În propaganda făcută de RMGC pentru începerea exploatării aurifere de la Roşia Montană au fost prezentate imagini din Noua Zeelandă, menite să sugereze faptul că metoda extragerii aurului cu cianuri este una dintre cele mai sigure şi mai ecologice din lume.
Am putut vedea imagini cu văcuţe păscând, peisaje idilice pe locurile vechilor exploatări şi un oficial al companiei de exploatare care bea apă din iazul de decantare pentru a demonstra că apa respectivă este inofensivă.
Se pare însă că realitatea nu este tocmai aşa. Într-un fragment din documentarul “Shock and Ore” (Şoc şi minereu) reiese că situaţia din Noua Zeelandă este cu totul alta. Companiile străine care exploatează aurul se îmbogăţesc, statul rapid înghite redevenţele şi taxele, iar în comunitatea locală se adâncesc sărăcia, şomajul, alcoolismul şi bolile psihice.
În urma exploatării rămâne un imens dezastru ecologic şi pot apărea incidente neprevăzute, cum a fost cel de acum 13 ani, când barajul iazului de decantare din oraşul Waihi a cedat.
Un alt lucru care nu s-a spus pe nicăieri este că adevăratul pericol ecologic vine de la apariţia “acidului de drenaj”. Acesta se formează cam după 30 – 40 de ani de la închiderea minelor, când compania care a realizat exploatarea a plecat de mult timp din locul respectiv. Cu această problemă gravă de mediu trebuie să se confrunte guvernul ţării gazdă, care trebuie să suporte cheltuieli uriaşe pentru ecologizare, iar comunitatea locală suferă consecinţele, după ce a fost lăsată din nou fără locuri de muncă.
În acest documentar mai sunt prezentate şi ample proteste ale societăţii civile împotriva extinderii acestor exploatări aurifere, manifestaţii mult mai ample decât la noi, dar care nu apar deloc în materialele de propagandă în favoarea proiectului de la Roşia Montană.