Subiectul fierbinte acestui sezon al sărbătorilor de iarnă este cel al „necivilizaţilor” care dau buzna în supermarketuri să cumpere cu nemiluita tigăi şi alte lucruri inutile, doar pentru că sunt la reducere.
Acest fenomen numit „Black Friday” a apărut şi la noi de curând, odată ce consumerismul capitalist a început să prindă rădăcini pe plaiurile mioritice, cu toate că suntem printre cei mai săraci dintre europeni.
Dar această febră a cumpărăturilor înainte de sărbători şi îmbulzeala isterică pentru a cumpăra produse aflate la reduceri este o practică veche, de zeci de ani, în ţări considerate civilizate şi cu un nivel de trai mult mai mare decât al românilor, cum ar fi SUA şi Marea Britanie.
Cu toate astea la noi televiziunile dau dovadă de o ipocrizie şi de o neruşinare fără margini, atunci când critică şi exagerează acest fenomen, punându-l pe seama lăcomiei şi lipsei de educaţie a poporului român.
Să ne imaginăm că românii ar sfida comportamentul firesc în astfel de situaţii şi nu ar merge la nicio astfel de promoţie. Asta ar însemna scăderea vânzărilor la produsele respective şi deci, atât comercianţii cât şi producătorii ar înregistra pierderi. Fapt care ar determina o publicitate mai redusă, din lipsă de fonduri, deci şi încasări mai mici pentru televiziuni, care majoritatea trăiesc de pe urma vânzării de publicitate.
Deci mi se pare o mare nesimţire din partea celor care realizează şi mediatizează reportaje în care îi ridiculizează pe amărâţii care se îmbrâncesc pe la uşile magazinelor cu reduceri, după binecunoscutul model american. La fel cum mi se pare o mare ipocrizie şi ticăloşie să critici „fraierii” care au luat credit de nevoi personale „cu buletinul”, după ce tu, ani de zile, ai difuzat până la exasperare şi ridicol zeci de reclame în care îi îndemnai pe români, care voiau să trăiască ca în Vest, să ia diferite împrumuturi pentru achiziţionarea de electrocasnice sau locuinţe în tot felul de „condiţii avantajoase”.
După ce te-ai îmbogăţit de pe urma naivităţii, credulităţii şi dorinţei de prosperitate facilă a unor oameni neînvăţaţi cu şmecheriile capitaliste, nu îţi baţi joc de cei care ţi-au dat să mănânci, în timp ce tu îţi numeri după tejghea banii prea mulţi şi prea uşor făcuţi!
PS: În viaţa mea nu am fost la vreo astfel de promoţie şi nici nu am făcut credite, dar am scris acest articol din solidaritate cu cei care au căzut pradă acestor manipulări.
Dan Tanasescu, am toata stima si consideratia pentru acest articol. In acest material se evidentiaza metodele clasice ale escrocilor corporatisti care arunca momeala, fac o propaganda agresiva, iar dupa ce si-au terminat repertoriul cauta sa convinga victimile ca ele sunt vinovate de necazurile lor. Cel mai grav este ca unii sunt atat de spalati pe creier incat refuza sa inteleaga unastfel de articol, catalogandu-l drept,, preconceptie ideologica” sau in multe alte feluri cu astfel de sofisme.