloguri anti-sistem, ori şi asta face parte dintr-un plan al Elitelor.