M-am uitat mai devreme pe Realitatea la emisiunea „3×3” realizată de Stelian Tănase. Ca de obicei, emisiunea are mai multe teme de dezbatere şi mai mulţi invitaţi, dar pe mine m-a interesat doar partea în care s-a vorbit despre economie. În platou se aflau, pe lângă Stelian Tănase, Miruna Munteanu, Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe şi Ovidiu Nahoi, senior editor la „Adevărul”.
A venit vorba la un moment dat şi despre aderarea României la zona euro şi bineînţeles Sebastian Vlădescu, ca un vajnic apărător al intereselor naţionale a fost foarte elogios la adresa ideii adoptării monedei euro de către ţara noastră. Stelian Tănase a cerut invitaţilor să enumere două avantaje şi două dezavantaje, care a rezulta în urma trecerii la euro. Vlădescu a enumerat vreo 4 „avantaje”.
Unul ar fi că se rezolvă „problema” cursului de schimb, care, să recunoaştem, este provocată de BNR în frunte cu Mugur Isărescu, deoarece această instituţie stabileşte cursul leu/euro în urma şedinţelor de negocieri cu băncile comerciale. Dacă avem o problemă cu cursul de schimb, aceasta este pentru că Isărescu menţine artificial un curs ridicat al leului, pe baza unor împrumuturi externe, pentru a proteja profiturile băncilor şi afacerilor străine din România.
Un alt avantaj, conform lui Vlădescu , ar fi simplificarea contabilităţii firmelor de import-export româneşti, care în prezent au dificultăţi, datorită existenţei preţurilor exprimate în monede diferite.
Tot la capitolul avantaje, ar mai fi faptul că vom fi mai „conectaţi pe toate fluxurile” cu economiile statelor membre ale UE. Asta chiar nu prea îmi dau seama ce vrea să însemne.
Cel mai hilar argument în favoarea adoptării euro a fost, în mod evident, acela că vom fi mai „uniţi” în cadrul Uniunii, adică vom avea „avantajul nesingurătăţii”, acela al apartenenţei la un bloc. „Dacă Europa unită există, euro există”, a spus Vlădescu. 😆
Nu am înţeles aici de ce acum nu avem acest avantaj din moment ce de 4 ani suntem membri cu drepturi depline în cadrul UE.
După cum vedeţi, domnul Vlădescu a spus numai „bălării” şi lucruri total neconcludente şi inconsistente. Şi deşi la început a afirmat că sunt şi avantaje şi dezavantaje nu a enumerat niciun dezavantaj ca urmare a adoptării monedei euro. Stelian Tănase a insistat totuşi să a audă şi părerea „euroscepticilor” despre dezavantaje.
Răspunsul a venit de la Ovidiu Nahoi, care a spus că, singurul dezavantaj ar fi acela de a fi nepregătiţi şi de a proceda la fel cum au făcut grecii. Adică să consumăm mai mult decât producem, împrumutând în exces, încurajaţi fiind de dobânzile „avantajoase” din cadrul „clubului euro”. Deci cu alte cuvinte, propaganda băsistă de pseudo-dreapta cu care ne-am obişnuit.
Spunând atâtea lucruri mărunte şi lipsite de importanţă cei doi au minţit prin omisiune, pentru că nici unul nu a adus la cunoştinţa opiniei publice, care este este marea nenorocire care ne paşte dacă trecem la moneda euro:
Dacă România va adopta moneda unică europeană, va pierde dreptul de a tipări bani! Şi pierzând acest drept, nu va mai avea niciun control asupra economiei naţionale. De câte ori va avea nevoie de finanţare, statul va fi obligat să împrumute bani din exterior, asta însemnând îndatorare eternă.
Astfel, cu economia şubredă pe care o avem, calea spre soarta Greciei ne este larg deschisă.
Acum când tot mai multe ţări doresc să iasă din zona euro, iar altele vor să renunţe la aderare, UE joacă cu noi acelaşi joc murdar, al fetei de măritat care se lasă greu, pe care l-a jucat şi acum câţiva ani, înainte de a deveni membri săi. Doreşte să ne creeze impresia că este în interesul nostru să intrăm în zona euro şi se declară sceptică în legătură cu faptul că am fi pregătiţi pentru asta. Cu alte cuvinte aderarea noastră la euro mai devreme ar fi o favoare care ni se face.
În realitate Europa are nevoie de ţări sărace, ca România, Bulgaria sau Ungaria, pe spinarea cărora ţările bogate să-şi scoată „pârleala” şi să îşi salveze economiile. De aceea şi Traian Băsescu, Emil Boc şi întreaga gaşcă de la putere ard de nerăbdare să urgenteze trecerea la moneda europeană, deoarece, cu cât trece mai mult timpul, cu atât lumea îşi va seama de situaţie şi nu va mai dori nimeni să intre în zona euro.
Ceea ce cred eu că se va întâmpla în viitor este că, după ce a menţinut un curs leu/euro ridicat prin bani împrumutaţi în contul populaţiei, Isărescu va lăsa din mână controlul şi tensiunile acumulate vor duce la o inflaţie galopantă. Populaţia va fi îngrozită de creşterile mari de preţuri şi va accepta cu bucurie trecerea mai devreme, în regim de urgenţă, la moneda euro. Şi uite aşa, pentru a nu ştiu câta oară, românii vor fi din nou păcăliţi!
Nesinguratatea:)) Numai de gandire filosofica autistica nu-i suspectez pe politicienii care vin sa minta (singurul lor motiv pentru care apar) la televiziuni. Daca o dam pe necuvinte, ajungem si la neeuro si neUE.
Stelian Tanase, Tatulici, Rosca-Stanescu &Co. sunt tradatorii care ne zambesc zilnic/saptamanal in ecrane. Ca jurnalisti si „analisti politici” (pas la care aspira multi jurnalisti satuli sa scrie la norma in ziare de provincie) si-au jucat rolul bine, an de an, si o fac bine si acum, rafinand stilurile staliniste de impunere a unor idei si anulare a dialogului.
Dar asa a fost si cu integrarea UE, nu? Voci singulare tipau ca va fi rau, erau acuzate de nationalism (crima mai ceva decat omuciderea, conform corectitudinii politice), in timp ce turma de oameni mediatici ne invita sa speram. Asa e si acum, nimic nou sub soare.
Vor renunta la leu cat mai repede. Moneda nationala intr-adevar e ultimul semn al suveranitatii si independentei unui stat.Numai un stat neatarnat poate sa-si aiba propria moneda.Toti sunt niste tradatori oricum si politicieni si ziaristi, indiferent de partid.