Una dintre cele mai mari tristeţi ale speculatorilor străini, dar şi autohtoni este aceea că românii sunt în proporţie foarte mare proprietari ai caselor în care locuiesc şi nu au de gând să renunţe la ele prea curând.
În UE 28, în anul 2012, mai mult de jumătate dintre locuitori erau proprietarii caselor și apartamentelor în care stăteau, arată un raport publicat recent de Eurostat. Însă de departe cea mai mare rată a proprietarilor raportat la populația totală s-a înregistrat în România. Astfel, conform cifrelor oficiale ale Biroului de Statistică al Uniunii Europene, la noi, 96,6% din populație deține în proprietate locuințe.
Sursa: Money.ro
Vă daţi seama câte miliarde se pierd din această cauză în economia liberă şi capitalistă??? Câte afaceri înfloritoare s-ar putea face din chirii şi din trafic cu apartamentele construite pe vremea comunismului şi în care afaceriştii de azi nu au investit nici un leu?!
Se pare însă că există şi o soluţie pentru desproprietărirea românilor, pe care ne-o dă chiar domnul Traian Băsescu în discursul de adio de la ultima conferinţă de presă, înainte să-i predea mandatul lui Klaus Iohannis.
Băsescu zice:
Nu în ultimul rând, cred că România are nevoie de reforma finanţelor publice – atenţie! nu vorbesc de o reformă a ANAF-ului, ci o reformă a sistemului de taxe. Noi avem cea mai mare contribuţie la bugetul de stat din taxa pe forţa de muncă, din TVA, practic din bani care se află sau sunt generaţi de cei care produc. Îmi permit să sugerez, este o lungă dezbatere aici, dar trebuie găsită o soluţie, să se schimbe centrul de greutate de pe întreprindere şi cetăţean pe proprietate. Taxele pe proprietate în România sunt mult prea mici şi mult prea mari taxele pe producţie, indiferent că ele sunt generate pe forţa de muncă, de TVA mult prea mari în această zonă. Trebuie să facem această schimbare pentru a stimula propria noastră dezvoltare.
Dacă nu aţi înţeles cum stă treaba, vă explic! Dacă se măresc mult taxele pe proprietate, nu vor avea de suferit bogătanii cu multe case, precum Băsescu, Iohannis, Udrea şi alţi politicieni sau afacerişti afiliaţi sistemului. Cei care nu vor mai putea să-şi plătească taxa pe locuinţă vor fi pensionarii, salariaţii care muncesc pe salariul minim, şomerii, cei care nu îşi găsesc de mult timp un loc de muncă şi alte persoane din clasele şi categoriile defavorizate. Şi ce vor fi obligaţi toţi aceştia să facă?! Aţi ghicit, le vor vinde, sau vor fi executaţi silit pentru neplata datoriilor! Şi cine le va cumpăra? Evident samsarii imobiliari, străini şi autohtoni.
Astfel, ei îşi vor lua ţara înapoi şi o vor curăţa de leneşi, asistaţi social şi cerşetori care stau cu mâna întinsă la stat să primească bani din munca oamenilor, întreprinzători, harnici şi inteligenţi.
Pingback: Urmează ca samsarii Globaliști să ne ia și casele? | Lupul Dacic
Domnule Dan Tanasescu din cate stiu si dumneavoastra sunteri unul din avocati care ai sprijina pe ssamsari eu sun una din victimile dumneavoastra pt o datorie de 3000 euro miatipus sechestru pe casa
De unde şi până unde sunt eu unul din avocaţii care îi sprijină pe samsari? Te simţi bine?! 🙂
mai este o metoda folosita pentru a face ca oamenii sa-si piarda casele si e folosita chiar de multa vreme.cotele de intretinere sunt mult umflate,atat de catre furnizori dar si in cadrul asociatiilor de proprietari,astfel o multime de oameni si-au pierdut apartamentele pentru ca nu si-au mai putut plati cotele de intretinere. acest lucru este posibil pentru ca activitatea asociatiilor de proprietari nu este verificata de nimeni,desi legea 230/2007 prevede ca verificarile sa fie facute persoane cu atributii de control din cadrul primariilor. e suficient sa verificati si se va vedea ca desi au dreptul ,primariile nu au dat amenzile prevazute de lege.,desi exista o multime de reclamatii. in instanta,pentru a dovedi ,bietii oameni adusi in situatia de a nu-si putea achita cotele de intretinere , ar trebui sa plateasca si o expertiza contabila.cum nu au cu ce plati expertiza,raman fara casa. eu am refuzat sa platesc cotele umflate dar am platit expertiza si am castigat.nu e vorba de 2-3 lei ci de milioane. a iesit la iveala ca asociatia pretindea doua cote de intretinere pentru o singura luna, fond de reparatii nehotarat de adunarea generala,desi exista un fond de reparatii, cheltuieli pentru reparatii desi exista un fond de reparatii.inchipuiti-va cati bani au luat in plus de la 159 de apt. prin incasarea de doua ori a cotei de intretinere (fara sa existe un plus in gestiune) intrebati-va si ce a pazit primaria?si de ce?
Pingback: Noutăți 2015 | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman
adica ceausescu ala raul le-a dat si case pe nimic?! crezi ca merita sa le aiba? n-ar strica sa primeasca o lectie sa vada cum este fara pt ca cei mai multi nu stiu asta si cred si acum ca li se cuvenea. iti mai aduci aminte de ideea taranilor prosti sa darime casa poporului pt ca era comunista? sa le ia toate casele primite de la ceausescu pt ca sint si ele comuniste. nu-mi vine sa cred cite a facut pt astia iar ei s-au bucurat pt c-a fost omorit de straini!
Basescu e un cacacios ! Nu e indicat sa va luati dupa cele spuse de el !