Controlează terenul şi vei controla omul de pe teren.
Desparte oamenii de pământ şi vei transforma oamenii în sclavi.
Toţi bărbaţii, femeile şi copiii au dreptul natural la o bucată de teren (un hectar este suficient) pe care să o îngrijească şi să co-creeze viaţa, un teren cu acces la apă curată şi un adăpost unde să-şi poată cultiva hrana şi să-şi crească familiile în pace şi libertate, fără să facă rău pământului, vieţii lor şi vieţii în ansamblu, şi să poată lăsa moştenire abundenţa lor descendenţilor direcţi şi triburilor/satelor/comunităţilor.
Există vreun bărbat, femeie sau copil care să iasă în faţă şi să spună că nu are acest drept natural? În ce scop suntem lipsiţi de terenuri?
Moştenirea noastră naturală vine fără ameninţarea de a fi furată sau vândută, şi este neîmpovărată de datorii sau de orice alte restricţii create de om, dar vine cu întreaga responsabilitate pentru cultivarea terenurilor şi de a nu face niciun rău. De îndată ce renunţăm la responsabilitatea noastră, avem nevoie de un stăpân şi, odată ce avem nevoie de un stăpân, devenim sclavi. Ne pierdem libertatea şi unicitatea.
Nu am fost niciodată meniţi să ne conformăm imaginii/asemănării din mintea altei persoane, dar, odată ce avem stăpâni, suntem obligaţi să modelăm bărbaţii, femeile şi copiii care suntem după asemănarea şi gândurile stăpânilor noştri. Când suntem deposedaţi de pământ, trebuie să ne bazăm pe stăpânii noştri pentru tot, cedând astfel libertatea noastră, unicitatea şi să ne angajăm că vom accepta regulile şi „Sistemele” stăpânilor noştri.
Am devenit rotiţe ale „Sistemului”, automate care îi punem în mişcare pe fraţii şi surorile noastre, cândva toţi oameni cu pământ, în numele „Sistemului”, care aduce beneficii numai celor puţini, care controlează „Sistemul”. Consiliile locale etc. au devenit „Baroni locali” ai „Sistemului”, la cheremul preoţilor care controlează totul. Fiind spălaţi pe creier să acceptăm ierarhiile din „viaţa-de-apoi”, cerurile, iadurile şi paradisurile pline de vestale virgine, de arhangheli şi heruvimi, vom accepta ierarhiile de putere şi control ale „Sistemului”.Tacticile francmasonice/satanice de tipul „cum este sus, aşa este şi jos” sunt endemice de-a lungul istoriei consemnate şi a sistemelor.
Fiind liberi pe pământ, în măsură să oferim familiilor noastre tot ce le trebuie, suntem liberi să fim unici, bărbaţii, femeile şi copiii care suntem meniţi să fim, să avem gânduri care sunt unice pentru fiecare dintre noi, în timp ce contemplăm şi interacţionăm cu natura şi tot ce e în jurul nostru.
Toate problemele noastre provin din minciuna că unii bărbaţi şi femei au dreptul de a avea putere şi control asupra altora şi, atunci când acceptăm această minciună, o sprijinim şi o menţinem.
Niciun om nu este stăpânul altui om.
Toţi oamenii sunt egali.
Despărţirea omului de pământ înseamnă sclavie.
Omul stăpân pe teren este punctul de unde adevărata pace şi libertate pornesc.
Statutele şi normele Consiliilor, etc, sunt toate parte din înşelătoria care îl împiedică pe om să fie liber pe pământul său. Democraţia dreptului comun şi drepturile constituţionale etc. nu fac nimic pentru a rezolva această problemă, deoarece ele sprijină, de asemenea, separarea omului de terenuri, deoarece majoritatea oamenilor nu pot concura în economia „Sistemului” deoarece abilităţile lor naturale se află în altă parte şi ele nu sunt potrivite pentru a face bani de pe urma altor bărbaţi şi femei, iar oamenilor nu le place asta.
Cei care nu pot concura sunt discriminaţi, şi-au pierdut unicitatea şi libertatea lor ca proprietari de teren şi devin colectori de gunoi, lucrători la canalizare şi rotiţe de toate celelalte ranguri şi categorii din ierarhia „lucrătorilor în albastru” şi „cu guler alb”. Sistemul de tip „omul este lup pentru om” şi „supravieţuirea celui mai adaptat şi mai inteligent”, permite celor puţini să deţină controlul asupra tuturor terenurilor, astfel încât prin aceasta să-i poată controla pe toţi bărbaţii şi femeile care locuiesc pe acel teren.
Biserica, Baroul, Instanţa de judecată, Aristocraţia, Guvernele şi Consiliile sunt mijloacele prin care cei puţini menţin controlul asupra terenului şi întreţin minciuna prin care unii au putere şi control asupra altora. Toate acestea nu se găsesc nicăieri în natură şi nicăieri unde există triburi care locuiesc încă paşnic în păduri virgine. În cazul în care acestea există, sunt acolo unde toate triburile au fost strămutate de pe teritoriu şi unde rămăşiţe ale triburilor şi cei trimişi acolo pentru a trăi printre ei, trăiesc sub controlul Bisericii şi a sistemelor sale. Acţionând prin prisma acestei minciuni, cei care lucrează pentru „Sistem” nu pot face decât rău. Dacă vor să meargă pe calea cea dreaptă, ei pot face asta doar încetând să mai lucreze pentru „sistem” şi să facă tot ce pot pentru a-l scoate din vieţile noastre.
Rotiţele „Sistemului” pot veni şi pot face rău oricui de pe pământ în orice moment, fără a fi nevoie să îşi asume responsabilitatea pentru asta, cu toate că tot acest rău este un blestem şi blestemele se întorc mereu asupra celor care le fac şi le duc mai departe.
Cheia libertăţii noastre constă în eliminarea puterii şi controlului celor puţini asupra pământului. Odată ce vom face acest lucru, ei nu vor mai avea nimic.
Cine sunt ei să creadă că ne pot spune că nu suntem liberi?
Am încercat să păstrez acest text cât mai aproape de forma sa originală şi de aceea pe alocuri va suna niţel mai ciudat în limba română, dar mult mai importante sunt ideile interesante pe care le transmite şi acesta este motivul pentru care mi-a plăcut atât de mult. 🙂