Cum ţine Isărescu economia blocată

Vreau să nu luaţi ceea ce voi scrie în continuare, drept teorie economică sau cine ştie ce tratat academic în acest domeniu, despre situaţia României. Este doar opinia bazată pe bunul simţ al unui om prost. Pentru că, pe lângă domnul Mugur Isărescu, o mare somitate în domeniul finanţelor, eu sunt doar un prost.

Eu nu am fost guvernatorul Băncii Naţionale a României, timp de mai bine de două decenii, nu sunt membru al Comisiei Trilaterale, nici măcar al Clubului de la Roma. Nu port costume elegante şi ochelari cu ramă metalică şi nu vorbesc pe nas şi cu glas scăzut şi aşezat, ca să dau impresia că sunt un mare expert în finanţe. Aşa că nu trebuie să fiţi neapărat e acord cu tot ce voi scrie în continuare.

Domnul Isărescu a afirmat de curând într-o emisiune de televiziune că nu are de gând să „dea drumul la tiparniţă” pentru că România nu mai poate apela la acest gen de soluţii. Ideea pe care a marşat domnia sa în ultimii ani a fost menţinerea unui curs ridicat al monedei naţionale, sub pretextul menţinerii stabilităţii sistemului monetar. Inflaţia cu care ne-a îngrozit în anii ’90, atunci când fabricile şi băncile româneşti trebuiau vândute cât mai ieftin, este folosită acum ca justificare pentru menţinerea unui curs ridicat al leului. Menţinerea unui leu tare se face de către BNR prin cumpărarea masivă de lei de pe piaţă şi plasarea în schimbul lor a unor sume echivalente în euro.

Dar să privim lucrurile din cu totul alt unghi şi anume acela al băncilor şi companiilor străine care activează în România.

Băncile oferă împrumuturi populaţiei şi firmelor româneşti, în majoritate în lei, la care percepe dobânzi şi o serie de comisioane. Aceşti bani sunt bani virtuali, conform modului de funcţionare al sistemului bancar actual. Adică nu se află fizic în posesia băncii, în momentul încheierii contractului de credit, ci se vor materializa în bani reali pe măsură ce persoana împrumutată va achita ratele plus dobânda aferentă.

În urma achitării creditelor, băncile străine se vor trezi cu o mare cantitate de lei, cu care nu prea au ce face, deoarece profitul lor, pentru a fi repatriat la banca-mamă, trebuie transformat în euro. Aşa că banca va trebui să schimbe leii în euro. Şi de la cine va lua euro? Desigur, de la BNR! De unde are BNR euro? Păi din rezervele personale şi din împrumuturile la FMI, Banca Mondială etc. pe care statul în frunte cu Traian Băsescu le face pe motiv că ţara este în criză şi trebuie luate măsuri de stabilizare a economiei.

Acesta poate fi unul din motivele pentru care Mugur Isărescu şi gaşca sa de gulere albe sunt atât de interesaţi de menţinerea unei monede naţionale puternice. Motiv care poate fi aplicat şi în cazul companiilor străine care fac profit în România.

În cazul companiilor, indiferent de domeniul de activitate, menţinerea unui leu puternic mai oferă încă un avantaj: acest lucru le menţine profitul exprimat în euro la cote ridicate. Ca să înţelegeţi mai bine, am să vă dau un exemplu simplificat.

Să presupunem că un mare lanţ de hypermarket-uri care activează în ţara noastră, să zicem Carrefour, are un profit pe o perioadă oarecare de 4 milioane de RON. La un curs de aproximativ 4 RON pentru un euro, asta înseamnă 1 milion de euro. Acum să presupunem că leul se depreciază cu o unitate, adică un euro va fi 5 RON. Asta însemnă că profitul în euro realizat de Carrefour va fi de 800.000 de euro, deci o pierdere de 200.000 de euro, dintr-un foc! Cred că este clar acum cât de important este pentru aceşti jefuitori investitori străini ca leul să fie cât mai puternic, iar domnul Isărescu este perfect în asentimentul lor.

Acum poate vă veţi întreba, care e faza cu blocarea economiei româneşti menţionată în titlu?! Păi faza e că, BNR tot cumpărând lei de pe piaţă fără să tipărească nimic în plus, lasă economia internă a ţării fără lichidităţi. În această aşa-zisă criză financiară problema nu este că nu există mărfuri şi bunuri materiale, că oamenii nu vor sau nu pot să muncească, că firmele nu pot să producă, ci pur şi simplu că nu există suficiente unităţi monetare în circulaţie care să faciliteze schimburile comerciale şi finanţarea afacerilor care ar putea pune economia în mişcare şi ar permite dezvoltarea ei, măcar pentru satisfacerea nevoilor interne.

La aceasta se mai adaugă şi politica Băncii Naţionale de a menţine dobânda de referinţă la 9% sau cât mai este acum, mult mai mare faţă de cea din UE (care este undeva pe la 1%), făcând astfel ca în România să avem cele mai scumpe credite din toată Europa. Acest lucru nu afectează băncile, pentru că ţara noastră este total dependentă de capitalul străin, în urma falimentării şi vânzării băncilor româneşti, iar cei care au nevoie de împrumuturi nu au altă opţiune (poate şi din cauza lipsei unei educaţii financiare) decât acceptarea acestor credite foarte scumpe.

Ca să nu spuneţi că arunc toată vina pe BNR, vreau să scot în evidenţă şi alte aspecte. Un alt motiv pentru care economia românească a înregistrat o scădere accentuată în ultimii doi ani a fost faptul că, datorită crizei globale, „căpşunarii” care muncesc prin Europa nu au mai trimis în ţară miliardele de euro care susţinuseră până atunci economia prin stimularea consumului.

Apoi având în vedere faptul că în economia privată de la noi afacerile româneşti sunt în mare majoritate reprezentate de IMM-uri, iar cele mari comparabile cu cele străine sunt doar  „tunuri” date pe banii statului, prin măsurile idioate ale guvernului Boc au fost lichidate câteva sute de mii de afaceri mici şi mijlocii care făceau economia să supravieţuiască.

Marii investitori străini nu au adus o mare contribuţie la dezvoltarea României, deoarece profiturile şi le declară în „paradisuri fiscale”, capitalul produs aici este exportat masiv în ţările de origine, iar salariile oferite românilor sunt de 4 – 5 ori mai mici decât cele pe care aceleaşi companii le oferă în ţările dezvoltate în care au filiale.

Dacă BNR ar dori să servească interesele naţionale ar putea proceda la o depreciere controlată a leului, combinată cu o reducere a fiscalităţii şi o mărire uşoară a salariilor şi pensiilor din partea statului, pentru a contracara creşterea preţurilor de către agenţii economici. Acest lucru, care ar impulsiona economia şi consumul intern, nu se poate realiza, din păcate, deoarece FMI, care face echipă bună cu BNR, a cerut guvernului măsuri contrare, de tăieri, reduceri şi mărirea taxelor şi impozitelor.

Ca să vă daţi seama că acestea sunt măsurile corecte, amintiţi-vă că şi SUA a procedat la fel, depreciind moneda naţională pentru a subvenţiona economia. La fel procedează şi China, menţinând un curs scăzut al yuanului faţă de dolar, lucru care l-a cam supărat pe Obama. Acesta chiar i-a cerut lui Hu Jintao, la recenta vizită în SUA a liderului chinez, să-şi întărească moneda naţională, pentru a nu afecta în mod negativ economia americană. Noi, desigur, procedăm invers!

Puteţi să credeţi tot ce am spus aici, sau puteţi să ascultaţi minciunile frumos împachetate pe care domnii experţi finanţişti, cu costum elegant şi cravată, vi le înşiră la televizor. Decizia vă aparţine!