România pierde accesul pe piaţa de carbon

Mai întâi să lămurim ce e cu această „piaţă de carbon” şi cu „certificatele de carbon”. După ce mega escrocheria cu încălzirea globală generată de emisiile de CO2 a luat amploare, a apărut şi o piaţă a certificatelor pentru de emisii de gaze cu efect de seră. Mai precis, orice ţară are alocată o cotă de emisii de carbon, iar dacă depăşeşte această cotă trebuie să plătească o sumă de bani. O ţară care „poluează” mai puţin poate vinde aceste certificate de carbon, alteia care doreşte să-şi mărească cota de emisii alocată.

România fiind o ţară în care industria a fost distrusă, nu prea mai are ce emisii de carbon să producă, aşa că o mare parte din certificatele de carbon (AAU) le poate vinde altor state cu apetit mai mare pentru poluare. În urma tranzacţionării acestor certificate România ar putea obţine în prezent în jur de 600 de milioane de euro, dar ele nu au fost valorificate în niciun fel până acum.

Şi, colac peste pupăză, ONU ne interzice accesul la piaţa de certificate de carbon, pe motiv că ar fi unele „nereguli la raportări”. Adică, chipurile s-au strecurat nişte nereguli, nişte lipsuri de date, în rapoartele din anii anteriori.

Convenţia Cadru a ONU privind Schimbările Climatice a decis că România nu mai poate avea acces la mecanismele protocolului de la Kyoto, până când nu elimină erorile şi lipsurile din raportările privind emisiile de gaze cu efect de seră. O decizie finală va fi luată de ONU la sfârşitul lunii august, timp în care statul român are timp să corecteze unele dintre aceste nereguli. În practică, interdicţia înseamnă că România nu mai are acces la piaţa de tranzacţionare a certificatelor de carbon.

Comitetul de Conformare al Protocolului de la Kyoto s-a reunit la Bonn, în perioada 6-8 iulie, pentru a decide ce măsuri va lua împotriva României. Interdicţia aplicată statului român echivalează cu ratarea unei afaceri de 600 de milioane de euro, pentru că cele 300 de milioane de certificate de carbon (AAU) nu mai pot fi valorificate. Cu câţiva ani în urmă, România ar fi putut obţine până la 3 miliarde de euro dintr-o astfel de tranzacţie.

Sursa: Gândul

În consecinţă, România nu poluează, dar pierde şi bani… că aşa vrea ONU. Asta seamănă bine cu afacerea fondurilor europene. Contribuim anual la aceste fonduri, cu circa un miliard de euro, dar când vine vorba să primim finanţare de la UE, apar tot felul de “nereguli”. Cu alte cuvinte, ei ne-ar da cu dragă inimă, dar noi suntem de vină că nu putem să le luăm!