Liderii USL au anunţat, azi, că declanşează procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Având în vedere cât de nepotrivită şi inoportună este alegerea momentului, mă întreb cine are de câştigat dintr-o eventuală suspendare a lui Băsesc acum?
La sfârşit de an, când toată lumea e cu gândul la sărbători, înainte de alegerile parlamentare şi înainte ca românii să simtă pe pielea lor efectele împrumuturilor făcute de guvern, a căror scadenţă începe al anul, suspendarea preşedintelui va trece aproape neobservată şi nu va declanşa mari efecte în rândul populaţiei şi pentru soarta politică a ţării.
Aş zice chiar că opoziţia complotează cu Băsescu, pentru a-l scoate pe acesta din viaţa politică pe uşa din dos. Dispărând acum din atenţia publică, când dezastrul “reformelor” băsisto-pedeliste încă nu şi-a făcut pe deplin efectul, Traian Băsescu şi-ar putea organiza pe ascuns revenirea spectaculoasă în 2014, când lumea va fi uitat deja cauza iniţială a situaţiei grele a ţării, care se va agrava de la anul.
Această suspendare i-ar oferi preşedintelui-jucător pretextul ideal pentru a mai candida la încă un mandat la Cotroceni, pe motiv că nu are două mandate complet încheiate. Să fie deci suspendarea lui Băsescu, o diversiune creată chiar de el, în complicitate cu opoziţia?
nu am vazut nimic dubios la omu ala ce fel de propagande anticrestine ? eu am postat clipu mai mult pt afirmatiile lui george carlin
ChavaLito^´s last blog post ..Cum functioneaza economia?!
De ce răspunzi la mine pe blog, pentru ce am comentat eu la tine? :lol;
Cu Bill Maher mai documentează-te să vezi cine e, ce a făcut pe la televizor şi ce documentar împotriva religiei a realizat.