Am făcut zilele acestea un mic experiment pe Internet, menit să depisteze comentarii postate de propagandiştii care mişună pe mai toate site-uri cu articole având subiecte legate într-o oarecare măsură de politică.
Metoda poate fi aplicată pentru orice fel de postaci, de la orice partid. Însă PDL, de departe, are cea mai amplă şi mai organizată maşinărie de propagandă de pe Internet. Şi nu e vorba aici de scripturi care trimit automat comentarii standard pe sute de site-uri, ci de persoane în carne şi oase, probabil angajate special în acest scop.
Pe anumite site-uri, pentru a putea comenta trebuie să îţi deschizi un cont şi de multe ori e necesar să completezi şi un profil, la care poţi ataşa chiar şi o fotografie. Ei bine şi pe astfel de site-uri am găsit comentarii de propagandă reproduse în numeroase exemplare!
Am citit nişte zvonuri care spun că locul de unde activează postacii portocalii ar fi chiar sediul partidului, iar aceştia, majoritatea, ar face parte din organizaţia de tineret a PDL. Alte bârfe online spun că mulţi dintre aceşti comentatori ar fi chiar sub directa îndrumare a Elenei Udrea.
Am pornit cu cercetarea de la un articol de pe DCNews, care spunea că 17 comentarii, postate sub nume diferite, la un articol despre accidentul de la Pasajul Lujerului, proveneau doar de la două adrese IP aproape identice. În afară de acest caz, astfel de comentarii trase la indigo, provenind de la aceeaşi adresă, dar sub nume diferite, au mai fost semnalate şi de webmasterii de la Adevărul şi Ghimpele.
Deci, cum am făcut! Am luat acest comentariu, postat aici:
Primaria generala nu va mai subventiona RATB si RADET, a anuntat luni primarul Sorin Oprescu la prezentarea bugetului:”RATB si RADET sunt gauri negre pentru buget, iar subventionarea lor a dus la sufocarea modernizarii orasului…nu le mai putem da sute de milioane de euro anual” Si iata ce s-a intamplat in urma acestei decizii a lui Oprescu banditul! Tragedii, mor oameni! Oprescu trebuie oprit la timp, altfel ne desfiinteaza pe toti…Capuse, caini, tramvaie neverificate, autobuze fara anvelope adecvate…O sa muriti cat mai multi….deoarece asa vrea felcerul Oprescu!
Am copiat din el o parte, atât cât permite Google, ca număr maxim de caractere şi l-am dat în căutare punându-l între ghilimele, pentru a fi căutat exact tot şirul de caractere. În urma acestei căutări am obţinut 394 de rezultate, ceea ce înseamnă 394 de pagini web pe care a fost postat acest comentariu, evident sub diferite nume. Practic toată presa online este invadată de acest comentariu şi de altele în genul lui, toate încercând să sugereze că accidentul de la Lujerului s-a produs din vina lui Sorin Oprescu, care a subfinanţat RATB-ul.
Acesta este doar un exemplu, dar zi de zi, armate neobosite de postaci portocalii intoxică până la saturaţie spaţiile pentru comentarii ale articolelor din presa online, de pe bloguri, forumuri, sau reţelele de socializare. Toate acestea având ca scop crearea de diversiuni, de inducere în opinia publică a unor idei false, favorabile PDl sau împotriva adversarilor politici, sau măcar să-i deruteze pe ceilalţi comentatori şi să acopere cât mai mult spaţiul în care ar putea fi exprimate şi alte opinii decât cele ale propagandiştilor.
teribil … absolut teribil!
coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Mang a demisionat!