Mai ţineţi minte cum Traian Băsescu, în diferite ocazii, scoate din buzunarul sacoului o cărticică numită Constituţia României şi o foloseşte ca argument în conflictele sale cu adversarii politici?
Dacă domnul preşedinte cunoaşte atât de bine Constituţia, pe care se laudă că nu a încălcat-o niciodată, o fi citit oare şi articolul 96?! Iată ce spune el:
ARTICOLUL 96
Punerea sub acuzare
(1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept.
(4) Competenţa de judecată aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Deci nu mai e nevoie de referendum, de Curtea Constituţională şi de alte complicaţii! Simplu şi rapid!
UPDATE: Special pentru băsişti şi portocalii:
ARTICOLUL 61
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
parerea mea e ca basescu e tinut inca la putere de SUA FMI si UE pentru ca inca mai avem resurse care nu sunt inca privatizate,ar odata privatizate nu o sa mai aiba motive sa il tina la putere.
ChavaLito^´s last blog post ..Trebuie desfiinţate băncile centrale?
Nu se ştie până când, deoarece deja au apărut în SUA articole împotriva lui Băsescu. Voi publica mâine un post despre asta. 🙂
hai sa facem justitie in piata acum ca avem majoritatea. Pai nu? :))
Sigur, probabil ca „poate” hotari, dar ma gindesc ca nu vorbim despre „asa vrea muschiu meu”, nu? Doar asa, ca informatie, ca sa stiu la ce nivel discut! 😉
coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Acu lu’ ăsta ce-i mai iau??
Parlamentul este reprezentantul direct al poporului şi instrumentul voinţei acestuia. Şi în democraţie voinţa poporului nu se discută. Dar un băsist nu are de unde să ştie asta, pentru că la el poporul, ţara şi Dumnezeu sunt Băsescu. 😆
amuzant!
Parlamentul este tot ce spui tu acolo atita vreme cit serveste niste interese carora le facem si noi propaganda. Daca nu mai serveste acele interese, atunci sa vezi cum devine brusc „masinarie de vot”.
Asa cum ne place sa clamam ca nu discutam deciziile justitiei, insa atunci cind nu ne convin spunem ca cei 5 judecatori sunt vinduti. Sau cumparati.
Pacat ca este atit de greu de priceput ca regulile jocului trebuie sa ramine aceleasi si sa le respectam cu totii, fie ca ne convine, fie ca nu.
in rest, ti-am mai explicat ca nu-mi leg numele de nimeni, nici macar de Basescu. Cauta si tu un plugin sa pot face niste desene la comentarii, poate in scris nu sunt destul de elocvent 😛
coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Acu lu’ ăsta ce-i mai iau??
Dar de ce te exprimi la plural, nu eşti în stare să-ţi asumi propriile aberaţii? 😀
Danut! Stai cuminte!
Ma exprim la plural pentru ca nu am vrut sa ma refer exclusiv la tine, ba mai mult decit atit, am vrut sa te innobilez putin asezindu-ma linga tine. Sau tu nu ai nevoie de nobili? 😀 E mai bine asa?
Daca citesti cu atentie (pina introduci treaba cu desenatul) ai sa vezi ca la sfirsit vorbesc si la singular. Persoana I singular adica! 😛
coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Acu lu’ ăsta ce-i mai iau??
Ai un reflex aproape instinctiv de a relativiza lucrurile şi de a umbla cu sofisme şi manipulări. Sunt două ideologii care operează la greu cu relativizarea adevărului: marxismul şi satanismul. Deci te întreb: Eşti comunist/ă, sau satanist/ă?
Aici ai întors-o ca la Ploieşti, spunând că ai folosit pluralul pentru că nu ai vrut să te referi exclusiv la mine, dar logic, din ceea ce am spus eu, ar fi fost să te referi doar la tine, la propria-ţi persoană, nu la mine!
În comentariul anterior, iar o dai la întors, mutând discuţia de la nivelul Constituţiei şi al Parlamentului privit generic, ca principiu, la nivel particular, referindu-te la un anume Parlament situat în timp şi spaţiu. Păi, bine domnule băsist, cine a transformat Parlamentul în „maşină de vot”? Cine a introdus în mod fraudulos la guvernare o formaţiune politică artificială, formată din traseişti, nelegitimată prin vot popular, numită UNPR? Cine a inventat votul în grup, pe baza degetului lui Mircea Toader, şeful de haită portocalie? Cine şi-a făcut propria Curte Constituţională, cu judecători aleşi chiar de el, pe care îi răsplăteşte cu medalii şi le mulţumeşte public cum le mulţumea Iliescu minerilor în ’90? Cine a pervertit, deturnat, corupt şi acaparat toate instituţiile statului, inclusiv Parlamentul, dacă nu idolul tău Băsescu, pe care îl aperi zi de zi fără nici un argument logic şi valabil?
Nu mai bine va certati la tel?:d Profitati de noua oferta Orange! 🙂
Ofertă de roaming vrei să spui, că domnul coolnewz/Ratatouille se află în Germania în acest moment. 🙂
E bun de politician, pe bune.
Depinde ce înţelegi prin politician! 🙂
Ceea ce vad pe toate posturile-in privinta discursurilor-ca niste pisici care cad mereu in picioare. La anul va fi insa balci, mi-am luat deja seminte si floricele. Ai sa vezi 😉
@ Alex: nu cred ca se cearta nimeni. Eu unul ma amuz, Danut nu stiu ce face, dar nici el nu cred ca se cearta.
@ DT: pentru tine sunt desigur satanist! 😀 In alta ordine de idei, cred ca daca faci un efort intens de memorie, vei gasi o multime de decizii ale CCR IMPOTRIVA „gastii portocalii”.
In alta ordine de idei, sa presupunem ca asa este cum spui tu, ma refer la paragraful ala lung si cu multe semne de intrebare. Pai bine domnule Obiectiv, daca unuii au fost haita, si antidemocratici, si fraudulosi etc etc, asa trebuie sa fie si ceilalti?
In orice caz, daca Basescu a putut sa faca tot ce ai spus tu acolo … pe bune, jos palaria! Ori ceilalti au fost niste impotenti, ori el a avut ce i-a trebuit!
coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Acu lu’ ăsta ce-i mai iau??
@coolnewz/Ratatouille, si eu ma amuz cand se schimba ministri, premieri, guverne ca si atunci cand apare un nou telefon Nokia. Micile schimbari mentin sistemele mari.