Am citit în revista Q-magazine, interviul acordat Florianei Juncan de Silviu Crăescu, angajatul special şi personal al ambasadorilor S.U.A. la Bucureşti în perioada mandatului lui Nicholas Taubman. Câteva pasaje din acest interviu au fost prezentate aseară de mai multe televiziuni, drept dezvăluiri şocante despre Traian Băsescu, fapt care mi-a stârnit într-o oarecare măsură curiozitatea.
Citind integral articolul, am găsit acolo şi alte lucruri, care m-au umplut de dezgust şi dezamăgire. Am avut revelaţia faptului că România este o biată colonie americană, condusă de nişte lachei jalnici, dornici de putere şi îmbogăţire, dispuşi să facă orice, inclusiv să trădeze ţara, pentru a se afla în zona de vârf a puterii.
Este de-a dreptul jenant pentru un cetăţean român căruia îi mai pasă de ţara sa, să afle cum oameni politici, persoane publice importante, jurnalişti, afacerişti se încolonează regulat la poarta ambasadei americane pentru a “pupa poala” mesagerilor stăpânirii de peste ocean şi pentru a se plânge, a se bârfi reciproc, sau pentru a primi ordine, pentru care îşi iau angajamentul că le vor executa întocmai şi la timp, în schimbul unor beneficii personale.
Mai întâi aflăm că politica României este dictată de la Washington încă de acum 21 de ani, în pofida faptului că între timp România a devenit membră UE:
Toţi ambasadorii S.U.A. în România, după 1990, s-au implicat în politica de stat a României prin mesaje şi acţiuni care au modelat parteneriatul strategic actual cu NATO, care au dus la punerea în funcţii cheie a unor demnitari români, astfel încât S.U.A. să deţină pârghiile necesare asigurării intereselor sale zonale privind vânzarea de tehnică militară veche, sau care au adus avantaj companiilor americane gen Ford, Bechtel, Polaris, Smisthfield, etc.. „Omul nostru potrivit, activat la momentul potrivit”.
[…] În relaţiile comerciale, oricare ambasador al S.U.A. organiza discuţii cu membrii guvernului României şi cu directorii companiilor americane interesate să investească în România. Căutau mereu să obţină garanţii de stat ca bază de începere a discuţiilor privind aducerea de know-how în România şi căutau metode şi strategii de înşelare a vigilenţei E.U.
Aşa cum spuneam ieri, ţara noastră nu a fost niciodată, un partener cu drepturi egale pentru americani, ci doar un aliat conjunctural, în funcţie de interesele de moment ale Statelor Unite. Mai mult decât atât, orice soldat american are “licence to kill” pe teritoriul României, beneficiind de imunitate totală:
Niciodată S.U.A. nu ne-au privit ca Partener, ci doar ca Aliat conjunctural. Precis mâine o să iasă pe post cineva de la ambasada S.U.A. şi să spună că alianţa, aliatul etc… avem un parteneriat. Dar nimeni nu vorbeşte de înţelegerea pe care România o are cu S.U.A., ca niciun soldat american să fie judecat pe teritoriul României sau să se supună Curţii de Justiţie de la Haga.
Practic, dacă mâine un soldat american, sau nu numai, primeşte ordin să mă omoare şi reuşeşte, acesta este scos din ţară cu ajutorul ambasadei S.U.A. la Bucureşti şi cu acordul autorităţilor române. Şi este făcut săapat. Aş putea să relatez mult mai multe lucruri, dacă cineva ar putea asigura securitatea familiei mele.
Traian Băsescu este un om slab şi instabil emoţional, dar cu o mare sete de putere şi se face “preş” înaintea reprezentanţilor Statelor Unite, atunci când are nevoie de sprijin, în lupta internă pentru putere. În plus mai are probleme şi cu băutura 😆
Am văzut membri ai familiei prezidenţiale din România în situaţii jenante şi iresponsabile, implicaţi în schimbul de note şi scrisori între un preşedinte suspendat şi ambasadorul în funcţie. În seara destituirii preşedintelui din funcţie de către Parlament, am văzut un preşedinte într-o stare de agitaţie caracteristică unui om aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, mirosind a băutură, care a dat peste cap dispozitivul de securitate propriu al reşedinţei ambasadorului S.U.A., deoarece nu avea permis de acces aprobat şi nicio funcţie oficială. A fost derută! A venit atunci, în jur de ora 18.30, fără escortă SPP, însoţit doar de o maşină blindată de la SPP cu şofer, şi a cerut să-l vadă pe şeful meu. Am văzut un preşedinte suspendat foarte slab, moale, aflat într-o stare de intensă emoţie şi frică, plângând şi fumând în acelaşi timp, încercând să se împrietenească cu mine şi aşteptând afară, lângă garaj, până când a fost primit de ambasador în casă. Atunci a cerut ajutorul S.U.A. şi a promis multe!!!!
Pentru a fla şi mai multe, citiţi integral interviul aici.
Pingback: Procurorii au fost numiti bucata cu bucata de ambasada americana! | .::: CALIN ADRIAN :::.
Pingback: De ce trebuie să mă bucure pe mine vizita lui Biden în România? | Lupul Dacic
Cum ai pretentia sa ai vizitatori cand ai asemenea reclame jalnice de la adfly?
Unde am exprimat pretenţia că vreau să am vizitatori?
Pingback: Procurorii au fost numiti bucata cu bucata de ambasada americana!