Stânga versus Dreapta şi dialectica hegeliană în politica americană

Cum poate exista un obiectiv comun atunci când membrii [ai Ordinului Skull and Bones] aparent acţionează în opoziţie unii cu alţii?

Probabil, cea mai dificilă misiune în această lucrare va fi aducerea în atenţia cititorului ceea ce este cu adevărat o observaţie elementară: aceea că obiectivul Ordinului nu este nici „stânga” nici „dreapta”. „Stânga” şi „Dreapta” sunt mijloace artificiale pentru a aduce schimbarea, iar extremele politice de stânga şi de dreapta sunt elemente vitale într-un proces de schimbare controlat.

Răspunsul la acest puzzle aparent politic se află în logica hegeliană. Amintiţi-vă că atât Marx cât şi Hitler, extremele de „stânga” şi de „dreapta”, prezentaţi ca duşmani după manual, au evoluat din acelaşi sistem filosofic: hegelianismul. Acela care aduce strigăte de durere intelectuală marxiştilor şi naziştilor, dar este bine cunoscut de orice cercetător al sistemelor politice.

Procesul dialectic nu îşi are originea la Marx aşa cum pretind marxiştii, ci la Fichte şi Hegel, în Germania de la sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului al 19-lea. În procesul dialectic, o ciocnire a contrariilor aduce o sinteză. De exemplu, un conflict între dreapta politică şi stânga politică duce la un alt sistem politic, o sinteză a celor două, nici de stânga, nici de dreapta. Acest conflict al contrariilor este esenţial pentru a aduce o schimbare. Astăzi, acest proces poate fi identificat în literatura de specialitate a Comisiei Trilaterale în care este promovată „schimbarea”, iar mijloacele de a aduce această schimbare sunt denumite „gestionarea conflictelor”.

În sistemul hegelian conflictul este esenţial. Mai mult, pentru Hegel şi sistemele bazate pe gândirea lui Hegel, Statul este absolut. Statul cere ascultare totală de la cetăţean. Un individ nu există pentru el însuşi în aceste aşa-numite sisteme organice, ci numai pentru a îndeplini un rol în funcţionarea Statului…

Deci, cine sau ce este Statul? Evident, este o elită autoproclamată. Este interesant că Fichte, care a dezvoltat aceste idei înainte de Hegel, a fost un francmason, aproape sigur Illuminati şi, desigur, a fost promovat de către Illuminati. De exemplu, Johann Wolfgang Goethe (Abaris în codul Illuminati) l-a susţinut pe Fichte pentru un post la Universitatea din Jena.

Mai mult, principiul Illuminati că scopul scuză mijloacele, un principiu pe care Quigley în cataloghează ca fiind imoral şi utilizat atât de către Grup [Masa Rotundă Millner/Rhodes] şi Ordinul, îşi are rădăcinile în [doctrina lui n.t.] Hegel.

…Cei mai mulţi dintre noi cred că Statul există pentru a servi individul, nu invers.

Ordinul crede opusul faţă de majoritatea dintre noi. Acest lucru este crucial pentru a înţelege despre ce este vorba. Deci, orice dezbatere despre stânga şi dreapta, în timp ce este esenţial să promoveze schimbarea, nu este permis să se dezvolte într-o discuţie referitoare la principiile democraţiei Jeffersoniene, de exemplu, că cea mai bună guvernare înseamnă mai puţină guvernare. Dezbaterea şi finanţarea este întotdeauna în direcţia măririi puterii Statului, utilizarea puterii de stat şi departe faţă de drepturile individuale. Deci, nu contează, din punctul de vedere al Ordinului, dacă acesta (guvermul n.t.) este numit de stânga, de dreapta, democrat, republican, laic sau religios – atât timp cât discuţia este menţinută în cadrul Statului şi puterii de stat.

Aceasta este o caracteristică comună a poziţiilor aparent diferite adoptate de membri – au un obiectiv comun mai înalt, în care ciocnirea de idei este esenţială.

…

Istoria operaţională a Ordinului poate fi înţeleasă numai într-un cadru al procesului dialectic. Pur şi simplu acesta este ideea conform căreia conflictul creează istorie.

Din această axiomă rezultă că, conflictul controlat poate crea o istorie predeterminată. De exemplu: în cazul în care Comisia Trilaterală discută despre „conflictul gestionat”, aşa cum o face pe larg în literatura de specialitate, Comisia presupune utilizarea gestionată a conflictului pentru scopuri prestabilite pe termen lung – nu pentru simpla exercitare aleatorie a manipulării şi controlului pentru a rezolva o problemă.

Dialectica duce acest proces Trilateral al „conflictului gestionat”, cu un pas mai departe. În termeni hegelieni, o forţă existentă (teza), generează o contrapondere (antiteza). Conflictul dintre cele două forţe are ca rezultat formarea unei sinteze. Apoi, procesul este reluat din nou, în totalitate. Teza vs antiteza are ca rezultat sinteza.

…

Pentru hegelieni, statul este atotputernic şi văzut ca „marşul lui Dumnezeu pe pământ.” Într-adevăr, o religie de stat.

Identificăm influenţa extraordinară a „Skull and Bones” într-un conflict hegelian major: nazismul vs comunismul. Membri „Skull and Bones” au fost în poziţiile dominante de luare a deciziilor – Bush, Harriman, Stimson, Lovett, şi aşa mai departe – toţi „bonesmeni” şi instrumente esenţiale în ghidarea conflictul prin utilizarea „stângii” şi „dreptei”. Ei au finanţat şi încurajat dezvoltarea ambelor filosofii şi au controlat rezultatul într-o măsură semnificativă. Acest lucru a fost ajutat de diviziunea „reducţionistă” în ştiinţă, opusul istoric al „holismului”. Prin împărţirea ştiinţei şi educaţiei în segmente tot mai înguste, a devenit mai uşor să controleze întregul prin intermediul părţilor.

În educaţie, sistemul Dewey a fost iniţiat şi promovat de către membri „Skull and Bones”. Dewey a fost un etatist înflăcărat şi un adept al ideii hegeliene conform căreia copilul există ca să fie instruit pentru a servi statului. Acest lucru necesită suprimarea tendinţelor individualiste şi o atentă „îndopare” cu învăţături aprobate.

Aceasta manipulare cu „stânga” şi „dreapta” de pe plan intern este duplicată în plan internaţional, unde structurile politice de „stânga” şi „dreapta” sunt construite artificial şi distruse în intenţia unei sinteze a uniunii globale.

Manualele universitare prezintă războiul şi revoluţia ca fiind rezultate mai mult sau mai puţin accidentale ale forţelor contradictorii. Degenerarea negocierilor politice în conflict fizic se produce, conform acestor cărţi, după eforturi curajoase de a evita războiul. Din păcate, acest lucru este un nonsens. Războiul este întotdeauna un act de creaţie deliberată a unor indivizi.

Manualele occidentale au, de asemenea, lacune uriaşe. De exemplu, după al Doilea Război Mondial, tribunalele înfiinţate pentru a investiga criminalii de război nazişti au avut grijă să cenzureze orice materiale care consemnau ajutorul occidental acordat lui Hitler. În aceeaşi ordine de idei, manualele vestice, în cazul dezvoltării economice sovietice, omit orice descriere a ajutorului economic şi financiar acordat Revoluţiei din 1917 şi dezvoltarea economică ulterioară prin firme occidentale şi bănci.

Revoluţia este întotdeauna înregistrată ca un eveniment spontan al celor defavorizaţi din punct de vedere politic sau economic împotriva unui Stat autocratic. Niciodată în manualele occidentale nu vei găsi dovezi că revoluţiile au nevoie de finanţare şi sursa de finanţare, în multe cazuri, duce către Wall Street.

Prin urmare, se poate afirma că istoria noastră occidentală este la fel de denaturată, cenzurată, şi în mare măsură inutilă ca şi cea a Germaniei lui Hitler, a Uniunii Sovietice sau a Chinei comuniste. Nici o fundaţie vestică nu va acorda subvenţii pentru a investiga astfel de subiecte, câteva cadre universitare occidentale pot „supravieţui”, prin cercetarea unor astfel de teze şi cu siguranţă nici un editor important nu va accepta cu uşurinţă manuscrise care să reflecte astfel de argumente.

Autor: Anthony Sutton

Sursa: Prison Planet