Noua medicină germanică

By | 9 noiembrie, 2013
Distribuie prietenilor!

Noua medicină germanică nu este, aşa cum ar crede unii, o nouă metodă de tratament, pentru cancer sau alte boli grave. Este vorba de o abordare cu totul nouă a medicinii, care răstoarnă toate teoriile vechi legate de apariţia şi evoluţia bolilor.

Medicina clasică, bazată pe paradigma agenţilor patogeni, a naturii care se războieşte cu organismul uman şi îl atacă din toate părţile, iar acesta trebuie să se apere, este foarte mult motivată de interesele economice uriaşe din industria farmaceutică şi medicală, care obţine profituri fabuloase de pe urma vânzărilor de medicamente şi a tratamentelor costisitoare. Prin urmare interesul medicinii actuale este să se ocupe de simptome şi să prelungească boala cât mai mult, ocolind cauzele care au generat-o.

Noua medicină germanică, ale cărei baze au fost puse de dr. Ryke Geerd Hamer, prezintă o viziune cu totul nouă şi revoluţionară asupra cauzelor apariţiei bolilor, considerând că acestea reprezintă de fapt răspunsul biologic al organismului, cu scop de supravieţuire, la  un conflict emoţional puternic, care ia pacientul prin surprindere şi depăşeşte ca durată situaţiile apărute în mod natural, la care organismul se poate adapta.

În urmă cu douăzeci de ani, dr. Ryke Geerd Hamer, un medic german având propriul său cabinet la Roma, Italia, a primit un apel în miez de noapte. Fiul său de 17 de ani, fusese împuşcat în timp ce se afla în vacanţă pe Marea Mediterană. Trei luni mai târziu, Dirk a murit şi la scurt timp, dr. Hamer, care fusese sănătos toată viaţa lui, dar care era complet devastat de această nenorocire, a constatat că are cancer testicular. Mai degrabă suspicios cu privire la această coincidenţă, el şi-a propus să facă o cercetare a istoriilor personale ale pacienţilor cu cancer pentru a vedea dacă au suferit un şoc, stres sau traume înainte de boala lor.

În timp, după ample cercetări pe mii de pacienţi, dr. Hamer a fost în cele din urmă în măsură să concluzioneze că boala este provocată doar de un şoc pentru care suntem total nepregătiţi. Acest ultim aspect este foarte important. Dacă putem fi în vreun fel pregătiţi pentru acest eveniment şocant, nu vom deveni bolnavi. De fapt, doctorului Hamer nu-i place să folosească termenul „cancer”. Mai degrabă, acesta este un răspuns biologic special la o situaţie neobişnuită, iar în cazul în care situaţia „şocantă” este rezolvată, corpul stabileşte revenirea la normalitate. Aceasta este o prezentare foarte simplificată, desigur. Cărţile explică în detaliu procesul complet.

Sursa

Citisem câte ceva despre noua medicină germanică şi eram familiarizat cu aceste principii, dar am înţeles mult mai bine despre ce e vorba după ce a descoperit acest documentar foarte interesant, pe care îl găsiţi mai jos, intitulat „Cele 5 legi ale biologiei”.  Pe lângă explicarea în detaliu a teoriei dr. Hamer, cu numeroase mărturii ale unor discipoli şi pacienţi, mai puteţi afla poziţia acestei noi teorii medicale faţă de problema vaccinurilor, considerate inutile şi toxice pentru organism, şi referitor la SIDA, care în concepţia adepţilor noii medicini germanice este o boală inexistentă, care a fost inventată printr-o uriaşă fraudă medicală.

Merită să vedeţi acest documentar, pentru că veţi afla informaţii nepreţuite despre cum vă puteţi păstra starea de sănătate şi chiar pentru a vă salva viaţa în cazul unor boli grave. Trebuie însă să vă înarmaţi cu ceva răbdare, pentru că durează 4 ore şi ceva, dar din fericire are subtitrare în limba română. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge