Imediat după ce s-a întors din vizita de la Washington din luna septembrie, Traian Băsescu a declarat pe postul naţional de televiziune că România nu are acum bani să achiziţioneze avioane F16, trebuind să găsescă soluţii de finanţare pe termen lung, care să nu afecteze bugetul României într-un mod brutal.
Ieri, ministrul Apărării Gabriel Oprea, în încheierea unei reuniuni UNPR de la Cluj, a spus că are speranţa că România, printr-un efort financiar, va achiziţiona respectivele avioane F16, de care amintea preşedintele.
Sperăm că vom putea, printr-un efort, cu banii pe care îi avem, încet, dar sigur, să putem să cumpărăm acele avioane pe care întreaga zonă NATO le are, F-16. Am avut în ultima perioadă un buget de avarie, am cerut 2,38 la sută din PIB, pe care România şi l-a asumat la intrarea în NATO, dar vedeţi care sunt posibilităţile României acum. E bine că a crescut puţin şi sunt convins că în momentul în care vom avea posibilitate economică vom primi bugetul de 2,38 la sută. Cu acest buget de avarie de până acum ne-am îndeplinit misiunile din ţară şi în teatrele de operaţii din străinătate. Avem nevoie de bani, de acel 2,38 la sută din PIB pentru Apărare, pentru a avea tehnică de luptă modernă.
Sursa: Mediafax
Nu am înţeles deloc de ce trebuie să achiziţioneze statul român nişte hârburi din cimitirul de avioane al armatei americane şi pentru ce! Doar pentru că suntem în NATO şi avem obligaţii?! Că de apărat ce să apărăm? Aurul şi argintul pe care le dăm gratis străinilor? Companiile energetice şi hidrocentralele pe care care vrem să le dăm americanilor? Terenurile agricole, pe care le-am vândut tot la străini?
Oare de ce nu poate statul, la fel “încet, dar sigur”, să-şi achite obligaţiile, asumate prin lege, faţă de pensionari şi salariaţii bugetari, pentru care mereu “nu sunt bani” şi nu se pot face “eforturi”? Probabil că e mai bine să sacrifici cetăţenii ţării pentru a salva industria de război americană.