În ultimile zile, la îndemnul Marelui Cârmaci, a început o campanie acerbă de razii prin pieţe şi centre comerciale, pentru prinderea în flagrant a evazioniştilor. Dacă am întreba geniile în economie numite Boc, Ialomiţianu şi Blejnar, care este scopul acestor acţiuni, sunt sigur că ar răspunde că sunt măsuri de relansare economică.
Numai că, în opinia mea, aceste controale vor întârzia şi mai mult aşa-numita relansare economică. Pentru că puricatul vânzătorilor de peşte şi carne din Piaţa Obor şi confiscarea mărfurilor tarabagiilor din “Europa” nu vor face decât eventual să revigoreze economia de partid şi afacerile clientelei politice cu bani de la buget.
Prin aceste măsuri statul caută să îşi crească încasările. Dar încasările la buget şi creşterea economiei sunt două lucruri care nu prea au legătură între ele. Pe de altă parte, războiul cu micii evazionişti, nu face decât să distrugă şi puţinele mici afaceri româneşti rămase după “uraganul forfetar” al lui Boc care, făceau economia să supravieţuiască.
Ca să nu fiu înţeles greşit şi să fiu acuzat că apăr infractorii, daţi-mi voie să vă explic.
Economia unei ţări este susţinută de afacerile desfăşurate de firmele mici şi mijlocii, deoarece marile corporaţii transnaţionale nu urmăresc decât propriul profit şi caută să contribuie cât mai puţin la economia statelor în care activează. De aceea economiile naţionale sunt susţinute de micile afaceri locale.
La noi, datorită sistemului legislativ şi al statului hapsân, micii întreprinzători nu pot supravieţui dacă nu fac evaziune. În urma controalelor şi sancţiunilor, aceştia fie vor da faliment şi vor închide obloanele, fie vor mări preţurile produselor, lucru care în final îi va împinge tot la faliment. Astfel economia va fi sărăcită cu încă nişte bani, care altfel erau puşi în circulaţie, prin investiţii sau consum. Iar numărul persoanelor fără un loc de muncă va creşte prin închiderea acestor mici firme.
În concluzie economia va scădea şi mai mult, în timp ce marii evazionişti de milioane şi miliarde de euro, vor continua nestingheriţi, alimentând conducta cu bani de la care se adapă maşinăria politică românească.