După decembrie 1989, economia moştenită de la fostul regim a fost supusă unui proces deliberat şi sistematic de distrugere. La fel şi sistemul bancar românesc, care a fost cedat străinilor, după ce capitalul autohton a fost spoliat şi transferat în diverse buzunare private printr-o serie de hoţii şi fraude derulate sub ochii BNR.
Pe lângă distrugerea independenţei economice, România a fost aservită şi în plan politic puterilor străine, prin aşa-numita aderare la Uniunea Europeană. Mulţi se uită azi în gura lui Băsescu, când vorbeşte despre „cedări de suveranitate” şi „pactul de guvernanţă fiscală”, dar câţi ştiu oare că ţara noastră a renunţat la suveranitate în 2003, când, odată cu revizuirea Constituţiei, a fost introdus articolul 148, care spune clar că ficare act normativ venit de la UE are prioritate în faţa oricăror prevederi legislative interne contrare?
Pierderea independenţei economice şi politice a ţării noastre a fost necesară pentru ca aceasta să poată fi controlată cu uşurinţă din exterior şi pentru a fi transformată într-o colonie a Occidentului, aflat în declin.
Tot timpul am fost făcuţi să credem că este un mare avantaj şi interesul nostru de maximă importanţă să intrăm în UE, când de fapt Europa era cea care avea nevoie de noi şi de alte ţări foste comuniste, pentru a-şi reface economia aflată în criză.
Astăzi, pentru a fi tot timpul la ordinele şi pe placul puterilor străine, România este supusă în permanenţă unui şantaj economic şi politic, pe de-o parte prin organismele financiare internaţionale şi sistemul bancar controlat de străini cu girul BNR, iar pe de altă parte prin obligaţiile pe care ni le-am asumat în calitate de membri ai Uniunii Europene.
Este exact ceea ce observăm în momentul de faţă, când, imediat după căderea guvernului Ungureanu şi anunţarea noului guvern Ponta, moneda euro a început să crească brusc în raport cu leul. Cine nu este naiv îşi poate da seama că acest curs de schimb nu este rezultatul unui fenomen natural, aşa cum se întâmplă în cazul cotelor apelor râurilor, care cresc şi scad după voia lui Dumnezeu. Cursul de schimb leu-euro se stabileşte în urma unor şedinţe de negocieri la care participă băncile comerciale şi BNR, deci procesul nu este chiar aşa de natural şi bazat pe „mecanismele de piaţă”, cum ar vrea unii să pară.
Acum poate vă întrebaţi de ce nu a crescut euro şi pe timpul guvernelor anterioare. Atunci „investitorii străini” erau mulţumiţi de promisiunile făcute de Băsescu, de a privatiza anumite obiective economice de importanţă strategică pentru România, convenite în urma „consultărilor” cu FMI. Dar acum, pentru că noua guvernare a spus că va bloca şi va renegocia aceste privatizări, cursul euro este folosit ca metodă de presiune şi şantaj, pentru a aduce lucrurile „pe făgaşul normal”.
Şantajul economic a fost folosit şi asupra guvernelor portocalii, mai ales atunci când România a fost obligată să facă împrumutul de 20 de miliarde de euro la FMI, dar pentru că regimul condus de Traian Băsescu a cedat foarte uşor, puterile străine fiind mulţumite, au sprijinit menţinerea la putere a acestuia şi au acceptat şi o relativă stabilitate economică a ţării, pe seama sacrificiilor populaţiei nevoiaşe.
Mă tem că, în continuare, dacă guvernul Ponta, sau oricare alt guvern viitor, care ar încerca să facă, sau măcar să promită ceva, pentru ameliorarea situaţiei sociale şi în favoarea interesului naţional, va fi ameninţat tot mai mult cu inflaţia, cu sancţiuni economice, cu „retragerea investitorilor străini”, toate acestea cu scopul de a aduce România din nou pe drumul planificat şi trasat de FMI, UE şi Banca Mondială.
scuze ca intreb: articolul de mai sus se bazeaza pe … „intuitie”? Sau sunt ceva dovezi in sensul asta? Sau crezi ca nu e nevoie si de dovezi ca sa sustii chestiile de mai sus?
As fi de acord cu aceasta „independenta a Romaniei”, suna foarte frumos. Din pacate atunci cind RO era independenta si bancile erau ale noastre, a existat Bancorexul! Ca sa dau numai un exemplu. Petromul era muls de putere. Ca sa mai dau un exemplu. Asa ca din pacate noi am dovedit ca nu putem avea grija de ceea ce este al nostru si avem nevoie de bici. De bici strain, evident!
Nu e cazul sa te dai prea mult peste cap sa arati ca e mai bine sa ai o firma care face profit pentru tine, si nu pentru altii. Asta e usor de inteles, nici nu trebuie IQ de 120 (parca atit era, nu??) Problema dovedita in multi-muuulti ani a fost ca managementul „romanesc” a fost in detrimentul … romanilor.
Ar fi super daca ai putea sa ma contrazici cu ceva argumente, nu cu cit de indoctrinat sunt eu 😉 sau cu ce gindire de nu stiu ce fel am eu. Un rationament poate fi corect sau gresit, indiferent de etichetele pe care i le pune unul sau altul.
coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Ziua în care am reînvățat să scriu
http://www.business24.ro/ilie-serbanescu/editorial/acordul-cu-fmi-o-comanda-externa-1454640
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/sfarsitul-tragic-al-colonialismului-financiar-245574.html
http://piatza.net/criza-mondiala-a-capitalismului-si-traficantii-de-istorie/
http://piatza.net/terapia-de-soc-sau-criza-mondiala-a-capitalismului/
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/10/05/noua-ordine-mondiala-elite-crize-artificiale-institutii-supra-nationale-o-alternativa-academica-la-teoria-conspiratiei/
…la care adăugăm puţină intuiţie, în cazul în care natura ne-a înzestrat cu aşa ceva!
Cine stapaneste banul face legea: camataria e considerata ilegala, in timp ce bancile pot schimba regulile dupa bunul plac. Un camatar n-o sa poata zice: stii, cresc dobanda pentru ca asa vreau eu, isi pierde din clientela. FMI insa e acel camatar care-ti pune arma la tampla, te obliga sa te imprumuti in conditiile lui, de fapt stabileste totul.
@coolnewz/Ratatouille Ce dovezi mai vrei? Si daca sa zicem le-ai avea, cu ce s-ar schimba situatia? Gandeste ca pentru ei, FMI, e complet inutil ce gandim sau facem ca indivizi 🙂
putina aducere aminte nu ar strica. Cind a venit CDR-ul la putere Serbanescu era in linia I a partizanilor vinderii „gaurilor negre” din economie, a privatizarii marilor companii de stat. Si ca el erau o multime! A fost si ministru, a avut ocazia sa practice, nu doar sa scrie la gazeta! La polologhie unii sunt primii.
coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Mang a demisionat!
Pingback: Romania este supusa constant unui santaj economio-politic pentru a sluji interesele puterilor straine | Lupul Dacic
Pingback: ARTICOLUL 148 DIN CONSTITUTIA ROMÂNIEI PERMITE UNIUNII EUROPENE SĂ AIBĂ CONTROL ASUPRA ROMÂNIEI | .::: CALIN ADRIAN :::.
Pingback: ARTICOLUL 148 DIN CONSTITUTIA ROMÂNIEI PERMITE UNIUNII EUROPENE SĂ AIBĂ CONTROL ASUPRA ROMÂNIEI | Lupul Dacic
Pingback: Distrugerea Romaniei cu premeditare | ACVILA ORTODOXA blog
Pingback: Romania este supusa constant unui santaj economic-politic pentru a sluji interesele puterilor straine | bogdanlucyan
Pingback: Romania este supusa constant unui santaj economic-politic pentru a sluji interesele puterilor straine | Lupul Dacic
Pingback: A APĂRUT ÎN MEDIUL ONLINE PRIMUL NUMĂR AL REVISTEI DE SPIRITUALITATE ȘI CULTURĂ ,,ROMÂNIA ORTODOXĂ”, NR.1- NOIEMBRIE 2015… | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI
Pingback: A APĂRUT REVISTA ,,ROMÂNIA ORTODOXĂ” NR.8 – IUNIE 2016 | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI
Pingback: Romania a devenit o colonie a Occidentului cat si poligon de diferite experimente |