Mitocanul de autobuz

Te sui în autobuz şi te aşezi pe scaun, pentru că ai de făcut un drum ceva mai lung. Speri că vei avea parte de o călătorie plăcută în care vei admira peisajul pe fereastră, dar spre ghinionul tău, în spate, apare Mitocanul de Autobuz. Se aşează pe scaunul din margine, lăsându-l liber pe cel de la fereastră.

Mitocanul de Autobuz este uşor de recunoscut după două trăsături de bază: îmbrăcămintea şi faptul că scoate sunete. Da, tot timpul scoate sunete dintre cele mai neplăcute! Se îmbracă obligatoriu din bazarul de la „Europa”. Căciulă trasă până în sprâncene, canadiană chinezească, umplută cu puf, blugi turceşti cu broderii şi sclipici.

Mitocanul de Autobuz îşi începe reprezentaţia. Mai întâi mănâncă cips-uri cu aromă de paprika. Ronţăie… ronţăie… ronţăie… Îşi trage mucii pe nas cu zgomot, până în gât… Ronţăie… ronţăie… I-au intrat printre dinţi… Îşi suge dinţii cu putere… nţţţ… nţţţ… nţţţ. Aşa, mai ronţăie un pic şi îşi aduce aminte că are de dat un telefon. „Alo, ce faci?”… „Uite am fost la piaţă… am luat nişte aripioare, d-alea frumoase”… „Da, şi nişte ficăţei”…”Da’ am uitat să iau ulei!”… „Da, bine, pa…”

A terminat cu cips-urile, acum a trecut la covrig. Rupe bucăţi mari pe care şi le îndeasă cu degetul arărător în gură, ca să încapă cât mai multe. Apoi începe să pritocească cocoloşul în gură, stânga-dreapta, de parcă vrea să îşi înveţe obrajii să joace ping-pong. Îşi mai trage odată mucii pe nas. Cam înnecăcios covrigu’ ăsta! Deschide o cutie de bere şi-i dă pe gât. Aaaaa… ce bună e! Îşi mai suge odată dinţii cu putere… nţţţ… nţţţ… nţţţ. Îşi şterge nasul cu o mişcare rapidă, stânga-dreapta, a mâinii. Mai ia o gură de bere…

Mitocanul de Autobuz rămâne câteva clipe cu capul plecat, dând impresia că ar gândi ceva. Apoi scoate telefonul şi începe să joace un joc, probabil un shooter după zogomote… Pşiuuu! Pşiuuuuu! Pam!” Pşiuuuuuu, pam, pam!. Probabil că jocul i se pare complicat, pentru el, deoarece se enervează şi începe să înjure: „Futu-ţi morţii, mă-tii!!!”

Abandonează jocul pe telefon şi îşi găseşte o îndeletnicire mai interesantă: forajul cu degetul în nas. Şi forează… şi forează… Ai spune că vrea să-ţi găsească creierii rătăciţi prin ţeasta de mitocan. Se pare totuşi că a găsit ceva pentru că a scos degetul şi îl admiră. Apoi îşi freacă iute palmele una de alta la vârfuri, pentru a se curăţa de reziduurile cenuşii.

Am ajuns la Unirii. Mitocanul de Autobuz se ridică şi coboară. Ufff, ce uşurare!!!