Ateismul este o dovadă a ignoranţei

By | 4 mai, 2013
Distribuie prietenilor!

Ca de fiecare dată înainte de o sărbătoare creştină importantă, ateiştii ies la atac pe Internet, în încercarea de a slăbi credinţa creştinilor şi de a le impune acestora ideile lor limitate despre Divinitate şi lumea în care trăim.

Cei care răspândesc aceste mesaje, preluate de la propagandiştii profesionişti, care le-au conceput şi redactat, din păcate sunt persoane modeste intelectual, care nu numai că nu au cunoştinţe de bază de filosofie, metafizică sau teologie, dar nici măcar un minim de cultură generală, absolut necesar pentru a aborda un subiect atât de complex ca acela al originii omului şi al existenţei lui Dumnezeu.

Azi am găsit un citat postat pe Facebook, ce se vrea un argument puternic în favoarea ateismului.

Toţi sunteţi praf de stele. Nu aţi fi aici, acum, dacă stelele nu ar fi explodat, pentru că elementele chimice nu au fost create la începutul timpului. Ele au fost create în stele. Aşa că uitaţi-L pe Iisus! Stelele au murit ca voi să puteţi trăi.

Cuvintele aparţin fizicianului american Lawrence Krauss şi le-am auzit rostite chiar de el într-o înregistrare de la o conferinţă sau ceva de genul. În momentul în care a spus „uitaţi-L pe Iisus”, cei din sală au izbucnit în urale şi aplauze, de parcă în acel moment ar fi fost atinsă culmea înţelepciunii.

Problema cu fizicienii este că ei se pricep doar la fizică. Deci orice încercare de a explica ceea ce este în afara fizicii, cu ajutorul fizicii, este dovada unei mari ignoranţe şi a unei limitări a gândirii la sfera materială.

Fizica se ocupă cu studiul fenomenelor şi legilor lumii fizice. Adică cu acele manifestări şi legi care pot fi observate cu ajutorul celor cinci simţuri sau cu aparate de măsură şi ale căror legi pot fi deduse şi cuantificate prin intermediul logicii şi al raţiunii. În termeni creştini, am putea spune că fizicienii studiază Creaţia.

Lumea lui Dumnezeu, care este lumea cauzelor şi sursa primară a fenomenelor fizice, este lumea nemanifestată şi nu se încadrează în continuumul spaţiu-timp, nu are formă, nu poate fi detectată prin simţuri, aparate şi nici măcar nu poate fi dedusă prin gândire logică şi raţiune.

Cu Lumea Divină, nemanifestată, cauzală se ocupă metafizica, ca parte a filosofiei, dar şi aceasta oferă doar o vagă  intuiţie a lumii de dincolo de Creaţie, singura cale de acces către Sursă fiind trăirea mistică şi religioasă.

Acest domn Lawrence Krauss, fizician ateist, ne spune că elementele chimice au fost create în stele. OK, dar nu ne spune cine le-a creat! Dacă „au fost create” înseamnă că există şi un Creator. Şi mai mult de atât, nu ne spune cum s-au combinat singure aceste elemente pentru a crea acest mecanism infinit de complex, care se auto-întreţine şi se auto-reproduce, numit fiinţa umană.

Omul nu este praf de stele. Esenţa fiinţei umane nu rezidă în materialul din care este făcut trupul său, – de fapt atomii din care este făcut trupul uman se schimbă în totalitate la fiecare 7 ani – ci în spirit, acea parte imaterială care organizează, structurează şi menţine forma fizică a fiinţei pe parcursul unei vieţi. Şi acea esenţă numită spirit sau suflet vine din Lumea Divină, lumea lui Iisus, care este dincolo de lumea manifestată a fizicii.

Să studiezi fenomenele şi legile lumii fizice pentru a afla dacă există sau nu Dumnezeu, este ca şi cum ai studia pelicula unui film de cinema, pentru a-l cunoaşte pe regizor sau pe cel care a filmat. S-ar putea să le descoperi numele pe generic sau pe roll-ul final, dar nu-i vei cunoaşte niciodată în carne şi oase prin această metodă! 😀

Prin urmare, fiecare ar trebui să vorbească despre lucrurile la care se pricepe cel mai bine şi să nu se dea mai înţelept decât este în realitate. Fizicienii să se ocupe cu fenomenele fizice, iar misticii, teologii şi filosofii să vorbească, despre Dumnezeu, Iisus, natura şi originea fiinţei umane.

HRISTOS A ÎNVIAT!

16 păreri la “Ateismul este o dovadă a ignoranţei

  1. Teoria Conspiratiei

    Domnule Dan Tanasescu cunostintele mele de filosofice nu coincid cu ale dumneavoastra. Poate din aceasta cauza va referiti la mine ca la o persoana modesta ce nu detine un minim de cultura generala pentru abordarea unui subiect asa de complex ca acela enumerat in eseul dumneavoastra. Inca o dovada in plus ca in Romania, daca nu gandesti ca majoritatea oamenilor in ceea ce priveste religia, si daca nu preaslavesti dogmele crestine, nu conteaza ce pregatire ai, vei fi catalogat un neavenit si un ateu ce incearca sa schimbe religia oamenilor… A fi diferit nu inseamna a placea tuturor dar nu accept jigniri din partea nimanui, in special a unui jurnalist ce va pretindeti a fi. Dat fiind faptul ca nu ma cunoasteti personal si nu cunoasteti cultura si cunostintele mele cred ca-mi datorati scuzele de rigoare !

  2. Dan Tănăsescu Post author

    Domnule Teoria Conspiraţiei, articolul nu se referă în mod special la dumneata, ci la majoritatea celor care răspândesc pe Internet materiale de propagandă ateistă. Nu am făcut nicio referire la o persoană anume, deci nu văd de ce te-ai simţi vizat cumva. Şi nu este vorba de a apăra dogmele creştine, ci de a fi obiectiv în legătură cu nişte subiecte metafizice universale.

    Eu am comentat ce a afirmat Lawrence Krauss, care a exprimat o opinie. Dumneata deocamdată nu ai exprimat nicio opinie personală pe care aş putea să o comentez. În plus, dacă voiam să mă adresez în mod special cuiva o făceam la modul personal pe Facebook, nu era nevoie de un articol special pe blog.

    Ceea ce am scris aici este o viziune personală asupra lumii şi nu cred că este opinia majorităţii, cu atât mai puţin a creştinilor ortodocşi. De asemenea nu am pretins niciodată că aş fi jurnalist 🙂

  3. Teoria Conspiratiei

    In articolul de mai sus nu este specificat cuvantul „majoritatea”, ceea ce pentru mine este o dovada ca, in opinia dumneavoastra, toate persoanele care „raspandesc astfel de mesaje” fac parte din aceeasi categorie. Sarbatori fericite !

  4. marian emil

    Adevarat a Inviat!

    Domnule Dan,afirmatia ca fizicienii se pricep doar la fizica este goala de continut.Cunosti toti fizicienii din lumea asta? Un oarecare fizician nu-i reprezinta pe toti.Marii fizicieni ca Newton si Einstein au frecventat societati oculte.Einstein spunea ca „infinitul este D-zeu”.
    Fizica moderna nu se ocupa doar cu studiul prafului stelar si gaurile negre ci si cu aura biocimpului uman deci face o trecere lina la metafizica.Undeva in trecut, „stiintele uitate” ale omenirii au fost feliate in disciplinele care ni se predau noua astazi,fara nici o legatura unele cu altele.Acest lucru este doar o aparenta!
    Sa nu cazi in capcana nici unui fel de dogmatism,nici macar religios, pentru ca Dumnezeu e armonie !!!

  5. Dan Tănăsescu Post author

    Domnu’ Marian, afirmaţiile mele trebuie privite în contextul articolului, nu izolate şi apoi pe baza lor despicat firul în patru şi speculat sensul lor. Nu am scris acest text ca să atac sau să susţin cauza fizicienilor din întreaga lume. M-am referit la fizicienii materialişti care încearcă să explice totul doar prin fizica lumii materiale şi prin ştiinţă şi raţiune. Religia nu operează cu raţiunea şi cu intelectul. Fizicienii care se ocupă din pasiune cu studiul biocâmpurilor, al originii cosmosului etc. sunt biofizicienii, astrofizicienii, iar acestea sunt domenii interdisciplinare ale ştiinţei nicidecum ale filosofiei şi metafizicii. Deci să nu amestecăm lucrurile! 🙂

  6. marian emil

    Dan,sunt tot decretel ca si tine,
    Nu lua un fizician oarecare de care n-a auzit nimeni si extinde afirmatia la toti fizicienii prin sintagma…fizicienii sa se ocupe doar de fizica!
    Pe aceeasi gindire putem spune preotii sa-i slujeasca doar lui Dumnezeu,insa se stie,unii au facut teologia doar pentru bani…sper ca astia sunt mai putini.Sunt un pasionat al ezoterismului si stiu ca religia nu opereaza cu ratiunea si intelectul.Insa mai stiu ca acolo unde autorii unor carti pro-religioase se incurca in notiuni,cad prada dogmatismului.Cine sesizeaza acest lucru?Chiar intuitia noastra,care vine din subconstient,iar acesta de la divinitate!Eu nu am amestecat fizica cu metafizica,am spus doar ca trecerea se face lin de la un domeniu la altul pentru ca exista conexiune si sincronicitati intre toate disciplinele/stiintele lumii.

  7. marian emil

    Un exemplu bun cit 1000 de pagini de teorie: radiestezia!
    Cu ansa si raportorul deci cu mijloace fizice se pot masura energii subtile care nu pot fi explicate decit cu ajutorul metafizicii.Printre altele se poate masura chiar si increderea in Dumnezeu !!!
    Cel care face masuratoarea trebuie sa aiba credinta,sa se inchine la Sf.Treime (EBF81).
    Iata un exemplu de imbinare armonioasa intre stiinta si religie…deci armonie!

  8. Dan Tănăsescu Post author

    Am gradul III în radiestezie. Radiestezia se ocupă cu energiile subtile din lumea fizică, nu studiază lumea suprasensibilă a lui Dumnezeu, a energiilor necreate, care aşa cum am spus nu pot fi percepute cu mintea sau cu anumite aparate. Văd că tot nu ai înţeles ce am vrut să spun cu acest articol, aşa că hai mai bine să o lăsăm aşa! 🙂

  9. marian emil

    Eu am inteles ce ai vrut sa spui in articol,dar un fizician oarecare nu-i reprezinta pe toti,cred ca aici n-ai inteles,cauta un reprezentant de marca al unei discipline daca vrei sa dai greutate unui articol,alfel,necredinciosii o sa-ti arate miine un teolog ateist de care n-ai auzit in viata ta.Eh,cind ai un gind,ai o emisie pe o anumita frecventa,deci radiezi energie care poate fi masurata si cu alte scule,chiar daca gindul tau este pozitiv sau negativ.Definitia este discutabila dar n-o s-o lungesc acum ca oricum nu ajungem nicaieri.
    Eu am subliniat doar trecerea lina pe care o fac disciplinele din lumea materiala in cea imateriala.Orice ai spune radiestezia ramine o punte de legatura…daca nu-ti place ca e mai mult fizica,ce zici de efectul Raudive?Nu l-am testat inca…mai e cale lunga.

  10. Dan Tănăsescu Post author

    Ca să lămurim odată:

    1. Articolul nu este despre fizicieni, este despre propaganda ateistă.
    2. Nu este vorba despre dualitatea lume materială – lume imaterială (subtilă), ci despre lumea creată (care include şi lumea imaterială) vresus lumea necreată (cauzală) situată în afara spaţiului, timpului şi existenţei obişnuite.

  11. marian emil

    Domnu’ Dan,

    Poate parintele Cleopa,parintele Arsenie Boca sunt mai aproape de lumea cauzala insa noi,cei mai multi,trebuie sa admitem ca putem aspira la o lume mai de jos…lumea eterica sau lumea astrala.
    Probabil ca o viata de om in sistemul cu 3 dimensiuni in care ne aflam nu ajunge pentru a intelege „nevazutul” dar merita sa incercam,merita sa ne punem intrebari.

  12. George

    Domnule, Dan,
    Am citit ce ati scris dumneavoastra si ma amuza argumentul lui „musiu” Lawrence Krauss…Sunt de acord ca atat el cat si cei care il aplauda si il cred sunt „praf”…da’ „praf de tot” !!!

  13. Luke

    Lawrence M. Krauss este unul din cei mai importanti fizicieni ai momentului, unul dintre cei care gândesc mult peste limitele cunaoşterii din fizica momentului, cu o cultură şi o filozofie foarte elaborată. Articolul de faţă nu denotă demonstrează decât (încă o dată) cât de îngustă e mintea crediciosului, cât de puţin formată înspre spiritul critic realist şi pragmatic. Ateul care parcurge aceste rânduri schiţează (eventual) un zâmbet înţelegător, ca în faţa unuia care, asta e, nu pricepe şi pace bună, însă că probabil că prinde la credulii vizaţi de autor.
    Pe pahetul de ţigări scrie că fumatul ucide, dar de citit citesc doar cei care au înţeles pericolul şi se feresc de el, adică nefumătorii. Fumătorii iau pachetul pe care scrie orice altceva decât că poate duce la impotenţă…… Aşa şi creştinii..

  14. doru stoian

    Sigur,

    ATeismul este chiar dovada prostiei crase = i_remediabile !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge