Întrebarea fundamentală pe care trebuie să ne-o punem este următoarea: de ce se fac periodic în presă campanii de propagandă şi manipulare, prin care populaţia este isterizată, panicată şi radicalizată şi nu se rezolvă odată problema câinilor vagabonzi în oraşele din România?
Ieri în Bucureşti a avut loc un eveniment nefericit. Un copil de 4 ani a murit sfâşiat de câini. Toate ştirile, cu o sigură excepţie spuneau în titluri că un copil de 4 ani a fost omorât de câini în Parcul Lacul Tei. La o primă citire a articolului, după ce erai şocat la vederea unui câine fioros cu colţii rânjiţi, rămâneai cu impresia că un copil care se plimba cu bunica lui prin parc a fost atacat de câinii maidanezi.
În realitate tragedia s-a petrecut pe un teren viran împrejmuit cu gard, care aparţine unei societăţi comerciale, pe o stradă din apropierea parcului. Principala cauză a evenimentului este neglijenţa bunicii, care i-a lăsat pe cei doi nepoţi, de 6 respectiv 4 ani, să plece de capul lor fără supraveghere din partea unui adult. În loc să fie omorât de câini copilul putea la fel de bine să fie lovit de o maşină, să fie răpit de un pedofil sau că cadă într-o gură de canal neacoperită, aşa cum s-a mai întâmplat.
Atunci, de ce presa dezinformează şi manipulează la unison? Pentru că problema câinilor maidanezi este pentru unii o afacere de câteva milioane de euro pe an. Populaţia este înfricoşată periodic de prezenţa pe străzi a câinilor fără stăpân, pentru a fi determinată să accepte mai uşor ideea eutanasierii în masă a câinilor. Şi asta pentru că o eutanasiere costă de 3 – 4 ori mai mult decât o sterilizare, deci este mult mai profitabilă pentru afaceriştii lipsiţi de inimă şi de conştiinţă.
Dacă am lămurit cum stă treaba cu afaceriştii cu câini vagabonzi şi de ce nu sunt interesate autorităţile combinate cu aceşti afacerişti să rezolve problema, ne putem întreba de ce nu reuşesc să o rezolve ONG-urile şi cetăţenii, prin acţiuni civice. Poate că ONG-urile au şi ele motivele lor să perpetueze această situaţie, dar, la modul general sunt două cauze principale care împiedică soluţionarea problemei câinilor aşa-zişi fără stăpân.
În primul rând nu se acţionează asupra cauzei care generează fenomenul. Se consideră în mod greşit că acei câini se află dintotdeauna pe străzi şi că acolo este singurul loc unde se înmulţesc, ceea ce este complet fals. Câinii care ajung în stradă se înmulţesc în special în curţile oamenilor care stau la case, fie în oraş, fie în comunele limitrofe şi sunt aduşi în stradă de diverse persoane care vor să scape de ei, sau să-i folosească în scop de pază în locuri deschise.
Un alt motiv este lipsa totală de educaţie civică a unor cetăţeni, care, deşi stau la bloc, în condiţiile de la oraş, se comportă ca şi cum strada, spaţiul public, este curtea lor privată. Mulţi aduc câini ca să le păzească maşina din parcare, chioşcul din colţ sau florăria de la intersecţie, dar fără să-şi asume rolul de proprietar al animalului şi responsabilitatea pentru acţiunile acestuia.
Circul mult prin Bucureşti cu trotineta şi cunosc aproape toate parcurile şi multe din şosele, bulevarde şi străzi, aşa că mi-am făcut o imagine de ansamblu asupra zonelor problematice, unde câinii circulă liber pe străzi, deşi nu sunt tocmai fără stăpân. Îi găseşti cu siguranţă tolăniţi în faţa chioşcurilor unde ţiganii vând flori, lângă cele unde se vând ziare şi reviste, în pieţele agro-alimentare, în număr mare în curţile diverselor instituţii, spitale, depozite, societăţi comerciale, prin anumite zone din parcuri sau pe terenurile virane de la marginea oraşului, prin parcări, sau chiar în scările de bloc, unde locatarul de la parter crede că blocul este de fapt moşia lui.
Dacă autorităţile locale ar dori cu adevărat să rezolve problema ar merge la originea ei, adică la cei care stau la curte şi nu-şi sterilizează câinii. Ar fi mult mai ieftin să monitorizeze câinii din gospodării, având în vedere că la oraş numărul caselor este mult mai mic decât cel al blocurilor de locuinţe şi să sterilizeze aceşti câini, decât să cheltuiască milioane de euro pe construirea de adăposturi, întreţinerea câinilor capturaţi sau eutanasierea lor.
Pe de altă parte, dacă cetăţenii ar fi educaţi în spirit civic, ar avea mai mult bun simţ şi spirit comunitar, şi-ar steriliza singuri câinele din ogradă sau, dacă locuiesc la bloc, ar înţelege că parcarea sau grădina din faţa blocului sunt spaţiu public şi nu curtea lor personală. Chiar şi în cazul în care spaţiul public ar fi propria lor moşie, cel puţin ar trebui să-şi asume în permanenţă rolul de proprietari ai câinilor pe care i-au adus acolo, nu numai atunci când, la apariţia hingherilor, îi ascund temporar în apartamene sau în scara blocului, după care îi lasă din nou în libertate pentru a ataca în voie trecătorii.