Dacă aţi fost suficient de naivi încât să credeţi că „economia de piaţă”, liberalizările, privatizările şi „piaţa liberă” sunt concepute pentru bunăstarea cetăţenilor şi pentru binele general al societăţii, v-aţi înşelat. Economia de piaţă este foarte profitabilă, dar numai pentru samsari. Mai exact samsarii străini.
Asta reiese şi din declaraţiile lui Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, care susţine că, deşi preţul de producţie al energiei a scăzut foarte mult în 2014 faţă de anii anteriori, de acest lucru nu au profitat nici consumatorii, nici producătorii, pentru că întreg profitul a fost trecut în conturile distribuitorilor de pe „piaţa liberă”.
„S-a înregistrat în acest an o scădere a prețului la producător. Un salt fenomenal, de la 50,5 euro pe MWh, în 2008, la 31,5 euro pe MWh, în 2014. Un plus extrem de atractiv pentru consumator, dar el nu s-a regăsit la consumator.
Și, uitându-ne, vedem că s-a dus către distribuitor, transportator și a mai fost absorbit de niște taxe. Uitându-ne, de asemenea, în structura prețului, observăm că s-au înregistrat creșteri extraordinare la tariful de distribuție. Deci, distribuitorul a luat partea leului dintre toți jucătorii din piață. Cel care suferă în continuare este producătorul. Iar la distribuție nu regăsim acest plus în tarif în calitatea serviciilor, pentru că avem un număr foarte mare de reclamații”, a explicat Iulian Iancu.
Sursa: DCNews
Pe lângă asta mai este un aspect, care vine în totală contradicţie cu principiile aşa-zisei pieţe libere. Deşi costul de producţie a scăzut, nu numai că piaţa nu a respectat presupusele mecanisme, care ar trebui să aplice în mod natural, dar Comisia Europeană şi FMI ne obligă să scumpim pur şi simplu preţul energiei atât la consumatorii casnici, cât şi cei industriali, după un calendar negociat cu guvernul, care în 2018 trebuie să aducă preţurile din România la nivelul celor din UE, indiferent de costurile de producţie!
Şi în timpul ăsta marii „investitori strategici” gen ENEL, ce au făcut în afară de a ne umfla şi mânări facturile? Păi, investiţii 9% şi cheltuileli administrative 55%. Că nu-i aşa, privatizarea duce la rentabilitate, eficienţă, investiţii şi cheltuirea banilor cu simţ de răspundere, nu ca în cazul statului care e „cel mai prost administrator”!
Pingback: Economia de piață nu e pentru cetățeni |
Pingback: Noutati 2014 | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman