M-am uitat aseară puţin pe Gândul Live şi l-am văzut pe Cristian Tudor Popescu vorbind despre problema câinilor maidanezi. Profundul analist avea chef de filosofări savante pe teme semantice, lingvistice şi conceptuale.
Am reţinut teoria domniei sale conform căreia iubirea, făcând excepţie de aspectul sexual, nu poate exista între un om şi un animal. Argumentaţia pornea de la ideea că iubirea are la bază o componentă spirituală, care nu poate exista în cazul animalelor. Prin urmare, iubirea se poate manifesta numai faţă de o fiinţă umană, o operă de artă ce ar reprezenta expresia spiritualităţii unei fiinţe umane, sau faţă de Dumnezeu, deoarece nu poţi iubi ceva sau pe cineva, care îţi este inferior din punct de vedere spiritual, în concepţia jurnalistului.
Domnul CTP a dat-o grav în sofisme, în încercarea sa de a poza în filosof şi persoană cu o gândire profundă… extrem de profundă. Şi asta deoarece teoria domnului Popescu poate fi dărâmată în doi timpi şi trei mişcări pentru că este destul de fragilă şi slab fundamentată.
Dacă e să dăm crezare faptului că nu poţi iubi pe cineva care nu este la acelaşi nivel spiritual cu tine, atunci înseamnă că nici Dumnezeu, Iisus, Buddha, Mahomed, sfinţii, iluminaţii şi înţelepţii lumii nu pot iubi oamenii obişnuiţi, deoarece, nu-i aşa, aceştia se află mult sub nivelul lor spiritual!
Pe de altă parte, tocmai prin teoria domnului CTP se poate demonstra că iubirea faţă de animale este perfect valabilă, dacă avem în vedere faptul că orice fiinţă de pe Pământ şi din Univers este o creaţie a lui Dumnezeu, deci expesia celei mai înalte spiritualităţi posibile.
L-aş fi înţeles pe domnul Popescu în cazul în care ar fi fost ateu şi nu l-ar fi putut include pe Dumnezeu în teoriile savante ale domniei sale, dar nu pot spune asta, pentru că a amintit de Divinitate în expunerea mai sus amintită. Aşa că, nu îmi explic deloc aceste grave scăpări şi erori de raţionament! 😀