Iubesc România cu nesimţiţii ei cu tot!

Ieri am dedicat o mare parte din zi Sărbătorii Naţionale. Am vrut să trăiesc pe viu sentimentul mândriei de a fi român, fiind prezent la manifestările închinate acestui eveniment. Dar, pe lângă mândrie, încântare şi bucurie, am avut parte şi de o serie de frustrări şi dezamăgiri, cauzate de unii conaţionali de-ai noştri, mai nesimţiţi din fire.

Planificasem să ajung la Arcul de Triumf pe la ora 11:00, cu gândul să prind exact momentul în care Traian Băsescu prezintă onorul Gărzii Naţionale, pentru a putea savura la faţa locului huiduielile devenite obişnuite în astfel de situaţii.

Din cauza traficului şi RATB-ului, care merge aşa cum merge şi pentru că a trebuit să mai merg o bucată pe jos, de la sediul TVR până la Arcul de Triumf, n-am ajuns acolo chiar la fix, dar am prins totuşi momentul, însă de la mare distanţă.

Spre dezamăgirea mea nu am putut să văd prea bine parada militară, pentru că cei care au ajuns acolo mai devreme se fixaseră bine pe marginea drumului şi nu mai lăsau pe nimeni să se apropie de zona cu vizibilitate. De asemenea nu mai era loc de urcat nici pe garduri, bănci, copaci sau toalete publice mobile, toate locurile fiind deja ocupate. Şi mai mult decât atât, românii noştri dragi, cu copii luaţi în cârcă şi steaguri, nici măcar nu voiau să se dea puţin la o parte pentru a te lăsa să fotografiezi.

Un alt lucru de mare nesimţire, practicat şi în viaţa de zi cu zi, este acela de a nu ocoli şi a nu te da la o parte atunci când trece cineva. Chiar dacă te văd că eşti grăbit şi înaintezi hotărât, cetăţenii de bine nu schiţează nici măcar un gest că ar dori să-ţi facă cumva loc, iar dacă nu eşti atent unii chiar intră direct în tine! Am observat chiar un individ, care în toată aglomeraţia aceea stătea în mijlocul drumului şi mânca impasibil un hamburger, obligându-i pe cei care voiau să treacă pe acolo să facă eforturi pentru a-l ocoli.

Mă dusesem la ceremonie şi cu gândul să iau un steag tricolor, deoarece aflasem dintr-un comunicat că toţi cei care vor participa la paradă, sau vor vizita Palatul Victoria, vor primi gratis un steag. Dar nu am mai apucat, pentru că toate steagurile erau deja epuizate. Românul strîngător lua câte 4 – 5 steaguri, ca ajungă la toată familia, eventual şi la vecinii de bloc.

Pentru că nu am reuşit să văd mare lucru şi să fac cine ştie ce fotografii, m-am întors spre Parcul Herăstrău. Acolo Poliţia Română îşi etala dotările de ultimă oră: maşini luxoase, motociclete puternice, poliţişti şi poliţiste în uniforme de gală şi luptători antitero înarmaţi până în dinţi.

Am vrut să fac nişte fotografii, dar a trebuit să mă chinui, pentru că aici erau o mulţime de nesimţiţi din categoria vanitoşilor şi narcisiştilor. În loc să fie interesaţi să facă fotografii maşinilor, motocicletelor şi la ce mai era pe acolo, marea lor dorinţă era să se pozeze pe ei alături de respectivele maşini, sau călare pe motociclete. Aşa că trebuia să prind repede un moment, în care unul din vehicule era într-o oarecare măsură liber de cocalari şi piţipoance, pentru a putea obţine o fotografie curată. Ca să nu mai vorbesc despre cei care vedeau că încerci să faci o fotografie şi exact atunci îşi găseau să treacă prin faţa ta!

Am plecat pe jos până la Piaţa Victoriei, ca să fac o vizită şi pe la Guvern, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise. Acolo era o coadă kilometrică, ce se întindea până pe bulevard, dar din fericire nu am aşteptat mult pentru că mergea repede, cu toate că la intrare un poliţist fotografia tuturor cărţile de identitate, iar alţi câţiva controlau bagajele şi treceau vizitatorii prin detectorul de metale. Şi aici situaţia era cam la fel; steagurile promise erau de mult epuizate, meltenii se înghesuiau să îşi facă poze la masa unde îşi ţine şedinţele Victor Ponta, lângă steaguri, statui sau diverse piese de mobilier.

Am pornit pe jos spre casă şi am zis să mă opresc şi pe la Obor, unde Neculai Onţanu face în fiecare an tradiţionala paranghelie de 1 Decembrie cu mâncare şi băutură de pomană. Când am ajuns, în faţa Primăriei Sectorului 2 se desfăşura o ceremonie solemnă pe muzica documentarului Zeitgeist. Un steag tricolor uriaş, care acoperea toată strada era purtat, de-o parte şi de alta, de angajaţi ai poliţiei în uniforme de gală. La sfârşit, după ce steagul a fost înfăşurat şi a trecut şi fanfara, cetăţenii s-au prins în Hora Unirii, în timp ce de pe acoperişul Primăriei erau aruncate confetti şi baloane. Cu ocazia asta am asistat şi la o tradiţională bătaie între ţigani stârnită ad-hoc.

Toate astea se întâmplau în timp ce puţin mai încolo o altă mulţime, de săraci şi înfometaţi, aşteptau la cozi uriaşe să primească pomana tradiţională. Bineînţeles că nu am stat şi eu la rând la pomană, pentru că nu cred că merita efortul şi nici măcar nu erau şanse să mai apuc ceva. Aşa că am pornit tot pe jos până acasă, stabilind astfel un nou record personal la mersul pe jos.

Pe ansamblu a fost o sărbătoare reuşită. Au fost şi momente emoţionante, parada militară a fost ireproşabilă, la Palatul Victoria lucrurile au fost bine organizate şi totul a fost lejer şi fără îmbulzeală, chiar şi în Parcul Obor, dacă făceai abstracţie de mulţimea de ţigani, cerşetori nespălaţi şi beţivi veniţi la pomană, spectacolul a fost deosebit şi emoţionant deopotrivă. Singura problemă cu adevărat majoră este aceea că trebuie să învăţăm să ne comportăm ca o comunitate şi să ne pese şi de confortul, nevoile şi satisfacţia celor din jur, nu numai de noi şi familia noastră. În felul acesta am avea cu toţii de câştigat şi ne-am simţi mult mai bine împreună în astfel de ocazii.

Am făcut mai multe fotografii şi le-am postat pe toate pe Facebook.