Am observat că atunci când merg pe stradă, printr-un loc mai aglomerat, la un moment dat mă simt foarte obosit şi încep să respir tot mai greu. Cu prima ocazie am încercat să conştientizez fenomenul şi să-i aflu cauzele.
Concluzia a fost că oboseala se datorează efortului pe care trebuie să îl depun, făcând mereu stânga-dreapta, stânga-dreapta, pentru a-i ocoli pe cetăţenii care nu vor nici în ruptul capului să se dea la o parte atunci când, venind din direcţii opuse, ne intersectăm cărările.
Mulţi con-citadini ai Bucureştiului merg pe stradă ca Vodă prin lobodă şi nu au nici cea mai mică intenţie de a-şi schimba cât de puţin direcţia de mers, atunci când le iese cineva în cale. De fiecare dată, consideră că celălalt este cel care trebuie să facă gestul de supunere, în faţa măreţiei lor princiare.
De departe campionii la acest capitol sunt rromii. Nu am văzut până acum un rrom căruia să-i pese că mai este şi altcineva pe stradă în afară de el şi gaşca lui. Apropo de asta, rromii circulă de obicei în grupuri, de la patru în sus, larg răspândite pe lăţimea trotuarului şi uneori în timp ce merg poartă discuţii aprinse sau chiar se îmbrâncesc şi se aleargă prin jurul unui punct fix situat în centrul respectivului grup. Asta e valabil mai ales pentru puradei.
A doua categorie reprezentativă pentru acest tip de comportament sunt piţipoancele. Acestea se aşteaptă mereu să le admiri din priviri şi să le faci loc să treacă, cu gesturi largi, eventual şi cu o plecăciune.
Odată, am făcut un experiment şi m-am ambiţionat să mă comport şi eu la fel. Adică, în loc să fac slalom printre trecători, am mers şi eu de parcă aş fi fost singur pe stradă fără să îmi pese de cine îmi iese în cale. Rezultatul a constat în câteva ciocniri dure, umăr peste umăr şi priviri ucigătoare înapoi către mine, completate uneori cu apostrofări de genul: „nu te uiţi pe unde mergi?!” Cu alte cuvinte datoria de a mă uita pe unde merg îmi revine doar mie, nu şi lor! 🙂
Sunt tare curios ce ar face un astfel de individ, dacă i-ar ieşi în cale un stâlp, un gard, o maşină sau orice alt obiect neviu!
Exact!! Am si pariat ca nu pot merge 10m in linie dreapta daca nu evit lumea. Soferii sunt ca pietonii, pietonii sunt ca soferii… Multi schimba directia cu mecla intr-o parte, ar fi grav sa mai si vada peste cine dau.
Dar, ce zici de urmatorul fapt? Un mic, inghesuit, intrarea e langa iesire, si la iesire e fie coada la casa, fie doar o persoana. Si intra destui, ignora intrarea si se freaca de tine, se inghesuie si reusesc cu greu sa treaca, in timp ce esti presat in cos si in tejghea! 🙂 🙂 Inclusiv oameni bine imbracati, „doamne” pe la 45-50ani, multe. E un fenomen, nu un caz-doua. Si culmea, intrarea fiind libera. E incredibila psihologia lor.
+cei care pe trecerea de pietoni evita cu orice pret sa intoarca pifometrul in stanga-dreapta 🙂
+pitipoancele care trec pe rosu, iarasi fara a intoarce capul, si claxonate, li se pare ca cineva le admira si le face curte. Prin urmare, merg si mai intepat, si cu pifometrul inspre cer 🙂
Atunci când sunt în grup, oamenii acţionează mai mult ca vitele, fără să gândească.
Si tot cand sunt in grup le creste curajul si devin uneori calai, judeca, infiereaza. Incat ajungi la impresia ca e un proces in care deja te afli dar nu te-a „citat” nimeni.
Cat despre politete stradala si-n mijloacele de transport (in alte tari se pot numi tramvaie si trolee), peste 30 de ani o sa-mi cedez singur locul: ma ridic, ma asez, iar ma ridic, iar ma asez, si dezmortesc coloana 🙂
Dane, hai muta-te in Oradea. E mai bine, din acest punct de vedere (si altele) decat in Bucuresti.
@Anamaria Bat: La mine e mai greu asta cu mutatul, dar poate vin in vizita! 🙂
Spiritul de gregaritate este boala nationala in Romania.
Dimpotrivă, cred că spiritul gregar e un lucru bun, dar din păcate la poporul român cam lipseşte!
Hm, adica in Oradea pot merge rectiliniu-uniform 20m fara sa intru in cineva care nu se da la o parte? Ziua sau noaptea? Buseala pe strazi e un bun experiment psihosocial.
Buna ziua,
Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere
35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .
Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ameteli .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.
dumitru_gabriela31@yahoo.com
OK, am postat articolul. Doamne ajută!