Femeia căreia i s-a făcut rău la serviciu şi care a stat în comă profundă câteva zile a murit, sâmbătă seară, la ora 19.45, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Este vorba despre Ramona Cîciu, o tânără de 34 de ani, căsătorită şi mamă a 2 copii.
Mulţi spun şi acum că nu este din cauza suprasolicitării la locul de muncă, că este vorba de o afecţiune mai veche, că nu poţi muri din cauza muncii…
Eu spun că se poate! Ne mai amintim oare de cazul Ralucăi Stroescu, angajată la compania Ernst & Young, moartă din cauza epuizării? Sau de Alexandru Miriştea, director de distribuţie al publicaţiilor din Realitatea Caţavencu în vârstă de 33 de ani, care a murit în propria maşină, după ce a suferit un stop cardiorespirator? Sau poate nu aţi auzit de Daniel Răduţă, bolnav de leucemie, care a lucrat la BitDefender şi care a trebuit să cerşească banii necesari unui transplant de măduvă la o clinică din Italia?
Oare câţi oameni mai trebuie să se jertfească pe altarul zeului „Job”, pentru ca toată lumea să realizeze că Ceauşescu avea dreptate când vorbea despre „exploatatea omului de către om” din capitalism?
Poate că nu aveţi încredere în presă, poate credeţi că jurnaliştii exagerează, dar pot să vă spun din experienţă proprie că aşa stau lucrurile. Numai eu ştiu cât mi-am riscat sănătatea ani de zile muncind ca un fraier pe salarii de nimic, până să-mi dau seama că este ceva în neregulă cu lumea în care trăim!
Am avut un coleg care a făcut infarct în grupul de montaj, la Naţional TV. Se numea Dan Chiribeş, era din Cluj şi muncea din greu, în mai multe locuri, pentru a-şi putea creşte cei doi copii. Recent, o colegă de numai 25 de ani a făcut atac cerebral din cauza suprasolicitării. Şi mai cunosc o grămadă de fete tinere, care muncesc după schema, 2 – 3 luni muncă, o lună concediu medical. Apropo, să ştiţi că lucrul la calculator este mult mai stresant şi solicitant decât pusul de gresie şi faianţă!
Aşa că, iubitorilor de capitalism care nu aţi avut ocazia să simţiţi pe pielea voastră ce înseamnă munca până la epuizare, ciocu’ mic şi joc de glezne!
Referitor la ultimul paragraf: degeaba le explici, ei TOT asa vor proceda. Lasa-i pana „dau cu capul de pragul de sus”, ca atunci vor invata (sau macar isi vor da seama ca ar trebui sa invete), ca doar „tot romanul pe pielea lui invata”.
Pingback: Munca in conditii de stres | Dan Tănăsescu