De ce promovează Elitele competiţia

Observ tot mai mulţi oameni, în special cei din generaţiile tinere, îndoctrinaţi cu ideea stupidă că singurul factor de progres în societate ar fi competiţia. Acest cult al puterii, al învingătorului şi al selecţiei „naturale” în societate este promovat în special în Statele Unite şi lumea occidentală, prin acea industrie a cărţilor şi a cursurilor de „dezvoltare personală”, de succes în afaceri, în viaţă şi în orice altceva, a „speakerilor motivaţionali”, care te învaţă cum e cu „gândirea pozitivă” şi „spiritul de învingător”, a filmelor comerciale, a transmisiilor sportive şi a emisiunilor-concurs de televiziune.

În realitate, competiţia ca factor de progres în societate este o gogomănie, deoarece societatea prin definiţie are la bază cooperarea şi beneficiul echitabil al tuturor membrilor săi. Chiar şi în natură, care este oferită ca model, competiţia apare în special la formele primitive de viaţă şi în general numai în condiţii extreme, atunci când este pusă în pericol supravieţuirea individuală.

Problema cu competiţia este că ea aduce beneficii numai unui grup foarte mic de indivizi, marea majoritate având doar de suferit şi fiind nevoită să suporte costurile câştigului celor aflaţi „pe podium”. Acesta este şi motivul pentru care, cei aflaţi în vârful piramidei sociale au tot interesul să promoveze competiţia, selecţia naturală şi „lupta pentru supravieţuire”.

Acest principiu este ascuns în două foarte cunoscute simboluri folosite de Oculta Mondială, care vrea să preia controlul deplin asupra asupra întregii planete: piramida şi triunghiul.

Piramida înfăţişează modelul după care este structurată societatea capitalistă. Un grup restrâns de oameni se află în vârf, deţinând tot controlul, puterea şi avantajele şi pe măsură ce coborâm spre bază, o masă tot mai mare de oameni, care se luptă pentru a ocupa un loc cât mai înalt în ierarhie sau măcar să supravieţuiască.

Această structură piramidală se auto-menţine prin acest mecanism al competiţiei care oferă celor aflaţi în vârf sursa puterii şi a controlului asupra societăţii. Promovând competiţia şi lupta pentru succes, se creează celor aflaţi la baza piramidei iluzia că au şansa de a ajunge şi ei cândva acolo sus, unde totul e minunat. Este aşa-numitul „vis american” al societăţii de consum.

Ceea ce nu ştiu cei aflaţi pe treptele inferioare este faptul că, cu cât te afli mai jos, cu atât este mai greu să ajungi în vârf, iar cu cât te afli mai sus, cu atât ai mai mult control asupra bazei şi cu atât este mai greu să fii dat jos de acolo.

Elitele aflate în vârful piramidei au doar de câştigat de pe urma acestei filosofii. Pe de-o parte, datorită faptului că cei aflaţi pe treptele inferioare se află mereu unii în luptă cu alţii şi astfel sunt tot timpul dezbinaţi, nu există pericolul ca cei de jos să se unească pentru a-i da jos pe cei din vârf deoarece nu conştientizează faptul că aceştia din urmă sunt de fapt adevărata cauză a problemelor celor mulţi şi săraci. Pe de altă parte de pe urma acestei lupte pentru supravieţuire şi „selecţii naturale” din rândul celor mulţi, cei aflaţi în vârful piramidei sociale îşi măresc şi îşi consolidează puterea, controlul şi bogăţia.

Un alt simbol universal foarte cunoscut este triunghiul. Dacă în creştinism acesta simbolizează Treimea Divină, în cadrul organizaţiilor secrete oculte el are semnificaţii legate de putere şi control.

Dacă privim imaginea unui triunghi vom observa că are la bază două puncte unite printr-o linie orizontală. Aceasta simbolizează opoziţia şi lupta contrariilor. Dinspre cele două puncte de la bază pleacă două linii oblice care converg într-un punct aflat deasupra celor două situat la jumătatea distanţei dintre ele. Acest lucru simbolizează faptul că cel aflat în afara conflictului deţine controlul. Această structură al putea fi ilustrată mai popular prin proverbul „Când doi se ceartă al treilea câştigă” sau anticul dicton „divide et impera” (dezbină şi cucereşte).

Tehnica de control ilustrată mai sus este folosită de sute de ani de bancheri spre exemplu, care împing două  state să între în război, apoi le împrumută pe ambele cu bani, pentru, a-şi finanţa armatele, apoi, după război, le mai împrumută încă o dată pentru a reclădi ţările distruse. La fel procedează şi Traian Băsescu, atunci când pune în conflict două categorii sociale, pentru ca apoi să adopte măsuri care le dezavantajează pe amândouă, fiecare tabără crezând că măsura împotriva ei a fost luată din cauza celeilalte (de ex. pensionari vs. tineri, bugetari vs. privaţi etc.)

Elitele şi-au perfecţionat de-a lungul secolelor această ştiinţă a conflictului, pentru a-şi consolida poziţia, pentru a-şi mări puterea asupra maselor şi a-şi spori bogăţiile. Ideologia fascistă a competiţiei, care stă la baza capitalismului corporatist actual este metoda prin care cei mulţi şi săraci sunt păcăliţi să participe de bunăvoie la acest sistem al sclaviei de pe urma căruia profită doar cei puţini şi foarte bogaţi.

În concluzie, ce trebuie să facem cu competiţia, să o desfiinţăm definitiv? Răspunsul este, fireşte nu. Dar competiţia nu trebuie să fie niciodată între membri sau categorii ale societăţii, ci doar cu noi înşine, la nivel individual şi cu provocările şi obstacolele pe care ni le pune în faţă natura, la nivel colectiv. Dar şi în acest caz, nu trebuie să încălcăm legile armoniei şi echilibrului universal.