Hipermarketurile din Ungaria vor fi nevoite să-şi închidă porţile în zilele de duminică, aceasta fiind cea mai nouă măsură originală a premierului Viktor Orban ce vine împotriva curentului european de liberalizare a sectorului de retail.
Actul normativ prin care Orban îşi va legifera propunerea va fi dezbătut săptămâna aceasta de Parlamentul de la Budapesta. Însă iniţiativa ar putea afecta vânzările marilor lanţuri comerciale, majoritatea aparţinând unor companii occidentale precum Tesco, Aldi sau Auchan, în timp ce micile magazine nu vor fi afectate, scrie Agerpres.
Premierul Orban şi-a susţinut iniţiativa cu argumentul că duminica este o sărbătoare creştină când oamenii se odihnesc, amintind că astfel de restricţii există şi în Germania şi Austria.
Sursa: DCNews
Asta se întâmplă în Ungaria. În România Victor Cernea nu vrea să îl lase pe prefericitul Daniel să îi dea binecuvântarea lui Klaus Iohannis la ceremonia de înscăunare de duminică. Ghinion mare pe unguri că aleşii lor nu vor să îi călăuzească pe drumul cel glorios şi luminos ce duce spre UE, SUA şi lumea minunată a femeii cu barbă!
Deputatul independent Remus Cernea cere Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor să nu includă momentul „binecuvântarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române”.
Potrivit lui Remus Cernea, care vorbeşte despre acest demers pe pagina personală de Facebook, acest moment „încalcă prevederi legale și constituționale” şi „umbrește statura de de garanți ai drepturilor și libertăților cetățenești a principalelor instituții politice alese ale țării, Parlamentul și Președinția României”.
Sursa: Cotidianul
BRAVO Viktor Orban !!!!!!!