În acest an vom plăti cu 10% mai mult pentru energia electrică consumată şi cam tot atât şi pentru gaze. Scumpirile vor continua până în 2017, conform programului de liberalizare a preţurilor convenit cu FMI.
În timp ce la noi în ţară preţul utilităţilor creşte continuu, motivele invocate de cei care ne conduc fiind obligaţiile asumate faţă de FMI şi normele impuse de Uniunea Europeană, în Bulgaria şi Ungaria autorităţile fac exact invers, adică ieftinesc preţurile la gaze şi energie electrică.
Astfel în Bulgaria gazele şi energia termică s-au ieftinit de la 1 ianuarie cu 9,8%, respectiv 3-7%, iar Ungaria a redus preţurile gazelor naturale, electricităţii şi energiei termice livrate populaţiei cu 10%, o măsură similară urmând să fie aplicată cel târziu în luna aprilie.
În cazul Ungariei, costurile măsurilor vor fi suportate de mai mulţi operatori din industrie. Bulgaria însă va beneficia de avantajele unui contract cu Gazprom care va livra gaz mai ieftin.
Mai mult decât atât, bulgarii ne-au depăşit până şi la salariul minim pe economie. De la 1 ianuarie 2013, salariul minim în Bulgaria a fost majorat cu 20 de leva, ajungând la 310 leva, echivalentul a 158,424 euro. Asta înseamnă că acesta îl depăşeşte cu 0,37 euro pe cel din România, care este în prezent 700 de lei, adică 158,387 euro.
Atât Bulgaria cât şi Ungaria sunt membre ale UE, deci se supun aceloraşi condiţii şi au aceleaşi obligaţii ca şi noi, dar în timp ce la noi toate se scumpesc, la vecinii noştri, dimpotrivă, se fac reduceri de preţuri şi măriri de salarii, pentru a uşura viaţa populaţiei. Ne întrebăm în mod firesc, de ce? Probabil pentru că politicienilor lor le pasă de cei care i-au ales, în vreme ce pe ai noştri îi doare undeva de noi!
Macar de i-ar durea undeva. Le doresc hemoroizi de sa stea in picioare la Casa Poporului atunci cind se aduna toti sa isi voteze maririle de buget/salarii, ca sa aiba loc!