Speranţa va salva omenirea

Pe data de 16 decembrie 2010, sute de veterani de război s-au înlănţuit de gardul Casei Albe, într-unul dintre cele mai mari acte de nesupunere civică a cetăţenilor americani, de mulţi ani încoace. Evenimentul a fost cenzurat de mass-media corporatiste.

Iată discursul impresionant, rostit atunci de unul dintre participanţi:

Speranţa va reveni doar acum, când vom sfida efectiv violenţa statului. Toţi cei ce se opun, toţi cei ce sunt azi, aici, menţin speranţa vie ! Toţi cei care cedează în faţa fricii, disperării şi apatiei, devin inamici ai speranţei. Ei devin, în pasivitatea lor, agenţi ai nedreptăţii.

Dacă inamicul speranţei va ieşi victorios în această luptă, otrava violenţei va deveni nu doar limbajul puterii, ci şi limbajul opoziţiei şi cei care se opun azi, aici, fără violenţă, sunt ultima linie subţire de apărare, care va preveni dezintegrarea societăţii civile.

Speranţa are un preţ, speranţa nu este confortabilă sau uşoară, speranţa necesită asumarea de riscuri personale. Nu este vorba de atitudinea potrivită sau de pacea mentală. Speranţa înseamnă acţiune, speranţa înseamnă să faci ceva. Cu cât mai inutil, mai fără rost, mai irelevant şi mai de neînţeles, este un act de revoltă cu atât mai mare şi mai puternică devine speranţa.

Speranţa ştie că o nedreptate făcută vecinului nostru, este o nedreptate ce ne afectează pe toţi. Speranţa face ca oamenii să fie atraşi către bine şi de bine. Acesta e secretul puterii speranţei. Speranţa solicită de la alţii, ceea ce ne cerem nouă înşine, speranţa nu ne separă de ei. Speranţa vede în inamic, propria noastră faţă.

Speranţa nu este pentru realişti şi cei sofisticaţi, cinici şi plângăreţi, învinşi şi neînfricaţi. Speranţa este motivul pentru care, statul corporatist, saturează undele cu minciuni, încercând să distrugă speranţa. Este ceea ce, acest stat corporatist, este hotărât să sfărâme. Să vă temeţi când spun: „Predaţi-ne libertăţile voastre, pentru ca să vă facem lumea mai sigură, în faţa terorii.

Nu rezistaţi, îmbrăţişaţi alienarea conformismului nostru fericit. Cumpăraţi-ne produsele, fiindcă sunteţi nuli fără ele. Deveniţi mărcile noastre ! Nu uitaţi să vă bucuraţi de halucinaţiile voastre electronice şi, mai presus de toate, să nu gândiţi ! Supuneţi-vă !”

Cei puternici nu înţeleg speranţa. Speranţa nu face parte din vocabularul lor. Ei folosesc cuvintele moarte şi reci ca securitate naţională, pieţe globale, strategie electorală. Credeţi în mesajul, imaginea şi banii noştri ! Cei puternici se protejează între ei. Divid lumea între damnaţi şi binecuvântaţi, patrioţi şi inamici, privilegiaţi şi slabi.

Ei insistă că minciunile lor şi războaiele străine sau chiar complexele noastre de închisori, sunt o formă de progres uman. Nu pot vedea că suferinţa unui copil din Kandahar sau a unui copil din mahalalele insalubre ale capitalei noastre, ne minimalizează şi ne împovărează pe noi toţi.

Sunt surzi, proşti şi orbi, faţă de speranţă. Cei dependenţi de putere, spre propria lor desfătare, nu pot descifra mesajul speranţei, aşa cum, majoritatea dintre noi, nu putem descifra hieroglifele.

Speranţa pentru bancherii de pe Wall Street şi politicieni, pentru maeştrii războiului şi ai comerţului, nu este ceva practic, este de neînţeles şi nu înseamnă nimic. Şi asta fiindcă îngenunchează în faţa unor idoli, ca lăcomia şi banii.

Dacă ne opunem şi luăm atitudine indiferent cât de măruntă pare sfidarea directă, speranţa nu va fi distrusă. Dacă tot ce am realizat, azi, a fost să ne asigurăm, că o mamă îndoliată din Bagdad sau Afganistan, un tânăr sau o tânără, schilodiţi fizic şi emoţional, de ororile războiului, că toţi aceştia nu sunt singuri, acţiunea noastră ar avea succes, fiindcă speranţa nu poate fi sprijinită, dacă nu poate fi văzută.

Orice act de nesupunere, orice sfidare fizică a celor ce dictează războiul, a celor care perpetuează lăcomia corporatistă şi sunt responsabili pentru crimele statului, orice lucru care pare să atragă binele către bine, ne hrăneşte sufletele şi denotă posibilitatea de a putea atinge şi transforma şi sufletele altora.

Speranţa arată că trebuie să ne opunem. Fără apărare în noapte, lumea noastră e saturată cu minciuni. Aprinse peste tot, ironice puncte de lumină sclipesc, oriunde cei drepţi fac schimb de mesaje.

Vă propun să închinăm gândurile noastre, celor loviţi de aceleaşi nenorociri şi disperare, aprinzând o lumânare în onoarea lor!