Pentru cei care încă nu au auzit de el, Protocoalele Înţelepţilor Sionului este un document controversat atribuit francmasonilor şi care prezintă un plan secret de dominaţie globală prin distrugerea programată a civilizaţiilor şi culturilor naţionale, cu precădere a celor din lumea creştină.
Regimul Băsescu l-am trăit mulţi dintre noi şi ştim ce a fost, efectele le simţim şi azi din plin, aşa că nu mai e nevoie de explicaţii.
Am găsit unele similitudini între anumite aspecte din regimul Băsescu şi unele pasaje din Protocoale, în capitolul X, care nu se potrivesc chiar perfect cu organizarea şi situaţia politică a României şi pot fi aplicate şi altor foste regimuri post decembriste, dar sunt interesante şi unele dintre ele i se potrivesc perfect lui Traian Băsescu.
De ce are Băsescu atât de multă priză la mase şi de ce fascinează atât de multă lume, deşi este un ticălos.
Poporul credul şi prost are o deosebită şi o mare stimă pentru geniile politice şi răspunde tuturor actelor de violenţă ale acestora prin cuvinte: „E ticălos, grozav de ticălos, dar cât de dibaci! Iată aici este numai un joc abil, dar cât de viclean este jucat, cât este de obraznic!”
De ce a fost propulsat în funcţia de preşedinte Traian Băsescu, un individ cu multe dosare penale şi un trecut dubios.
Pentru a ajunge la acest rezultat, care ne avantajează, vom unelti şi manevra alegerea de presedinţi care au în trecutul lor o pată ascunsă. Teama de o asemenea descoperire, dorinţa proprie fiecărui om odată ajuns la putere de a-şi menţine privilegiile, foloasele şi onorurile legate de noua sa condiţie, vor face din aceştia servitorii credincioşi ai poruncilor noastre.
De ce Băsescu era mereu în război cu Guvernul şi şmecheria cu referendumurile.
Puterea guvernului va deveni astfel fără îndoială ţinta tuturor atacurilor. Noi îi vom da, pentru a se apăra, dreptul de a apela la hotărârea poporului, fără să mai treacă prin intermediarul reprezentanţilor săi, cu alte cuvinte îi vom da dreptul de a recurge la serviciul nostru ca un orb ce apelează la majoritate.
De ce voia atât de mult Băsescu referendum pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.
Vom restrânge prin noua Constituţie numărul reprezentanţilor la minimum, aspect care va avea drept urmare de a micşora cu atât mai mult pasiunile politice şi pasiunea pentru politică. Dacă, contrar oricăror aşteptări ale noastre, ele totuşi se trezesc chiar în situaţia acestui mic număr de reprezentanţi, îl vom reduce la minimum printr-un apel la majoritatea poporului.
Despre războiul dintre Băsescu şi Parlament şi guvernarea pe baza asumării răspunderii prin ordonanţe de urgenţă.
Mai departe, vom acţiona astfel ca preşedintele, ca şef al puterii executive, să aibă dreptul de a convoca sau dizolva Parlamentul şi, în cazul dizolvării, de a amâna momentul unei noi convocări. Dar pentru ca urmările tuturor acestor acţiuni, în realitate inegale, să nu cadă asupra responsabilităţii, stabilite de către noi, a preşedintelui (lucru care ar fi dăunător planurilor noastre), vom îndemna pe ministri şi pe ceilalţi funcţionari care înconjoară pe preşedinte să treacă peste hotărârile acestuia, prin măsuri nejuste luate pe propria lor răspundere; în acest chip, ei vor fi vinovaţi şi răspunzători în locul său. Noi vă sfătuim de a încredinţa acest rol mai ales Senatului, Consiliului Miniştrilor, mai bine decât unui singur individ.
Băsescu era un preşedinte-jucător care interpreta legile şi Constituţia în funcţie de interese şi circumstanţe.
Preşedintele-marionetă va interpreta după voinţa noastră legile existente, care după cum se ştie pot fi interpretate în mai multe feluri. El le va anula când îi vom spune noi că trebuie şi va avea dreptul de a propune legi provizorii şi chiar o nouă schimbare a Constituţiei, sub pretextul binelui suprem al Statului.
domnule Tanasescu,
cand o sa intelegeti ca majoritatea articolelor voastre seamana cu o mare propaganda ruseasca impotriva vestului…
http://rationalwiki.org/wiki/The_Protocols_of_the_Learned_Elders_of_Zion
fitziu´s last blog post ..Atunci cand tremura Leana
Seamănă dar nu răsare! 😉
in timp ce pierzi timpul si scrii prostii pe net , masonii pun mina pe tara. Esti o mica rotita care le face jocul la fel ca noi toti. La cite datorii , taxe si preturi avem agatate de git vrei sa ne motivezi cu vorbe :))). E aceeasi metoda folosita de toti cei de dinaintea ta. Vindem gogosi la multime. Fa ceva util si curata propria casa , educa-ti copii intr-un sistem de valori si daca vei face si tu acest lucru (la fel ca multi altii) n-or putea sa aplice nimic din apocalipsa pe care o raspindesti. Lipsa culturii ii face pe oameni sa „puna botul” la aceste gogosi. Poate ca ma insel , sau poate ca nu ….. dar nici extrema ta nu e buna