Într-o democraţie autentică Parlamentul este cea mai importantă instituţie din stat. Fiecare parlamentar este reprezentantul unui număr de cetăţeni ai ţării şi are rolul de a reprezenta la nivel de stat voinţa şi interesele acestora. Teoretic el ar trebui să voteze legi şi să propună legi, în acord cu opţiunile celor care fac parte din colegiul pe care îl reprezintă.
De aceea ca să putem spune că trăim într-o democraţie, trebuie ca orice lege, hotărâre, decizie politică de importanţă naţională, înainte de a fi adoptată, promulgată, luată, trebuie să fie dezbătută în Parlament şi supusă votului senatorilor şi deputaţilor.
Ieri Traian Băsescu a ţinut o conferinţă de presă, pe care am urmărit-o în direct, în care, chipurile, a supus dezbaterii opiniei publice hotărârea pe ce care el deja o luase la Summit-ul UE, de la care tocmai s-a întors. În încheiere a declarat următoarele:
Eu mi-am asumat informarea Comisiei că România va adera la acest acord. Dacă Parlamentul hotărăşte altceva, e problema lui.
După care a părăsit sala de conferinţă rânjind, în faţa camerelor de filmat şi făcând cu mâna audienţei. Astfel preşedintele nostru iubit a mai dat o palmă năpraznică peste bot democraţiei şi un scuipat între ochi poporului român, prea mult răbdător.
Sursa foto: Realitatea.net
Crezi ca are vreo emotie cu privire la decizia Parlamentului?
G.C.M.´s last blog post ..Ard toti banii si ma sinucid.
deja ne-am obijnuit cu nea Base si reactiile lui una mai interesanta decat alta :))
Bucur´s last blog post ..Linistea din familie
Nu ar trebui deloc să ne obişnuim şi să tratăm cu lejeritate aceste lucruri, pentru că de asta am ajuns unde am ajuns şi suntem călcaţi de toţi în picioare.