Propaganda cu care au fost intoxicate mass-media în ultimele săptămâni mi-a jignit grav inteligenţa ca cetăţean român. Şi cred că acest lucru este valabil pentru orice alt român, indiferent cât de umil şi de „sărac cu duhul” ar fi el.
Privind în urmă, pe toată perioada guvernărilor PDL din timpul crizei, discursul pretins de dreapta al puterii, exprimat public în prim-plan de Traian Băsescu, dar mai ales de Emil Boc, declara cu convingere că guvernul nu va ceda populismelor şi nu va opera măriri de salarii şi pensii în următoarea perioadă, deoarece acest lucru nu ar avea o bază economică realistă.
S-a vorbit mult atunci despre „pomeni electorale”, făcute de fostele regimuri, de „pensii nesimţite”, iar Băsescu a lansat metafora celebră cu cetăţeanul gras, statul, care ar trăi pe spinarea cetăţeanului slab, adică mediul privat, purtătorul real al poverii crizei.
Acum, cu câteva săptămâni, înainte de cedarea puterii către USL şi în preajma alegerilor, PDL a schimbat brusc macazul, iar tema centrală de propagandă a devenit „reîntregirea salariilor” şi restituirea drepturilor pensionarilor, tăiate abuziv.
Ca de obicei, tema a fost tocată mărunt în mass-media în stilul consacrat: dacă se măresc salariile şi pensiile, dacă nu se măresc, dacă e necesar să fie mărite, sau nu, dacă sunt bani de mărit pensii şi salarii, sau nu sunt, dacă FMI este de acord cu asta, sau nu etc. Nimic concret, doar agitarea apelor, pe principiul „dacă nu poţi să-i convingi, zăpăceşte-i”.
Traian Băsescu a accentuat subiectul chiar în discursul de numire a lui Victor Ponta în funcţia de premier, adresând insistent noului guvern rugămintea să acorde maximă importanţă acestui obiectiv şi să procedeze de urgenţă la „reîntregirea salariilor” bugetarilor.
După preluarea puterii, spre surprinderea mea, USL a preluat întocmai tema servită de fosta putere. Dezbaterile pe tema reîntregirii salariilor şi returnarea banilor pensionarilor au fost dezbătute şi răs-dezbătute după acelaşi tipar. Presa a făcut jocul tuturor, acordând de asemenea o importanţă maximă acestei teme propagandistice.
Dar ce este în neregulă cu această reîntregire a salariilor şi cu restituirea reţinerii abuzive a cotei de sănătate la unii pensionari? În principiu nimic. Acest lucru trebuie făcut, pentru că aşa cere legea, dar manipularea constă în faptul că este o temă de dezbatere total falsă. Nu asta este prioritatea numărul 1 a României în momentul de faţă şi nu asta este tot ce trebuie să facă guvernul Ponta! Ni s-a băgat pe gât, cu forţa, acest subiect pentru a nu observa alte lucruri mult mai grave şi a nu realiza ce este mai urgent şi mai important de făcut pentru ţară în acestă perioadă.
Ceea ce are nevoie de fapt România este să îşi dezvolte o economie bazată pe forţe şi resurse proprii, nu pe împrumuturi şi investiţii străine. Ceea ce trebuie să facă de urgenţă guvernanţii este să scape cât mai curând de FMI şi de alţi cămătari internaţionali, să înceteze privatizările frauduloase, care înstrăinează resursele naturale ale ţării şi să stimuleze micile afaceri autohtone, care să creeze locuri de muncă, capital românesc şi o economie independentă de „bunăvoinţa” băncilor şi corporaţiilor străine.
Dacă aş fi eu premier, primul lucru pe care l-aş face ar fi să adopt o legislaţie fiscală şi un sistem de stimulente care să încurajeze cetăţenii, rămaşi în afara sistemului, să îşi creeze singuri locul de muncă, deschizând o mică afacere productivă sau în domeniul serviciilor, un IMM, o fermă, ceva care să le permită să câştige din propria muncă şi să beneficeze pe deplin de rezultatul muncii lor, fără să se îndatoreze excesiv, sau să fie sufocaţi de stat cu taxele.
Al doilea lucru important de realizat ar fi stoparea corupţiei şi a scurgerii masive a banilor publici în buzunare private, care secătuiesc bugetul şi obligă statul să se împrumute din exterior.
Nu am auzit să fi vorbit despre aceste lucruri nici pe cei din fosta putere, nici pe cei din USL, în schimb se tot bate apa în piuă cu măririle de salarii şi pensii, de parcă în asta ar consta salvarea României. Acum statul nu mai e „gras”, majorările de salarii şi pensii nu mai sunt măsuri populiste şi socialiste şi toată lumea este de acord cu ele indiferent de culoarea politică.
O altă temă de propagandă folosită pe post de sperietoare publică şi venită la pachet cu deprecierea galopantă a leului în raport cu euro, este recesiunea. Conceptul de recesiune, ca de altfel şi cel de creştere economică, este unul abstract, care nu prea are legătură cu viaţa de zi cu zi a oamenilor şi deci nici vreo influenţă semnificativă în practică. Din punct de vedere tehnic recesiunea apare atunci când două trimestre consecutiv economia întregistrează o scădere.
În propagandă recesiunea a devenit un fel de joc alba-neagra: azi avem recesiune, după câteva săptămâni avem creştere economică, după alte câteva zile, iar intrăm în recesiune, după aceea vine FMI şi revizuieşte creşterea economică cu câteva fracţiuni de procent, după care iar avem ieşire din recesiune şi tot aşa.
Dacă luăm în considerare ceea ce am spus mai sus, rezultă că trebuie să treacă cel puţin şase luni pentru a putea stabili, din punct de vedere tehnic, dacă avem recesiune, stagnare, sau creştere economică. Prin urmare, dacă suntem acum în recesiune, înseamnă că acest lucru este valabil de la începutul anului, nu de acum câteva zile de când s.a schimbat guvernul.
Un alt aspect ridicol este acela că se vorbeşte în termeni de un procent-două sau chiar zecimi de procent! Cine ar fi atât de naiv să creadă că o creştere cu 0,5% a economiei sau o scădere cu 1% ar putea afecta afacerile sau viaţa oamenilor în mod vizibil şi într-un timp foarte scurt? Sau cine ar putea crede că o creştere economică, chiar şi importantă, ar avea vreo legătură cu nivelul de trai al populaţei şi cu distribuţia echitabilă a bogăţiei în cadrul societăţiii?