Cătălin Striblea a suferit un atac cerebral

By | 16 ianuarie, 2013
Distribuie prietenilor!

În această dimineaţă, jurnalistul Cătălin Striblea, realizatorul emisiunii „Ultima oră“ de la România TV, a suferit un atac cerebral şi a fost internat de urgenţă la spitalul Bagdasar-Arseni, unde urmează să fie operat.

Mă interesează acest subiect, nu numai pentru faptul că este vorba de un cunoscut om de televiziune, dar şi pentru că am oarece experienţă în ceea ce priveşte un astfel de eveniment nefericit.

Accidentele vasculare cerebrale şi infracturile miocardice, aş putea spune că sunt boli profesionale ale celor care lucrează în presă şi televiziune. Principalele cauze sunt stresul permanent, consumul excesiv de cafea, nopţile nedormite şi statul prea mult cu ochii într-un monitor de calculator sau altceva.

Când lucram în televiziune am avut două colege care au leşinat pe holuri sau în redacţie, un fost coleg a murit la Naţional TV în cabina de montaj de infarct, la doar 30 şi ceva de ani şi o altă colegă, care practic se mutase în redacţie şi stătea aproape non-stop în faţa calculatorului, a făcut accident vascular cerebral la numai 26 de ani.

Toţi aceşti factori care favorizează bolile vasculare şi de inimă îi pot afecta şi pe mulţi alţii, care nu au neapărat legătură cu presa şi televiziunea. Consumul excesiv de cafea şi statul ore în şir la calculator este situaţia în care ne găsim tot mai mulţi dintre noi, fie la serviciu, fie acasă.

Un alt factor care ameninţă zilele acestea este constituit de schimbările bruşte de temperatură şi presiune, care duc la creşterea tensiunii arteriale şi congestionarea vaselor capilare.

Din experienţa personală pot spune că statul la calculator mult timp creează astfel de probleme. Eu stau în medie cam 8 ore pe zi în faţa monitorului şi în această perioadă cu variaţii bruşte de temperatură, am avut de câteva ori sângerări nazale, dureri de cap şi senzaţie de presiune intracraniană şi intraoculară.

În aceste condiţii, când vasele de sânge sunt puternic congestionate, orice efort fizic mai intens, agitaţie emoţională, schimbare bruscă de poziţie corporală, poate provoca un accident vascular cerebral.

Să ne amintim că şi jurnalistul Adrian Ursu de la Antena 3 a suferit în urmă cu 2 ani un infarct, iar realizatoarea de la OTV Andreea Chirvasiu a decedat de curând în urma unui stop cardiac.

Deci mare atenţie în această perioadă! Evitaţi stresul, staţi mai puţin la calculator, mai răriţi cafelele şi încercaţi să faceţi puţină mişcare, chiar dacă e iarnă! 🙂

5 păreri la “Cătălin Striblea a suferit un atac cerebral

  1. D-Petre

    De acasa, din fotoliu e foarte simplu sa critici prestatia celor de pe ecran dar cand esti in spatele „sticlei” viata nu mai e asa roza …
    D-Petre´s last blog post ..Caut hosting bun

  2. DANAP.RO

    Baiatului din National TV i-am fost si eu colega. Am plecat din National cu putin inainte de tragedie…

    Da, e foarte mult stres. Iar lumea care acum e atat de pornita impotriva presei, acuzand-o in bloc de tot felul de abuzuri, de foame de rating… habar n-are la ce presiuni sunt supusi jurnalistii, cum se intampla de fapt lucrurile in spatele sticlei.

  3. iop

    Hai ca-i buna asta, sa nu ne mai legam de partea din presa care ne intoxica zilnic cu tot felul de mizerii din foame de rating ca vezidoamne saracii jurnalisti sunt foarte stresati si expusi unor riscuri ca cele mentionate mai sus. Pe mine ca si consumator nu ma intereseaza catusi de putin „cum se intampla de fapt lucrurile in spatele sticlei” ci ceace vad pe sticla. Pe jurnalistii care nu fac fata unor asemenea conditii de lucru ii sfatuiesc sa incerce sa lucreze cumva tot in domeniul manipularii da nu de gloata ci de marfuri, fac si conditie fizica si stresul e zero.

  4. Dan Tănăsescu Post author

    Din păcate ce i s-a întâmplat lui Cătălin Striblea i se poate întâmpla oricărui jurnalist, nu numai celor care manipulează sau nu plac cuiva.

  5. iop

    Asa, si? Acum ar trebui sa ne strangem impreuna cu un cor de bocitoare sa le plangem neincetat de mila?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge