Astăzi, Traian Băsescu a fost invitat din nou la emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV. Emisiune fireşte aranjată, cu întrebări pregătite dinainte şi cu răspunsuri pe măsură. Băsescu, cu tupeul lui caracteristic, a încercat aceleaşi şmecherii şi trucuri, pe care le foloseşte întotdeauna, de parcă nimic nu s-a întâmplat în ultimul timp, ca şi cum n-au fost oameni bătuţi şi arestaţi la Universitate şi de parcă ţara întreagă nu strigă de două luni încoace, non-stop, „Jos Băsescu” şi „Băsescu, demisia”.
Voi prezenta ce am reţinut din noile perle băsiste, parcă mai numeroase ca de obicei, însă în ordinea apariţiei lor, nu în funcţie de ipocrizie şi penibilitate, pentru că mi-ar fi foarte greu să fac un clasament.
Fiind întrebat de ce propune tocmai acum „reîntregirea salariilor bugetarilor”, preşedintele a spus:
În niciun caz din populism. Dar toţi trebuie să participăm la o guvernare responsabilă, iar mesajul meu nu putea să fie decât responsabil, pentru că nu poţi să ascunzi la nesfârşit realităţile. Iar un preşedinte care şi-a asumat măsurile de austeritate şi când s-au îndeplinit condiţiile, nu cere Parlamentului şi Guvernului să relaxeze aceste condiţii poate fi considerat un preşedinte care şi-a minţit propriul popor până la urmă, sau o categorie profesională.
Deci, cu alte cuvinte, guvernul sau opoziţia, ascunde realităţile economice ale României. Iar dragul nostru preşedinte pur şi simplu nu mai suportă această situaţie! El îşi dă seama că economia merge mai bine ca oricând, bani sunt din belşug, dar cineva doreşte să ascundă acest lucru. Iar el, ca un şef de stat responsabil şi care nu şi-a minţit niciodată propriul popor, propune ca salariile bugetarilor să fie mărite, chiar acum, cu puţin înainte de începerea campaniei electorale.
Trebuie remarcat aici faptul că, a cere Parlamentului să „relaxeze condiţiile”, este un non-sens, pentru că această instituţie are doar un rol de reprezentare a electoratului şi unul legislativ, fiind o putere în stat pe care domnul Băsescu a cam faultat-o de când e preşedinte, deci nu are cum să ia decizi care ţin de executiv. Dar intenţia sa a fost probabil să includă şi opoziţia în tabăra celor care vor „să ascundă la nesfârşit realităţile”.
În continuare, pentru a-şi justifica teza, Băsescu vine cu documente şi cu precizări:
De la intrarea în acord, când ne-am angajat să reducem populaţia bugetară, s-a produs o reducere de 200.000 de salariaţi în sectorul bugetar.
Aici cel puţin e sincer şi recunoaşte că s-a angajat în faţa FMI să reducă populaţia, fie ea şi bugetară, deocamdată. 😆
Fiind întrebat ce părere are despre faptul că OMV Petrom a fost lăudată de guvern ca fiind compania cu cel mai mare profit în anul precedent, deşi cetăţenii se plâng de preţul tot mai mare la carburanţi, Băsescu a replicat:
Eu sunt cel care a rupt orice legătură cu Petrom-ul ca semn de protest pentru excesul de profit pe care l-au obţinut într-o perioadă de criză.
În primul rând, ce „legături” poate avea preşedintele unei ţări cu o companie privată şi în al doilea rând, cum poţi fi un promotor fervent al politicilor de dreapta, o dreaptă chiar puţin fascistă şi să acuzi o companie că face „exces de profit”??? Păi profitul nu este motorul economiei capitaliste?!
Când a venit vorba despre miniştrii din fostul guvern, Băsescu a ţinut să se refere în mod expres la Elena Udrea:
…trebuie să vă spun că a avut cea mai bună absorbţie. Ne place, nu ne place, cum era ea, cu tocuri înalte, cu pantaloni strâmţi, a avut cea mai bună absorbţie de fonduri europene.
Mă rog, domnul preşedinte se pricepe cel mai bine când vine vorba de „absorbţie” şi de Elena Udrea. De fapt toţi politicienii cunosc foarte bine faptul că doamna ministru este cea mai bună la capitolul absorbţie. 😆
Următoarea dudă spusă de Băsescu în emisiune poate fi încadrată foarte bine la capitolele „doamnă, sunt perfect” şi „ce-mi plac glumele mele, hă, hă, hă”:
Ştiţi ceva ce mie nu ar putea să-mi treacă prin minte, hă, hă, hă, în politică?
Când a venit momentul ca preşedintele să facă referire la activitatea miniştrilor din guvernul actual şi cele anterioare, pe lângă faptul că s-a arătat revoltat, a făcut şi o mică dezvăluire:
Mă revoltă că nu dormim în birourile în care ar trebui să mişcăm proiecte.
Vă mai amintiţi de Elena Udrea, care, la miez de noapte, era surprinsă de jurnalişti întrând pe furiş în Palatul Cotroceni? Păi ce credeţi că voia să facă? Se ducea să „doarmă prin birouri” şi să „mişte proiecte”! Şi rezultatele s-au văzut, doar preşedintele a spus că e cea mai tare la absorbţie! 😆
De departe cea mai tare fază a fost cea cu umilinţa. Întrebat de unul din jurnalişti, într-o discuţie legată de protestele din ultimele săptămâni, dacă este dispus să renunţe, Băsescu a cerut în mod expres ca declaraţia pe care o va face să fie păstrată în arhivele televiziunii, ca mărturie peste veacuri, ceva în genul celebrului monolog al marelui George Calboreanu în piesa „Apus de soare”:
Este, a fost cel puţin în ultimii… din 2007 încoace, a fost cea mai umilitoare perioadă din viaţa mea, jignit de dimineaţa până seara de tot soiul de oameni, pe televiziuni prin adunări publice… Funcţia de preşedinte a reprezentat pentru mine cea mai mare umilinţă a vieţii mele.
Păi bine nea Traiane, dacă ţi-a fost aşa de greu, de ce ai stat 8 ani în funcţia de preşedinte, ba chiar ai ţinut să mai stai încă un madat? Dacă ţi-a fost aşa de greu cu umilinţa, de ce nu ai demisionat ca să-l laşi să conducă pe altul mai nesimţit şi mai insensibil la jignitri? Şi dacă te doare inima când unii te umilesc pe tine, atunci tu, ca preşedinte ales, de ce îţi umileşti şi îţi jigneşti poporul, de câte ori apari pe la televiziuni şi pe la adunări publice?
Dar staţi aşa că domnul preşedinte vine şi cu explicaţii:
Am compensat totul cu ceea ce se numeşte misiunea funcţiei… Doamne fereşte, nu misiune divină, spun misiunea funcţiei; un preşedinte trebuie să înghită.
El are o misiune, o misiune importantă, chiar dacă nu e încă divină; dacă un ministru trebuie să „absoarbă”, un preşedinte trebuie să „înghită”! De aceea el nici nu poate să abdice.
Preşedinţii nu pot să abdice. Hă, hă, hă!
Aici pezevenghiul vrea să arunce şi nişte săgeţele otrăvite către regele Mihai şi către susţinătorii Majestăţii Sale, care acum câte zile îi strigau lui Băsescu „Demisia” şi „Să vină regele”, în timpul cuvântării sale din din Parlament, că doar îl ştiţi pe Zeus, nu uită şi nu iartă niciodată!
Din emisiune am aflat şi un lucru deosebit de interesant. Pentru coaliţia de guvernare şi PDL, îndepărtarea de la şefia Camerei Deputaţilor a Robertei Anastase este la fel de inacceptabilă ca şi părăsirea înălţimilor Golan de către Israel. Întrebat de unul din jurnaliştii de la Pro TV, cum priveşte pre-condiţiile puse de opoziţie, aflată în grevă parlamentară, Băsescu a spus:
Cred că s-a mers prea departe cu condiţiile. Ştiţi, eu i-am spus, poate nu e un exemplu fericit, eu i-am spus preşedintelui Siriei, la un moment dat, încercând să clarific o neînţelegere cu Israelul, dom’ne, cum poţi să pui pre-condiţie, „părăsiţi înălţimile Golan şi ne aşezăm la masă”, când de fapt ăsta trebuie să fie finalul discuţiilor între Israel şi Siria! La fel şi aici, când vrei să nu se rezolve ceva, pui nişte pre-condiţii care la un moment dat par inacceptabile uneia din părţi.
Pentru final am lăsat o dudă în limbaj de cartier în cel mai autentic stil de Sălăjeeaaan, cum nici Mircea Badea nu ar putea să scoată:
Să ştiţi că am discutat cu foarte mulţi tehnocraţi, altfel vestiţi şi emiţători de puncte de vedere, ce tre’să facă guvernul, ce tre’ să se întâmple, ce viziuni au ei, sigur, adesea viziuni care, cu care cad în nas după ce se termină lungimea mesei.
E tare marinerul, sau cum? 😆