Tag Archives: traian basescu

În presa românească se dezinformează la greu

Războiul politic care tocmai se desfăşoară între putere şi opoziţie, a cărui miză este rămânerea la putere a lui Traian Băsescu, a scos la iveală dimensiunile monstruoase ale imensului aparat de propagandă creat şi perfecţionat în anii de când actualul preşedinte este la putere. În acest aparat de dezinformare şi manipulare a opiniei publice sunt… Read More »

Băsescu a luat-o pe calea credinţei

Simţind că i se aproprie sfârşitul, cel puţin în ceea priveşte cariera politică, de preşedinte al ţării, Traian Băsescu şi-a adus aminte de biserică, mântuire şi de dreapta credinţă ortodoxă… Sau poate este doar o altă strategie de imagine. Atât sâmbătă, cât şi ieri, Băsescu a avut întâlniri cu consilierii personali şi cu lideri ai… Read More »

USL va începe procedurile de suspendare a lui Traian Băsescu

Liderii USL au stabilit calendarul suspendării lui Traian Băsescu. Luni, 2 iulie, cei doi judecători incompatibili ai Curţii Constituţionale (Zegrean şi Motoc) vor fi revocaţi de Parlament, iar marţi, 3 iulie, sau cel mai târziu miercuri, 4 iulie, vor începe procedurile de suspendare. Demersul va avea la bază repetatele încălcări ale Constituţiei din ultimii doi… Read More »

Ce scrie Huffington Post despre conflictul Ponta-Băsescu

Atunci când luna trecută Victor Ponta a devenit prim-ministru al României, mulţi sperau că aceasta va marca un punct de cotitură în cultura politică a ţării. În calitate de şef al Uniunii Social Liberale, Ponta a stabilit o viziune convingătoare pentru reînnoirea economiei, societăţii şi democraţiei din România. Surprinzător, având în vedere orientarea sa progresistă,… Read More »

Curtea Constituţională nu cunoaşte Constituţia?

Citez din din comunicatul CCR de azi, emis în urma sesizării preşedintelui Traian Băsescu, privind conflictul cu Guvernul, referitor la nivelul reprezentării la Consiliul European: În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă… Read More »

Băse, articolul 96 l-ai citit?

Mai ţineţi minte cum Traian Băsescu, în diferite ocazii, scoate din buzunarul sacoului o cărticică numită Constituţia României şi o foloseşte ca argument în conflictele sale cu adversarii politici? Dacă domnul preşedinte cunoaşte atât de bine Constituţia, pe care se laudă că nu a încălcat-o niciodată, o fi citit oare şi articolul 96?! Iată ce… Read More »