Lanţul de magazine de cartier Mic.ro, deţinut de omul de afaceri Dinu Patriciu, se închide astăzi. Reţeaua de peste 700 de magazine de proximitate dezvoltată în mai puţin de doi ani îşi închide porţile din cauza managementului defectuos, a preţurilor ridicate şi a expansiunii prea rapide.
Mic.ro, deţinut de firma Mercadia Holland (care operează lanţurile de magazine Mic.ro şi Mac.ro, cu 6 hipermarketuri), şi în care Dinu Patriciu îi are parteneri pe Dan Ionescu, fostul director de operaţiuni la Rompetrol, şi Dorin Gherman, fostul CEO la Rompetrol, a început să scârţâie încă din vara anului trecut, când au fost închise mai multe magazine din ţară. Agonia a durat mai multe luni, timp în care magazinele s-au golit de marfă şi de angajaţi. Săptămâna trecută, unii furnizori au fost înştiinţaţi oficial să nu mai livreze marfă, întrucât reţeaua Mic.ro, se va închide începând cu 17 ianuarie.
Numeroasele zvonuri care circulau pe piaţă l-au determinat pe Dinu Patriciu, proprietarul Mic.ro, să afirme în luna noiembrie 2011, chiar înainte de închiderea unor magazine din provincie, că reţeaua „nu este aproape nici de închidere, nici de insolvenţă” şi a evitat să facă publică valoarea datoriilor lanţului de magazine. Patriciu a precizat atunci că cererile de insolvenţă ale Mic.ro din partea câtorva creditori sunt rezolvabile.
Sursa: Tricolorul
Asta-i viaţa, teoria nu se potriveşte mereu cu practica! Atunci când faci combinaţii cu statul, banul vine uşor şi afacerea e sigură, dar când îţi încerci norocul pe “piaţa liberă”, unde acţionează “mecanismele de piaţă” şi “mediul concurenţial”, aşa cum îi place să spună unui neoliberal sau “libertarian” convins, ei… atunci nu-i chiar aşa de simplu cum crede lumea!
Nu pot sa cred.Asta e stire tare de tot.Liberalul finantator al campaniilor PSD,marele sfatuitor capitalist,cel mai mare purtator de esarfa si trabuc a dat-o in bara?Pai cum ramane cu toata filozofia,studiile de piata,marea experienta in domeniul afacerilor si alte vrajeli?A… e o mare abureala? Tot tunurile date statului,tot finantarea puterii si apoi jumulirea bugetului fara frica e de baza.
Lasă cumnate că a mai dat-o Patriciu în bară şi alte dăţi! Vezi ziarul Adevărul şi firma proprie de publicitate. 😆