Guvernele spionează cetăţenii prin telefoanele mobile, e-mail şi urmele lăsate pe Internet. În cadrul unei conferinţe de presă, Julian Assange fondatorul site-ului WikiLeaks, a lansat publicarea a sute de documente provenind de la 160 de companii din 25 de ţări, specializate în supravegherea şi interceptarea telecomunicaţiilor.
Acestea arată cum aceste sisteme permit guvernelor să supravegheze persoanele prin telefoanele mobile, conturile de e-mail şi urmele lăsate pe Internet.
WikiLeaks a anunţat joi că şi-a reluat activitatea, suspendată în octombrie din cauza lipsei de fonduri, cu publicarea unor documente care arată cum guvernele îşi spionează propriii cetăţeni graţie unor tehnologii furnizate de industriile specializate în supraveghere.
„Publicăm astăzi peste 287 de dosare care arată realitatea unei industrii de supraveghere la scară mare – o industrie care vinde echipamente atât democraţiilor, cât şi dictaturilor pentru a spiona populaţii întregi”, a declarat fondatorul WikiLeaks la Londra.
În paralel, site-ul Owni.fr a dezvăluit în parteneriat cu WikiLeaks aproximativ 1.100 de documente provenind de la companii, între care o firmă franceză, Amesys, care a făcut afaceri cu regimul fostului lider libian Muammar Gaddafi.
E-mailurile a şapte opozanţi libieni în exil, care locuiesc în Marea Britanie sau Statele Unite, au fost spionate în aceste ţări prin sistemul de interceptare şi supraveghere vândut Libiei de Amesys, potrivit acestui site.
Documentele publicate joi de WikiLeaks includ manuale de supraveghere vândute în trecut regimurilor autoritare din lumea arabă cum ar fi Siria, Libia, Tunisia şi Egipt.
Potrivit lui Julian Assange, industria de supraveghere şi interceptare a comunicaţiilor a trecut de la un cerc restrâns de clienţi din domeniul serviciilor de informaţii, cum ar fi agenţiile de informaţii americane sau britanice, la o reţea mondială.
Experţii care au lucrat cu WikiLeaks în vederea publicării documentelor, au cerut o reglementare a acestor tehnologii. „Guvernele occidentale nu pot rămâne inactive când acest tip de tehnologie este vândut”, a subliniat Eric King, de la organizaţia neguvernamentală Privacy International.
Julian Assange se află în prezent în arest la domiciliu în Marea Britanie, în aşteptarea apelului formulat împotriva deciziei de extrădare în Suedia unde trebuie să răspundă acuzaţiei de agresiune sexuală. Tribunalul va decide la 5 decembrie dacă va primi apelul.
Sursa: Agenţia.org
Ai fi socat sa afli cati turnatori aveai nu doar in facultate, ci si chiar in liceu. Controlul e vechi, la fel si deconspirarea bine ticluita a lui. Pe vremea lui Ceasca securitatea urmarea, dar nu atat cat parea, conform unei imagini bine create. Existau si multe stereotipuri, alde masina neagra care te umfla in miez de noapte, sau microfoanele din pereti. Nu-i nevoie de toate astea in prezent.
E o mare diferenta intre email si yahoo messenger. In primul caz, orice te-ar framanta trece printr-un filtru selectiv-emotiile se estompeaza sau chiar sting. Apoi, elaborarea difera, nemaifiind o comunicare online. Apoi, exista si limita de spatiu si criterii de compunere. Pe mail, sunt mai putine sanse ca un individ sa se dea in gat.
Imi explic astfel si ultracentralizarile alde laptop, telefon mobil samd. Pe vremuri, iti intra unul in casa cu chei potrivite, cauta corespondenta, lucrurile personale. Acum s-a rezolvat cu bataia asta de cap: ai cam totul in telefon, de la sms-uri la poze intime, documente, fisiere text cu codul pin, conturi bancare samd. Ne folosim tot mai putin memoria, deoarece avem extensii de memorie-telefonul mobil care poate inregistra totul.
Care-i diferenta dintre un puscarias si un om „liber”? Primul nu da bani ca sa fie controlat.
Care-i diferenta dintre un fraier si un securist? Primul face puscarie daca e prins ca te fileaza. Si tot asa mai departe.
Nu mai vorbesc de adictia fata de mobil, sunt persoane care vorbesc cel putin o ora pe zi, dand „raportul” complet asupra a ceea ce au facut si vor face in ziua, zilele urmatoare.