Îmi amintesc că atunci când Gheorghe Mărmureanu era director al Institutului de Fizica Pământului, de fiecare dată când se producea un cutremur în lume, sau exista o dezbatere pe această temă în mass-media, acesta căuta să liniştească populaţia spunând că nu există în viitorul apropiat pericolul unui cutremur puternic în România sau, dacă acesta se va produce, nu va avea efecte catastrofale.
După ce domnul Mărmureanu a ieşit din funcţie, declaraţiile domniei sale s-au schimbat radical, de multe ori anunţând iminenţa unui mare cutremur în ţara noastră. Iar acum, chiar în aceste zile, noul director al institutului, Mircea Radulian declară în mai multe articole de presă că suntem într-o perioadă critică, sau că este posibil ca un cutremur de magnitudine 5 sau 6 grade să se producă în viitorul apropiat.
Care să fie scopul acestei campanii de înfricoşare a populaţiei? Să fie o diversiune a puterii, menită să abată atenţia de la măgăriile care se petrec pe scena politică? Să fie chiar un avertisment legat de un posibil cutremur produs în mod artificial? Sau companiile de asigurări sunt nemulţumite de numărul mic de poliţe de asigurare a locuinţei încheiate până acum?
Toate 4, si inca altele, in ponderi diferite. Ultimul deceniu exceleaza in subiecte alarmiste-virusi, cutremure, poluare, razboaie. Singurii virusi sunt mediile de informare, oficiale si neoficiale-adica raspandacii din lift si de la colt de strada. Punem de-un cuntremur? 🙂