Controversatul High-frequency Active Auroral Research, cunoscut publicului sub numele de HAARP, şi-a închis porţile pe 23 mai 2013 şi ar putea să nu se mai deschidă niciodată. Ştirea, care a trecut aproape neobservată, a fost anunţată, la finele lunii trecute, chiar de directorul programului, care susţine că decizia a fost luată din cauza lipsei finanţării programului, despre care se spune că poate modifica clima şi provoca inundaţii, tsunami-uri şi seisme devastatoare.
Cei care studiază de ani de zile „fenomenul” HAARP nu cred nicio virgulă din comunicat, în special partea cu banii. Dovadă ar sta documente care arată că Departamentul Apărării, prin DARPA, a alocat banii necesari structurii cu sediul în Alaska, până în 2014. Adepţii teoriei conspiraţiei ştiu ce se ascunde în spatele anunţului. Fie pregătirea unei catastrofe de proporţii, de care să nu mai fie făcută vinovată HAARP, fie posibilitatea ca americanii să fi creat o structură asemănătoare, mult mai puternică.
Sursa: Ziua News