Tocmai am văzut în direct declaraţia lui Traian Băsescu din curtea sediului său de campanie şi deşi pe alocuri m-am amuzat, totuşi unele din aceste declaraţii sunt destul de îngrijorătoare.
Preşedintele suspendat a spus că va vorbi în fiecare zi şi că nu va demisiona pentru că este preşedinte suspendat, deci nu are cum să demisioneze. Cu alte cuvinte este preşedinte suspendat pe viaţă! 😆
Partea serioasă şi îngrijorătoare este aceea că preşedintele, deşi este suspendat de o lună şi va mai fi suspendat cel puţin 40 de zile de acum încolo, continuă să ameninţe funcţionari ai statului.
Una din ameninţări a fost făcută, ce-i drept voalat, la adresa primarilor, care ar risca să facă puşcărie în caz că nu vor reactualiza listele electorale aşa cum trebuie:
Presiunea pusă pe primari, să modifice drastic listele electorale, nu face decât să-i pună pe primari în situaţia de infractori, pentru că ei au comunicat listele electorale anterioare. Apelul meu, către administraţia locală, este la corectitudine, pentru că nişte băieţi deştepţi de la Palatul Victoria, vor să împingă nota de plată la cei din teritoriu. (…) Îi atenţionez din grijă pentru ei: Să nu intre într-un joc în care singura ieşire e uşa de la celulă.
Conform Legii Referendumului, obligaţia de actualizare a listelor electorale permanente revine primarilor, aşa că nu văd cum ar putea fi împinsă nota de plată către aceştia din moment ce era oricum responsabilitatea lor.
ART. 17
(2) Reactualizarea listelor electorale permanente se face de către primari, potrivit prevederilor Legii nr. 68/1992*), respectiv ale Legii nr. 70/1991**), republicată, cu modificările ulterioare, în termen de cel mult 5 zile de la data stabilirii zilei referendumului.
*) Legea nr. 68/1992 a fost abrogată. A se vedea Legea nr. 35/2008.
**) Legea nr. 70/1991, republicată, a fost abrogată. A se vedea Legea nr. 67/2004, republicată.
A doua ameninţare, ceva mai pe faţă, a fost făcută la adresa chestorului responsabil cu evidenţa populaţiei, chestor numit de Traian Băsescu:
Decizia de ieri a Curţii Constituţionale, a fost generată de un chestor… un chestor care i-a scris ministrului de Interne, sigur, să nu ne facem iluzii că ministrul de Interne n-a ştiut şi n-a fost aranjată cu el, dar acest chestor, şef cu evidenţa populaţiei, i-a scris ministrului de Interne, după ce acelaşi chestor dăduse cifrele pe care ministrul şi le-a asumat, dar ieri dimineaţă i-a scris ministrului de Interne că cifrele nu sunt bune. Nu ştiu dacă-i bine domnu’ chestor… aţi minţit ori înainte de organizarea referendumului, ori ieri… ori un chestor… mă tem că eu v-am făcut chestor… Nu ştiu dacă-i bine domnu’ chestor…
Domnu’ preşedinte şi noi v-am făcut preşedinte (deşi eu nu v-am votat niciodată) şi uite ce ne faceţi acuma domnu’ preşedinte… De unde ştiţi dumneavoastră, domnu’ preşedinte ce a pus la cale domnu’ chestor, în condiţiile în care sunteţi suspendat de o lună domnu’ preşedinte?! De unde, mama lui de STS, ştiţi atâtea, domnu’ preşedinte suspendat???
Pingback: Aveţi grijă domnu’ chestor că justiţia e independentă! | Dan Tănăsescu