Un eveniment cu implicaţii profunde va avea loc în luna septembrie 2015. Un mister vechi de 3000 ani numit Shemitah. Unii sunt conștienți de aceasta, cei mai mulţi nu sunt. Elitele financiare de pe Wall Street îl numesc „Sfârșitul unui ciclu de șapte ani”.
Ceea ce ei fie că nu știu sau nu vor spune, cu toate acestea, este că aceste finaluri sunt istoric dezastruoase și acesta ar putea fi chiar mai rău. Există semne, atât economice, financiare cât și militare, care arată că acest septembrie 2015 ar putea schimba totul în legătură cu modul în care trăim și muncim şi chiar supraviețuim.
Din păcate, în timp ce Shemitah se poate încheia în mod oficial în luna septembrie, ramificațiile sale s-ar putea extinde în timp cu o distrugere considerabilă. În timp ce mulți nu sunt conștienți de specificul său, oamenii sunt totuşi neliniștiţi.
Un articol din „Washington Examiner” raportează că 72 la sută din cei intervievaţi într-un sondaj recent se tem de o criză economică și că cei care își exprimă îngrijorarea sunt la „cel mai înalt nivel înregistrat vreodată”.
Dar ce este Shemitah?
Shemitah este un vechi calendar ebraic care presupune împărţirea timpului în cicluri de câte şapte ani, plecând de la ideea că Dumnezeu a creat lumea în şapte zile. Fiecare al şaptelea an este denumit an shemitah sau an sabatic şi înseamnă o perioadă de pauză în toate activităţile, inclusiv agricultura. Odihna închinată Domnului. Pământul şi toate lucrurile aparţin lui Dumnezeu, nu omul este stăpânul, ci Domnul.
Timp de şase ani, să semeni pământul şi să-i strângi rodul. Dar în al şaptelea, să-i dai răgaz şi să-l laşi să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne să mănânce fiarele de pe câmp. Tot aşa să faci cu via şi măslinii tăi.
Exodul 23:10-11
Ciclurile de şapte ani sunt grupate în perioade de câte şapte cicluri, sfârşitul unei astfel de perioade fiind numit jubileu.
Anul 2015 – 2016 începând din luna septembrie este un astfel de an, al şaptelea dintr-un ciclu de câte sapte ani fiecare, supranumit şi anul trâmbiţelor, adică al trezirii conştiinţelor, al chemării omului către Dumnezeu. Iar perioada imediat următoare este privită profetic drept începutul unor serii de evenimente neplăcute ce ar putea culmina şapte ani mai târziu.
De-a lungul istoriei, anii shemitah s-au remarcat fie prin căderi spectaculoase pe piaţa financiară, crize economice şi recesiuni, fie prin evenimente istorice de mare anvergură, precum războaie, căderi de imperii, revoluţii sau atentate teroriste.
În best-sellerul „The Mistery of Shemitah”, din 2014, rabinul Jonathan Cahn, supranumit „profetul Americii”, prezice evenimentele ce ar putea avea loc în anul sabatic 2015 – 2016 şi implicaţiile la nivel global ale acestora.
Anii shemitah cei mai recenţi au fost 1994, 2001 şi 2008.
În 1994 a avut loc una dintre cele mai abrupte căderi pe piaţa de obligaţiuni, deţinătorii de titluri înregistrând pierderi de peste un trilion de dolari.
Pe 11 septembrie 2001 au avut loc atentatele de la World Trade Center New York în care au murit aproape 3000 de oameni şi evenimentul a provocat prăbuşirea catastrofală a Bursei.
În 2008 am avut criza financiară, care a pornit din SUA şi s-a extins apoi în Europa şi în întreaga lume, criză care ne afectează şi azi.
Anul 2015 reprezintă atât un an shemitah, cât şi un jubileu. Oare la ce evenimente vom asista în luna septembrie? Prăbuşirea dolarului şi o nouă criză financiară? Dispariţia banilor lichizi? Un atentat terorist ca cel din 2001? Un război mondial? O pandemie globală, cu milioane de victime? Pământul va fi lovit de un asteroid, aşa cum deja se vehiculează prin presă? E vorba de ceva real sau e doar programare predictivă a elitelor? Într-un scurt documentar, pe care îl postez mai jos, sunt prezentate o serie de evenimente posibile care sunt planificate sau ar putea urma în luna septembrie a acestui an, sau în anii ce vor urma.
Foarte interesant! Ar fi la fel de util sa stim si ce a prezis rabinul Cahn…
Pe de alta parte, am tot cautat pe Net cartea sa o downloadez, insa nu am gasit-o inca, dar perseverez 🙂
La subiect:
https://www.youtube.com/watch?v=YZlTUJ4iouA
Qu´s last blog post ..Reguli esentiale de urmat pentru angajatii in capitalism
Cartea nu ai cum s-o găseşti gratis pe Internet, pentru că abia a apărut şi este protejată de drepturile de autor, mai ales că este best-seller. Dar dacă vrei să vezi ce zice Jonatahn Cahn, te poţi uita la acest ddocumentar, făcut după o altă carte a lui.
https://www.youtube.com/watch?v=tmqDLGCBi3E
Pingback: Vine Apocalipsa pe 23 septembrie? | Dan Tănăsescu
Toate astea au fost prevazute în Laudato Si din18 iunie 2015…
schimbarea climatică, soluționarea problemelor de clima.
Odată aceste puncte aruncate/semănate , ne așteptăm ca lucrurile să se întâmple… iar ei să le soluționeze…
Soluțiile lor sunt LEGI.