Apropo de variaţiile mari de tensiune din reţeaua electrică

By | 4 iunie, 2012
Distribuie prietenilor!

Poate vă amintiţi că acum câteva zile, scriam cu disperare că sunt terorizat de variaţiile mari de tensiune de la mine din cartier, care în unele zile practic mă împiedică să lucrez, deoarece calculatorul se închide des de unul singur, sau practic nu mai vrea să pornească, iar Internetul pică şi el uneori, tot din această cauză.

Tot căutând pe Internet regulatoare automate de tensiune, UPS-uri şi alte chestii de acest gen, iată peste ce chestie interesantă am dat pe un forum, care datează din 2008, deci încă de acum 4 ani:

Locuiesc într-un cartier din Bucureşti, la casă, şi de la începutul iernii am variaţii foarte dese de tensiune – i-am chemat pe cei de la Electrica şi mi-au măsurat curentul la „cofret” – aveam 180 V! În această situaţie se opresc televizoarele, pică netu’ (îl am prin modem de la clicknet şi pur şi simplu nu mai vrea să lucreze – modemu’), becurile dau o lumină gălbuie etc.

După sesizări multiple mi-au spus că n-au ce face, că reţeaua e supra-încărcată – că sunt mult mai ocupaţi cu întreruperile de curent – dacă tot avem, chiar aşa slab – să zicem merci ! Ce mai, nene’, capitală europeană, nu altceva ! După cum zicea un călător european din secolul trecut: “Bucureştiul este un oraş foarte foarte mic, într-un sat foarte, foarte mare!”

Sursa

Acum realizaţi ce mod de gândire au ăştia de ne dau curent??? Merg pe ideea, “ziceţi mersi că aveţi şi curentul ăsta, că, dacă ne mai plictisiţi mult, vi-l tăiem de tot, sau îl scumpim şi mai mult!” Dacă tu însă, nu plăteşti curentul o lună, atunci filosofia se schimbă radical! Ce mai, economie de piaţă funcţională, bazată pe mecanisme de tip cerere-ofertă! Pe naiba!

0 păreri la “Apropo de variaţiile mari de tensiune din reţeaua electrică

  1. Alex

    Guvernele se schimba, firmele private raman. Mai bine pleci in alta tara 😉

  2. Sorin

    Eu la Ramnicu Valcea nu ma pot plange(dar am schimbat toata instalatia, am pus pe cupru), doar pe la tara mai sunt variatii, dar si din cauza celor care sudeaza.

  3. cumnatu

    Asatzi s-a oprit iar curentul,iar sesizare,nr de inregistrare,stati sa verificam,trimitem echipa,bla,bla.Asta se intampla saptamanal.Am facut un dosar de sesizari si ghici ce ?Ii doare in pix de mine.La fiecare sesizare incep pe un ton calm si termin injurand 30 de minute fara sa ma repet.MOARTE RENEL!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge