Campaniile de denigrare şi de creare a unei imagini negative false a României, datează de pe vremea comunismului. Propaganda era desfăşurată atunci de cele trei posturi, „Europa liberă”, „Vocea Americii” şi „Vocea Germaniei” (Deutsche Welle). Dizidenţii care lucrau la aceste posturi şi aveau ca principală activitate atacarea constantă a regimului comunist şi a lui Nicolae Ceauşescu, s-au întors după Revoluţie în ţară şi s-au metamorfozat în analişti politici şi consilieri prezidenţiali.
După 1989, odată cu căderea regimului totalitar, această propagandă ar fi trebuit să înceteze, dar ea a continuat, semn că obiectul său nu era regimul, ci România ca naţiune. Să ne amintim de începutul anilor ’90, când în România veneau cohorte de jurnalişti occidentali să facă reportaje despre handicapaţi, copii instituţionalizaţi, câini vagabonzi, gunoaie, sărăcie, creând ţării noastre o imagine de ţară subdezvoltată, primitivă, unde domneşte anarhia şi ruina.
Am fost uimit în acei ani, când un vechi prieten şi coleg de liceu, plecat în Franţa pe vremea lui Ceauşescu, s-a întors în ţară şi primele lucruri pe care mi le-a adus de acolo au fost un CD cu muzică şi nişte prezervative. Asta auzise el din presă că nu se găseşte în România. După ce am discutat cu el la o cafea, mi-a spus că mi-ar fi adus şi nişte medicamente, dar nu a ştiut exact de ce am nevoie. I-am explicat amuzat că au trecut ceva ani de la Revoluţie şi acum este capitalism şi în România. S-a convins şi el după ce am dat o tură prin Bucureşti şi a văzut că se găseau de toate şi oraşul arăta destul de bine.
După 20 de ani de democraţie aceste campanii de discreditare a ţării noastre ar fi trebuit să înceteze, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Chiar în aceste zile s-a desfăşurat o astfel de campanie pe mai multe planuri. La ea a contribuit şi presa de la noi, ori din prostie ori din diferite interese, mediatizând ştirile care fac obiectul acestei campanii.
Prima oară s-a vorbit despre sfaturile unor experţi ai ministerelor de externe din mai multe ţări occidentale, care îi avertizau pe posibilii turişti în România de pericolul câinilor vagabonzi, al hoţilor de buzunare, al fraudelor cu carduri de credit, sau în legătură cu instalaţiile sanitare insuficiente şi defectuoase.
Apoi, un jurnalist britanic a făcut un reportaj despre traficul de persoane, îne care spunea că în România acesta este o afacere de familie. În aceeaşi seară, am văzut-o la „Sinteza zilei” pe prinţesa Maja von Hohenzollern, cum ne certa pentru că suntem o ţară campioană la cruzimea faţă de animale şi ne purtăm ca nişte sălbatici cu bieţii câini pe care îi ucidem în chinuri.
Tot alteţa sa a mai spus la o conferinţă de presă a Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor din România, dând dovadă de o totală necunoaştere a realităţilor din ţara noastră:
Este vina voastră, a tuturor, că aveţi câini pe stradă. Ei trebuie să stea în case, în gospodarii, să fie castraţi. Voi trebuie să va asumaţi responsabilitate pentru ei. În Germania nu e picior de câine pe străzi, deşi avem 26 de milioane de posesori de animale de companie. Toţi îşi asumă însă responsabilitatea pentru ele.
Am auzit adesea acest argument: În România eutanasiem câini pentru că suntem săraci. Ucideţi câinii ca să-i mâncaţi, îi ucideţi pentru blana lor? Nu, nu sunteţi atât de săraci. Sunteţi săraci doar în educaţie şi empatie.
Este clar că cineva vrea să ne menţină complexele de ţară fostă comunistă, înapoiată şi să ne creeze o imagine de stat indezirabil pentru integrarea în lumea occidentală dezvoltată. Oare Ministerul de Externe al României, presa, ONG-urile, societatea civilă, „elita intelectuală”, nu ar trebui să aibă o atitudine faţă de aceste atacuri la adresa imaginii României?
Aceste atacuri au în spate şi ceva date reale că altfel nu am putea fi discreditaţi aşa de uşor. Cei enumeraţi de tine la sfîtşit, cot la cot cu societatea ar fi trebuit să evolueze, să se dezvolte, să înveţe ceva mai repede, să crească în aceşti 20 de ani cum alte state din jurul nostru au reuşit să o facă şi atunci nimeni nu mai avea tupeul să ne arate cu degetul.
Îţi aduc aminte că în urmă cu ceva ani ne-au făcut de tot rahatul pentru relaţia noastră cu ţiganii. Astăzi însă, după ce ţiganii le-au invada caoteţele personale şi ei au devenit xenofobi. Deci ar cam trebui să ne doară la bască de ceea ce zic occidentalii în problema cîinilor vagabonzi şi ar trebui să ne gospodărim aşa cum credem de cuviinţă. Dar noi am preferat să le facem pe plac occidentalilor ca nişte lingăi ce sîntem în loc să facem curat în ograda noastră ca să ne fie nouă bine.
În orice ţară, oricât de dezvoltată ar fi, dacă vrei să găseşti ceva rău şi să arăţi numai asta, o poţi face cu uşurinţă. Problema noastră este că scoatem în evidenţă numai ce-i rău şi ne-am obişnuit cu asta.
Quote: „Am auzit adesea acest argument: În România eutanasiem câini pentru că suntem săraci. Ucideţi câinii ca să-i mâncaţi, îi ucideţi pentru blana lor? Nu, nu sunteţi atât de săraci. Sunteţi săraci doar în educaţie şi empatie.”
Vreti sa spuneti ca nu exista nici un pic de realism in aceasta afirmatie?
Quote: „suntem o ţară campioană la cruzimea faţă de animale şi ne purtăm ca nişte sălbatici cu bieţii câini pe care îi ucidem în chinuri”
Vreti sa spuneti ca nu este perfect adevarata aceasta afirmatie?
Acest rau exista si daca am ajuns sa fim bagati cu nasul in propriu rahat de catre niste straini este din cauza propriei noastre nesimtiri, din cauza lejeritatii cu care tratam problemele societatii noastre.
Asa cum oricine intra in casa cuiva, chiar daca stapana casei este frumoasa de pica, tot vede cosul de gunoi rasturnat in mijlocul sufrageriei. Iar daca pe stapanul casei nu-l deranjeaza acest aspect si, in nesimtirea lui, s-a obisnuit cu mirosul si mustele, nu putem pretinde musafirilor sa intoarca privirea doar spre frumoasele obiecte artizanale agatate pe pereti.
Aceste afirmaţii nu au cum să fie adevărate pentru că sunt generalizări. Nu poţi cataloga un întreg popor doar pe baza a 2 – 3 ştiri din presă şi acelea distorsionate. De asemenea nu există popor mai educat decât altul, popor mai inteligent sau popor mai crud decât altul. Acestea sunt doar stereotipuri. De exemplu şi în America dacă după câteva zile un câine nu este revendicat de stăpân este eutanasiat, dar nimeni nu face caz de asta. Poate nici pentru câţiva civili nevinovaţi ucişi într-o ţară arabă.