Esenţa satanică a libertarianismului

Satanismul defineşte omul mai degrabă prin dorinţele carnale, decât cele spirituale, „eliberându-le” pe primele şi zdrobindu-le pe cele din urmă. „Fabula albinelor” de Mandeville demonstrează că libertarianismul îşi are originile în dogma satanistă.

Libertarianismul este o parte a dialecticii Illuminati cu comunismul:

În esenţă, două forţe aparent opuse forţează avansarea aceluiaşi scop: un stat poliţienesc mondial guvernat de o oligarhie a sataniştilor miliardari.

Eroul obscur al libertarianismului: Bernard de Mandeville

Născut la Rotterdam în 1670, Bernard de Mandeville a venit în Anglia în urma urcării la tron a lui William de Orange. Medic de profesie, Mandeville a devenit mai bine cunoscut ca scriitor satiric. Mai important, Mandeville a fost de asemenea un satanist, având legături cu cluburile „Blasters and Hell-Fire” din Anglia secolului 18.

Deşi numele lui Mandeville a fost şters total din discursul economic clasic contemporan, mulţi gânditori ai pieţei libere îi aduc laude generoase, pline de strălucire, pentru intuiţiile sale.

Într-o prelegere ţinută la British Academy în 1966, Friedrich von Hayek l-a lăudat pe Mandeville ca fiind un „geniu” şi un „mare psiholog”, ale cărui teorii le-au anticipat pe cele ale lui David Hume, Adam Smith şi Charles Darwin şi a apreciat poemul lui, „Fabula albinelor”, ca fiind o lucrare „remarcabilă”.

Potrivit lui Hayek, ideile lui Mandeville „au revenit la teoria economică”, prin opera lui Carl Menger, fondatorul Şcolii austriece, prin intermediul istoricului german din secolul al 19-lea Friedrich von Savigny.

Ludwig von Mises i-a adus, de asemenea, un omagiu lui Mandeville în a sa „Teorie şi istorie”, observând că:

El [Mandeville] a subliniat faptul că interesul propriu şi dorinţa de bunăstare materială, de obicei stigmatizate ca viciu, sunt, de fapt, stimulentele a căror aplicare contribuie la bunăstare, prosperitate, şi civilizaţie.

Chiar şi John Maynard Keynes, cu siguranţă, nu un adept al şcolii austriece, l-a recunoscut pe Mandeville ca unul dintre principalii săi precursori în “Teoria generală a forţei de muncă şi a banilor” (The General Theory of Employment and Money).

În zilele noastre, economistul de şcoală austriacă Gary North prezintă „Fabula albinelor” pe site-ul său drept „cel mai important poem din ultimii 300 de ani”.

Dar ce este aşa de special la „Fabula albinelor” încât acest poem destul de obscur şi autorul ei, să inspire astfel de elogii din partea lui Hayek, Mises şi Keynes?

Binele vine de la rău, şi alte perversiuni

Lucrarea lui Mandeville, „Fabula albinelor sau Vicii private, beneficii publice” a fost publicată în 1705, dar a fost reprelucrată şi completată cu comentarii abundente în următorii 25 de ani.

În scrierile sale, Mandeville susţine că libertatea reprezintă urmărirea de către om, fără inhibiţii, a celor mai detestabile instincte materiale şi carnale. Mai degrabă decât să fie rele, egoismul şi imoralitatea conduc la prosperitate.

Potrivit lui Mandeville, „răul este principiul măreţ care ne face creaturi sociale, baza solidă, viaţa şi sprijinul pentru toate schimburile comerciale şi ocuparea forţei de muncă, fără excepţie”.

Influenţat de Mandeville, Adam Smith a ajuns la concluzia că interesul propriu este pilonul unei societăţi prospere. Hayek şi Mises au mers chiar mai departe. Ei s-au mobilizat împotriva altruismului şi solidarităţii, ca obstacole în calea succesului economic al unei societăţi.

Desigur, Smith are dreptate să identifice valoarea adăugată adusă de diviziunea muncii şi să sublinieze faptul că producătorii şi comercianţii sunt în principal motivaţi de propriul interes. Dar asta nu înseamnă că interesul propriu ar trebui să fie principiul fundamental al civilizaţiei. Acest lucru este pur şi simplu rău şi antiteza a ceea ce se înţelege prin civilizaţie.

Mandeville, de asemenea, susţinea că bogăţia unei naţiuni era bazată pe menţinerea unei clase de jos formată din muncitori slab educaţi.

Urmând paşii lui Mandeville, Mises a subliniat faptul că „oamenii se nasc inegali şi că tocmai inegalitatea lor este cea care generează cooperarea socială şi civilizaţia.”

„Dreptul de a permite copilului tău să moară”

Spre meritul său, anarho-capitalistul Murray Rothbard s-a distanţat de ideologia lui Mandeville. Cu toate acestea, acelaşi Rothbard a susţinut că părinţii au „dreptul legal de a nu hrăni copilul [lor], şi anume, pentru a-i permite acestuia să moară”, precum şi pentru apariţia unei „pieţe libere a copiilor”.

Deoarece sistemul lui Rothbard neagă faptul că oamenii au obligaţii morale unii faţă de alţii, el respinge agresiunea („principiul non-agresiunii”), dar permite pur şi simplu neglijarea, până la punctul de a provoca moartea.

Acesta este rezultatul malefic al ducerii eticii libertariene la limita logicii. În mod clar, „principiul non-agresiunii” este necesar, dar nu suficient pentru a modela o societate justă şi umană.

Ideologii satanice în libertarianismul modern

Mai jos sunt trei binecunoscute citate.

Legea Thelemei a satanistului Aleister Crowley spune astfel:

Fă ceea ce voieşti Tu trebuie să fie toată Legea.

Romanciera libertariană Ayn Rand, prin gura lui Howard Roark, proclamă în „Izvorul”:

Prima datorie a omului este faţă de sine însuşi. Legea lui morală nu este niciodată de a-şi plasa ţelul său principal în conformitate cu alte persoane. Obligaţia lui morală este de a face ceea ce doreşte, îndeplinirea dorinţei lui nu depinde în primul rând de alţi oameni.

În cele din urmă, un pasaj din economistul austriac Ludwig von Mises, care a admirat poziţia elitistă a lui Rand:

Scopul final al acţiunii este întotdeauna satisfacerea unor dorinţe ale omului care acţionează. Deoarece nimeni nu este în măsură să înlocuiască propriile sale judecăţi de valoare cu cele ale celor care acţionează individual, este zadarnic să emiţi judecăţi despre obiectivele şi voinţa altor oameni.  (Human Action)

Dincolo de diferenţele de formulare şi chiar dacă versiunea lui Mises este mai nuanţată decât cea a lui Crowley sau a lui Rand, aceste trei extrase spun în esenţă acelaşi lucru.

Acum, una este să arăţi similitudini între satanism şi libertarianism, dar, propaganda satanistă este, de fapt, la baza doctrinei libertariene şi a economiei şcolii austriece.

Conexiunea satanic-libertariană este astăzi foarte activă. Candidatul libertarian Ron Paul, un admirator autodeclarat al lui Rand, poate atinge coarda sensibilă pe multe subiecte, dar el are legături cu Illuminati şi a fost văzut afişând cu mâna semne satanice.

Dialectica satanică

Şcoala austriacă nu este singura şcoală economică infectată de satanism, departe de asta. Ca şi Hayek, Keynes a fost un membru al infamei „Societăţi fabiene” (Fabian Society). El a fost, de asemenea, cunoscut ca un molestator de copii. Karl Marx a fost el însuşi un satanist.

De fapt, socialismul, sionismul, şi satanismul au fost la origine în strânsă legătură: activistul evreu Moses Hess, din secolul al 19-lea, un precursor influent al sionismului modern, a fost, de asemenea, un susţinător timpuriu al socialismului şi un colaborator al lui Marx. Hess a fost cel care i-a iniţiat pe Marx şi Engels în satanism.

Scopul final al tuturor acestor ideologii este dominaţia unei elite satanice, transnaţionale, oligarhice. Marxismul şi austrianismul, ambele se opun naţionalismului şi sprijină comerţul liber.

Colaboratorul lui Mises, arhi-sionistul de formaţie iezuită, francmason de rang înalt Richard Coudenhove-Kalergi rezuma dialectica Illuminati astfel:

Lupta între capitalism şi comunism pentru moştenirea râvnitei aristocraţii cu sânge albastru este un război fratricid al elitei victorioase a aristocraţiei, o luptă între individualist şi socialist, egoist şi altruist, păgân şi spirit creştin.

Statul major general al ambelor părţi este recrutat din rasa lider spiritual a Europei [Führerrasse] evreii.

În esenţă, două forţe aparent opuse forţează avansarea aceluiaşi scop: un stat poliţienesc mondial guvernat de o oligarhie a sataniştilor miliardari.

Ridicarea deasupra dialecticii Illuminati

Pentru a fi convingătoare, economia austriacă şi libertarianismul au introdus concepte utile deopotrivă în etica şi teoria economică modernă. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre Keynes şi Marx. Ideologiile Illuminati conţin întotdeauna unele bucăţi savuroase de adevăr, cu scopul de a face înşelăciunea satanică mai eficientă.

În ridicarea deasupra aceastei dialectici Illuminati, provocarea noastră este de a digera aceste pepite de înţelepciune şi a scuipa minciunile malefice şi jumătăţile de adevăruri care le întinează.

În final, adevăratul război purtat de Illuminati este unul spiritual. Nu este vorba doar despre care sistem monetar este propice pentru prosperitate sau care model economic este optim. Nu este vorba doar despre care sistem politic este superior. Este, în esenţă, o luptă între Dumnezeu şi Diavol, pentru sufletele noastre.

Sursa: Henry Makow